vineri, iunie 19, 2009

19 Iunie - BBQ

Tot noi am fost cei care n-am trezit primii şi astăzi. După un timp ne-am luat micul dejun şi ne-am aşezat la televizor. Pe lângă Wimbledon, am mai descoperit două canale de cinematecă TCM, unde am prins filme vechi, pe care le-am mai văzut şi am putut astfel să le înţeleg. Restul de aproximativ 200 de canale îmi erau aproape nefolositoare, mie personal.

După ce s-au sculat şi ei şi s-au pus la lucru, noi am ieşit la o plimbare prin oraş.
Am mers ca şi ieri până la Starbucks, dar nu ne-am oprit aici, am traversat 1 St. (Strada Nr. 1) şi am luat-o pe strada Rio Robles. Aici este o zonă de birouri şi depozite, strada are câte o bandă pe sens, despărţite în apropierea intrărilor de o bandă de aşteptare. Trotuarele, de o parte şi de cealaltă, au formă de sinusoidă, mărginite în golul sinusoidei de o peluză cu un gazon mic şi foarte des, tuns mereu în aceiaşi zi a săptămânii.

Pe...

Rio Robles.




Intersecţia cu First Avenue (Str. nr 1).



Teren sportiv pe Rio Robles.
Foarte puţină lume circula la respectiva oră pe trotuare. După o oră de plimbare dus am mai făcut o oră întors şi am revenit acasă.

Programul nostru în continuare a fost asemănător cu cel de ieri, doar că acum în loc de mers la piscină vom merge la un barbeque.

La ora 7 seara au venit la noi Mihai cu Monica şi toţi şase am coborât la piscina mică din faţa blocului nostru care are în interior două grătare. Acum ele sunt libere, dar la sfârşit de săptămână trebuie ocupate încă de dimineaţă.

Mihaii au aprins gazul şi când s-au încălzit "fiarele" dinăuntru au pus micii pe grătar.
Micii sunt preparaţi în casă, după diferite reţete luate de pe internet. Pe al doilea grătar din incintă au pus cartofii îmbrăcaţi în staniol, garnitura de la felul doi.

La BBQ.



Cartofii în staniol.

De acum...

Aşteptăm...

Aşteptăm...

Şi încă aşteptăm...

Nu însă degeaba.
Între-timp noi am început să combatem, eu cu ţuică şi ceilalţi cu bere. Regulamentul interior prevede să nu se afişeze sticlele la vedere, iar populaţia să utilizeze numai pahare de plastic (probabil că cele de sticlă se pot sparge şi cioburile sunt periculoase în piscină).

Promite!


Grătare şi cartofi.
În timp ce mâncam micii Mihaii au pus pe grătar carnea de porc şi de pui.

Odată cu înserarea s-a făcut destul de frig, aşa că m-am dus acasă şi m-am îmbrăcat cu treningul.

După ce am mâncat şi felul doi, am aprins şemineul din dotare şi în faţa flăcărilor şi a câte unei sticle de bere, sau vin, am stat de vorbă. Asta însă numai până la ora 10, când piscina trebuie părăsită.

În faţa şemineului.
Pe la 10 şi un sfert ne-am despărţit, am urcat în apartament, ne-am mai uitat la televizor şi apoi ne-am culcat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu