Barcelona Sâmbătă

Ne-am trezit la o oră rezonabilă, ne-am făcut toaleta de dimineaţă, am luat un mic dejun copios şi am ieşit pentru, practic, prima noastră zi de turism barcelonez.

Din stradă ne-am îndreptat spre Monumentul lui Cristofor Columb, principalul punct de reper în această excursie.

Voioşi ca şoimul cel uşor

Ce zboară de pe munte.

Statuia lui Cristofor Columb.

Dintr-un mic chioşc de lângă monument se pot lua abonamente pentru Barcelona Tour City, adică turul oraşului efectuat cu autobuse aparţinând uneia sau mai multor linii.

Abonamentele cumpărate de noi erau valabile pe Linia Portocalie şi pe Linia Verde timp de două zile. Puteam urca sau coborî în şi din orice staţie a respectivelor linii. Nefiind încă plenul sezonului turistic, am beneficiat şi de o reducere cam de 25% din cost. Autobusele circulau între orele 7 dimineaţa şi 9 seara şi staţia de plecare şi sosire a fiecărui tur era cea din Piaţa Cataloniei.

La ora 10 şi 20 am urcat în primul autobus portocaliu care a sosit şi am ocupat locuri la etaj în aer liber. Bătea o briză care era când călduţă, când rece, dar era suportabilă. În schimb, priveliştea de sus era încântătoare. Oraşul era curat, avea clădiri frumoase, bine întreţinute şi cu o arhitectură aparte, care se pare că evită unghiurile drepte. Dar ce mi-a plăcut foarte mult este că avea palmieri care cresc în mod natural şi că avea şi o mare care se numea Mediterana.

Odată cu biletul am primit şi o hartă a traseelor precum şi două căşti pentru a asculta comentariul ghidului în 12 limbi, la alegere, din păcate fără română. Am ales atunci limba franceză. Ce nu înţelegeam o întrebam pe Betty.

Am trecut pe lângă port, pe sub cabinele unui teleferic care trecea peste port şi după un timp am ajuns la Stadionul Olimpic. Acesta va fi un obiectiv separat al vizitei noastre.

Pe Autobusul Portocaliu.

Funicularul.

Portul.

Pe platformă.

Mai bate uneori vântul.

Îmi plac oraşele cu palmieri.

În trafic.

Din nou palmieri.

Am trecut mai târziu pe lângă cel mai vizitat muzeu din Barcelona, Muzeul Clubului de fotbal FC Barcelona. Aici este expusă activitatea seculară a echipei şi la loc de cinste contribuţia lui Gheorghe Hagi şi a lui Gică Popescu, jucători de bază ai echipei din anii 1990. 

Alături este şi Stadionul Camp Nou al clubului, stadion care are 120000 de locuri. Din autobus se vedeau afişe care anunţau meciul de săptămâna viitoare dintre FC Barça şi Real Madrid.

Stadionul Clubului...

F C Barcelona.

Următorul obiectiv turistic mai important a fost Palatul Regal, pe care-l vom vizita separat mai înspre seară. Palatul a aparţinut contelui Eusebi Guell şi a fost donat Casei Regale spaniole în 1919. Palatul va fi  deschis pentru public din 1937, din timpul Războiului Civil şi astăzi adăposteşte mai multe muzee importante..

Turnuri veneţiene.

Am continuat turul şi mai târziu am coborât din autobus chiar vis-a-vis de La Pedrera, pe care deasemenea o vom vizita după amiază.

La Pedrera.

În staţie ne-am urcat în Autobusul Verde care tocmai a sosit şi am continuat drumul, la început până în Piaţa Cataloniei, unde fiind staţie terminus am făcut o pauză de vreun sfert de oră.

Piaţa este centrul modern al Barcelonei, locul prin care trec majoritatea autobuselor de transport urban, trec trenuri subterane şi metroul. Locul este un imens centru comercial, garnisit cu restaurante de toate categoriile, deschise atât ziua cât şi noaptea. Ea este plină de o numeroasă populaţie pedestră, formată atât din turişti cât şi din localnici.

Piaţa Cataloniei.

Am continuat călătoria pe Linia Verde trecând pe lângă Catedrala Gotică, (loc pe care-l vom vizita separat) şi ne-am îndreptat spre cele cinci plaje ale Barcelonei situate de-a lungul liniei noastre de autobus. 

Multă lume se plimba pe aleile pietonale de la capetele plajelor şi aş fi vrut să fiu şi eu printre ei, dar nu acum, ci vara, când aş putea face baie în Mediterana Spaniolă. Am mai făcut asta şi pe Costa del Sol şi pe plaje din Mallorca şi de fiecare dată apa a fost mai rece decât pe Riviera Franceză sau la Adriatica Italiană. M-aş sacrifica însă cu plăcere!

Tinerii turişti.

Grădină pe acoperiş.

Câteva...

Plaje...

Ale Barcelonei.

Betty şi Carmen (revers).

Trecând de plaje, am intrat într-un cartier ultramodern, cu spaţii de birouri, aflate în mai multe blocuri turn cu foarte multe etaje. Un fel de zgârie-nori europeni!

