'napoi spre ţărişoară

Ne-am trezit la ora sus-menţionată şi la ora patru am ieşit cu bagajele în curtea hotelului unde ne aştepta taxiul londonez, comandat de la recepţie încă de ieri. Metroul începe să funcţioneze numai de la ora 5:30, iar noi trebuie să fim la ora 5:10 pe Baker Street unde trebuia să luăm autobuzul spre Aeroportul Luton.

Am făcut un ceas întreg cu taxiul până în staţia autobuzului. Acesta a venit la timp, şoferul ne-a depozitat bagajele şi am făcut din nou un ceas până la aeroport.

În imensa sală de aşteptare de la Plecări am luat micul dejun şi am băut câte o cafea de la un restaurant.

Mic dejun la Luton.

Cu două ore înainte de zbor am făcut apoi checkin-ul, unde la ghişeu eram numai noi patru. Domnişoara de acolo ne-a dat o veste încurajatoare, cum că avionul nostru s-ar putea să plece puţin mai târziu de cum era planificat.

Am trecut de controlul de frontieră, unde din nou am renunţat la apă, am fost descălţaţi, descurelaţi, ca şi la Otopeni, numai că aici totul a fost mai aerisit neexistând acea aglomeraţie specifică plaiului mioritic. În sala de aşteptare de aici erau locuri suficiente, erau baruri, restaurante şi cafenele şi pe tabloul electronic cu plecările, avionul nostru era afişat că pleacă la ora 8:20, adică conform orarului.

Aşteptând avionul.

Nu a trecut mult, că pe sus-menţionatul tablou a apărut că zborul spre Bucureşti al companiei Wissair va pleca estimativ la ora 9:30. Bucuroşi şi dorind cele mai plăcute lucruri respectivei companii, am aşteptat în continuare. După un alt interval de timp se anunţă pe tablou că zborul nostru va pleca tot estimativ numai la ora 11 45. Vă daţi seama că acum urările noastre la adresa companiei, nu-i pronunţ numele, au fost mult, mult mai profunde.

Pe întregul tabel electronic care afişa plecarea cel puţin a câtorva zeci de zboruri, numai trei zboruri plecau cu întârziere: spre Bucureşti, spre Budapesta şi spre Cracovia şi toate ale companiei Wissair. Nu este nimic de comentat!!!

S-a anunţat întârzierea.

Numai avioanele Vizzair întârzie.

Vedere...

De pe Aeroportul Luton.

La un moment dat se anunţă la difuzoare ca pasagerii zborului nostru să se prezinte la un ghişeu de unde vor primi un bon în valoare de 3 lire cu care pot să-şi potolească setea sau foamea în aşteptarea întârziatei plecări.

Am băut la un bar o bere Stella Artois, pe banii mei, căci bonul valoric era numai pentru alimente, iar englezul nu ştia că în ţara noastră berea, ca şi vinul de altfel, sunt considerate alimente şi nu băutură şi asta încă de pe vremea guvernării Năstase.

Ca şi la Băneasa timpul a trecut, evident în condiţii mai bune şi ca şi acolo a sosit vremea îmbarcării. Am coborât din sala de aşteptare chiar la avion şi ne-am urcat în el.

Îmbarcarea.

Era din nou cu locuri nenumerotate şi Airbusul a decolat cu puţin înaintea orei 12 GMT. Zborul a fost plăcut, fără nici un incident şi am aterizat pe Băneasa în jurul orei 5 pm ora României.

În...

Timp...

Ce...

Zburam.

 Aeroportul era acoperit cu un strat masiv de zăpadă, cam murdară, e drept şi cam necurăţată, chiar şi în locul pe unde mergeam pe jos spre controlul de frontieră.

Iarnă deprimantă la Băneasa.

Cu organizarea specific românească (două ghişee la 180 de oameni) am terminat controlul de frontieră şi ne-am recuperat bagajele cam după trei sferturi de oră. Noroc că am găsit un taxi care ne-a dus în Gara de Nord. Mela şi Mircea urmau să plece la Cluj pe la ora 7:30 iar noi la Dej la 6:50 pm.

Trenul nostru a sosit la peron, ne-am urcat în el şi din nou cu aproape 60 km/h am ajuns la Dej în jurul orei trei din noapte. Am găsit casa caldă, graţie Danei care seara a reglat centrala termică pe o temperatură rezonabilă pentru nişte oameni care sosesc înfriguraţi de pe drum.

Am dormit foarte repede, pentru că de la ora opt am început prima zi de şcoală după vacanţa de Crăciun.