Spărgătorul de nuci

Faptul că Tesco a fost închis azi-noapte ne-a cam dereglat programul aşa că ne-am îmbrăcat şi ne-am dus acum să ne cumpărăm de acolo micul-dejun. Iarăşi surpriză: nici acum nu este deschis! Eu şi Mircea am mers până la hotel să luăm lucrurile necesare, urmând să ne întâlnim cu Betty şi Mella la capătul scurtăturii pe care am folosit-o azi-noapte spre Tesco.

După ce am luat cele necesare de la hotel, doamnele nu se găseau la locul indicat. Au uitat pe unde am mers azi-noapte şi nu au înţeles ce le “porunciserăm”. A trebuit să le sun pe mobil pe ruta Londra-Amsterdam- Bucureşti-Londra ca să le spun să vină “aici” unde stabiliserăm să ne întâlnim. Au venit şi am mers spre staţia de metrou, unde chiar lângă staţie am găsit un fel de bistro unde am luat micul dejun, destul de copios.

Schimbând metroul în locurile cuvenite am ajuns imediat după ora 12 în Covent Garden.

Spre...

Covent...

Garden.

Plimbându-ne am găsit Opera Regală de unde ne-am ridicat biletele comandate prin internet în luna iunie, pentru Spărgătorul de Nuci de Ceaicovski. Cum aveam încă timp, până la ora 2 când începea spectacolul am mers într-o cafenea din apropierea Operei unde am luat câte un ceai tradiţional englezesc şi o prăjitură.

În holul...

Operei...

Înainte de a intra...

La garderobă.

Am intrat apoi în sala care era plină, vânzarea biletelor terminându-se în luna august. Am găsit locurile şi am admirat arhitectura sălii. Este foarte înaltă, foarte luxoasă şi după aprecierile mele avea cam 1000 de locuri. Seara la hotel citind un pliant despre Spărgătorul de Nuci şi despre sala operei Covent Garden aveam să aflu că are 2269 de locuri. Numai în fosa orchestrei erau aproape 60 de instrumentişti.

Ne-am bucurat când am aflat că prim-balerina care o juca pe Zâna Florilor era compatrioata noastră Alina Cojocaru.

Spectacolul a fost extraordinar şi de foarte mult timp nu am mai avut astfel de emoţii estetice. Extraordinară şi cu mult deasupra celorlalte balerine a fost prestaţia Alinei Cojocaru, dar toată trupa a fost una foarte profesionistă care ar putea cu succes să evolueze pe orice scenă a lumii. Mie personal mi-a plăcut “Dansul fulgilor de nea “executat de 24 de balerine plus cei doi solişti precum şi “Dansul chinezesc”, dansat în sunetul cristalin al clopoţeilor .

Baletul a avut două acte şi în pauză am ieşit la bufetul de la nivelul nostru unde trupa a luat câte o cafea şi eu un pahar de vin alb sec (şi bineînţeles nu gratis). Ieşind pe terasa Operei am văzut şi de aici Statuia lui Nelson.

Spectatorii nu erau îmbrăcaţi în toalete luxoase, fiind matineu, dar în schimb erau foarte mulţi copii, unii chiar în vârstă de trei ani, bineînţeles însoţiţi de părinţi. În tot timpul spectacolului nu s-a auzit un plânset sau deranj din partea lor.

Actul doi a fost şi el emoţionant, la fel ca şi primul şi în final buchetul de onoare i-a fost înmânat Alinei.

După spectacol, cam în jurul orei 5, era deja noapte şi am hotărât să mergem la Catedrala Sf. Paul. Am ajuns acolo repede cu metroul şi în imensa biserică se desfăşura slujba de seară. Am vizitat partea din spate a lăcaşului, împreună cu alţi turişti. În faţă, unde catedrala este pictată nu am mers să nu deranjăm slujba. Remarcabilă a fost orga, care având o mulţime de tuburi, făcea să răsune întreaga încăpere.

La Catedrala...

Sfântul Paul.

După ce am ajuns în Barking, în drumul nostru spre hotel, am intrat într-un restaurant indian, unde am luat la cină o mâncare specifică pe bază de pui şi miel. A fost bună fiind suficient de tare condimentată.

Înainte de a ajunge la hotel am trecut din nou pe la Tesco, care evident era tot închis. Şi non-stopiştii se respectă de Anul Nou! Bine că am mâncat la indian.

In cameră ne-am uitat puţin la televizorul din dotare, care prindea trei canale, unul din ele fiind BBC. Aici la ştiri s-a spus că în preajma Anului Nou pe străzile Londrei au fost cu ceva peste două milioane de oameni. Ne-a părut foarte bine că şi noi am fost printre ei!

Deşi era destul de devreme ne-am culcat şi am dormit bine având mult somn de recuperat.