Zgârie nori.

După acest cartier a inceput să se vadă un bloc înalt sub forma unui creion. Era Torre Agbar, construit timp de şase ani şi dat în folosinţă în 2005 în prezenţa regelui Juan Carlos I al Spaniei. Are o înălţime de aproape 150 de metri, 34 de etaje şi peste 4400 de ferestre. Suprafaţa sa imensă este ocupată în cea mai mare parte de birouri.

Turnul Agbar.

Imediat după ce am trecut de turn, au început să se vadă, în depărtare, alte turnuri. Între ele se aflau două macarale gigantice. Erau turnuri ale Basilicii Sagrada Familia. În final vor fi 12 turnuri ale apostolilor, 4 turnuri ale evanghelistilor, un turn al Fecioarei Maria şi unul, cel mai mare, al lui Iisus Hristos.

Piatra de temelie a fost pusă în 1882. S-a hotărât, ca asemenea bisericilor medievale, aceasta să fie construită cu bani proveniţi din donaţii şi nu din fonduri publice. Din anul următor lucrările de construcţie a bisericii au fost preluate de arhitectul Antoni Gaudi care le-a condus până la moartea sa survenită în 1926, când a fost călcat de un tramvai. La acea dată era ridicat doar unul din cele 18 turnuri. Lucrările au continuat încă 10 ani după moartea lui Gaudi, apoi a izbucnit Războiul Civil. Nu numai că nu s-a mai construit nimic timp de 20 de ani, dar în timpul războiului, republicanii (beneficiind de sprijinul Uniunii Sovietice), au incendiat o parte din biserică, ca represalii împotriva Bisericii Catolice Spaniole, fie din cauză că aceasta ţinea partea naţionaliştilor, fie că erau condiţii impuse din Roşia Străinătate.

În 2010 Papa Benedict al XVI-lea vizitează biserica şi-i conferă rangul de Minor Basilica.

Lucrările continuă şi în prezent şi dacă strângerea fondurilor merge în ritmul actual, ea va fi terminată la un secol de la moartea lui Gaudi.

În staţie ne-am dat jos din autobus şi am plecat spre Sagrada Familia. Eu şi Mircea ne-am aşezat la o gigantică coadă pentru bilete, în timp ce doamnele au mers în împrejurimi să-şi bea fiecare cafeaua cotidiană.

Cu toată coada, noi aveam deja biletele cu mult înainte de venirea lor.

Am intrat în bazilică şi m-au cuprins nişte emoţii estetice pe care nu pot să le descriu. Pun nişte poze care să suplinească lipsa talentului meu literar.

 Aceste însemnări nu au decât scopul de a-mi aminti, numai mie, plăcutele clipe trăite în locurile pe care norocul mi-a permis să le pot vizita.

Am intrat prin Faţada Patimilor care înfăţişează, prin sculpturile sale în piatră ultimele zile din viaţa lui Iisus Hristos. Sunt ilustrate principalele momente, de jos în sus, în formă de S, de la Cina cea de Taină, Judecata, Drumul Crucii, Răstignirea şi până la Coborârea în Mormânt. Sunt sculptate cu majuscule texte din Biblie, inclusiv întrebare lui Pilat din Pont: Ce este adevărul? (I QUE ES LA VERITA ?). Faţada a fost concepută de Gaudi, construită începând din 1954 şi decorată din 1986 de către Josep Subiracs.

Sagrada Familia.

Încadrat din spate şi din lateral.

Patru Graţii.

Faţada Patimilor.

Iisus răstignit.

Detaliu.

În interior.

Tavanul.

Vitralii.

Detaliu.

Ansamblu.

Scările elicoidale.

Vitralii.

Am ieşit afară din biserică şi am ajuns la Faţada Naşterii unde am admirat dantelăria sculptată în piatră pe toată înalţimea ei. Aceasta are trei porţi aşezate de la stânga la dreapta: Speranţa, Milostenia şi Credinţa. Sculpturile înfăţişează şi naşterea şi copilăria lui Iisus.

Este prima dintre faţade care a fost construită. A fost începută de predecesorul lui Gaudi, a fost continuată peste un an de el şi finalizată la patru ani de la moartea accidentală a lui Gaudi. Se îmbină în construcţia sa stilurile Neogotig, Art Noveau şi Modernismul Catalan.

Faţada Naşterii.

Sub Faţada Naşterii.

Am intrat într-un muzeu al construcţiei bisericii, situat la un subsol, unde erau numeroase machete care arătau etapele parcurse în edificarea ei în diferiţi ani. Ritmul cel mai alert a fost realizat după anul 2000.

Numerele care adunate dau vârsta lui Iisus Hristos la răstignire.

De la Sagrada Familia am continuat drumul pe jos pe Avinguda Diagonal, un bulevard care, aşa cum îi spune numele traversează oraşul, în întregime, de la nord-vest la sud-est.

După o plăcută plimbare am ajuns la următoarea ţintă a vizitei noastre şi anume ultima construcţie civică realizată de Gaudi: La Pedrera. După aceasta toată activitatea lui s-a concentrat asupra Sagradei Familia.

Casa a fost ridicată la comanda familiei Milà şi era terminată în 1910. Faţada ei este în întregime din piatră sculptată şi aceasta a şi dat casei numele de La Pedrera, care în catalană înseamnă Cariera de Piatră.

În Ghidul turistic este descrisă că se aseamănă cu o stâncă, dar în acelaşi timp şi cu valurile mişcătoare ale oceanului, aceasta datorită faptului că este în totalitate formată numai din suprafeţe curbe.

Toate balcoanele au partea din faţă identică cu o complicată dantelă din fier forjat.

Cu liftul ne-am urcat pe acoperiş, după care am coborât per pedes în pod, la etajele de sus, la apartamentul burghez de la începutul secolului al XX-lea, am admirat mozaicurile din curtea interioară şi în final am ieşit prin magazinul de amintiri turistice, de la parter, unde se găseau, printre altele reproduceri din ceramică şi bronz, ale diferitelor componente ale Pedrerei.

Pe acoperişul Pedrerei.

Aerisitor placat cu mozaic din faianţă.

Pozez.

Pozează şi Carmen.

Coş sub formă de războinic medieval.

Barcelona privită de sus.

Curtea interioară.

Coşuri şi aerisitor.

Macheta din pod.

Boltă de susţinere

Din podul...

Pedrerei.

Ornament...

De balcon.

Sufrageria unui apartament.

Spre ieşire.

De la staţia din faţa Pedrerei am luat un autobus roşu care ne-a dus prin Piaţa Cataloniei până la Monumentul lui Columb şi de acolo am mers acasă.

Am luat un prânz mai frugal, ne-am odihnit puţin şi am ieşit din nou.

De la Monumentul lui Columb am luat din nou autobusul roşu , am trecut de Stadionul Olimpic şi am coborât în Plaça Espanya.

Aici se află celebra Fântână Cântătoare a Barcelonei. Între anumite ore ale serii se pornesc jeturi de apă de diferite forme şi culori, acestea variind în ritmul unor melodii muzicale.

Ceva asemănător, dar la scară mult mai mare am văzut în Las Vegas în faţa Hotelului Bellagio şi la o scară ceva mai mică în Tunisia, lângă hotelul nostru din Port el Kantaoui.

Spectacolul de apă, sunet şi lumini a început în prezenţa unui numeros public, tocmai când se însera şi a ţinut cu puţin peste un sfert de oră.

Fântâna Cântătoare.

Exact la terminare s-a pornit o ploaie care a degenerat, vorba Sandrei Stoicescu în 2004, la vizita preşedintelui George W Bush în România, într-una mocănească, mare şi deasă (sau groasă, Cârcotaşii ştiau mai bine).

Noi am alergat în staţia Autobusului Roşu care mergea spre Monumentul lui Columb. Staţia nefiind acoperită, am încasat o bună porţie de udătură. Veneau autobuse numai în sensul invers celui dorit de noi. La un moment dat am alergat şi am luat un astfel de autobus, care ne ducea pe un traseu mult mai lung decât pe sensul voit. Evident că am ales locuri jos. La etaj se putea trage automat o copertină de pânză, dar în caz de ploaie mai picura din ea pe călători. Ploaia nu ne-a mai permis să vizităm şi Palatul Regal.

 Văzând cum trece timpul şi apropiindu-se ora nouă, ne-am dat seama că autobusul nostru roşu ne va duce numai până în Piaţa Cataloniei, care era capăt de linie. Exact aşa s-a şi întâmplat. Am coborât în respectiva piaţă şi pe ploaie am găsit o staţie de metrou.

Am întrebat o funcţionară de la Informaţii cum să procedăm pentru a ajunge cât mai aproape de casă. Aceasta, foarte drăguţă, a ieşit de la ghişeu şi a butonat la un aparat şi ne-a cumpărat un bilet colectiv de cinci persoane, pe care noi numai l-am plătit. Biletul a trebuit introdus în fanta de la intrare pe peron şi noi am trecut unul câte unul pe lângă barierele care se deschideau pentru fiecare.

După două staţii am coborât şi am ajuns pe La Rambla în dreptul Supermarchet-ului, unde am constatat că ploaia s-a oprit.

Am cumpărat de aici ceva lucruri trebuincioase, nu am fost de acord să cumpărăm altele pe care eu le consideram netrebuincioase şi asta mi-a creat o stare de indispoziţie pe care am încercat, fără succes, să o ascund.

Ajunşi acasă, la apartament, era miezul nopţii în România.

Doamnele au aranjat masa de Înviere. Aveam ouă roşii, şuncă fiartă, carne de miel, roşii, ardei şi multe altele.

Mai importante decât acestea erau băuturile de la începutul şi nu în cele din urmă, vinul de la sfârşitul mesei.

Masa de Paşti.

Hristos a înviat!

După ce masa a fost strânsă, ne-am culcat obosiţi după o zi lungă şi foarte plină.