Plecarea spre insule.

Când am sosit la Amsterdam, în data de 23, în cutia poştală am găsit, într-o scrisoare de la agenţia D-Tours, biletele de avion şi vouchere-le pentru excursia în Canare, comandată în aprilie şi plătită în mai, prin internet. Zborul spre Gran Canaria era în 28 iunie (asta ştiam) la ora 5 dimineaţa, bineînţeles de pe Schiphol.

Aşa că, la data susmenţionată, la ora 3 30 eram în aeroport. Am predat bagajele şi în drum spre poarta de plecare, ne-am dus la un magazin Duty-Free, de unde i-am cumpărat un cadou lui Mihai. Ne-am aşezat apoi într-o cafenea şi am băut o cafea foare mică, foarte tare, foarte amară, foarte bună şi foarte scumpă.

Am mers apoi la poarta noastră şi cu o jumătate de oră înaintea zborului ne-am îmbarcat. Pe la ora cinci s-a făcut ziuă şi după ce am decolat, mult timp s-a văzut pământul, apoi marea, după care au apărut norii.

De cu noapte...

Pe Aeroportul Schiphol.

Aripa Boeing-ului 737

Printre nori.

Deasupra mării.

În avion s-au dat mai multe filme plictisitoare cu Mister Bean, în timp ce însoţitoarele de bord, umblau cu căruciorul pe culoar, încercând să vândă mărfurile companiei Transavia. Încet, încet, cele patru ore de zbor au trecut şi la ora 8 (Canarele sunt după GMT) am început aterizarea.

S-a văzut întâi Oceanul Atlantic, apoi mai multe mori de vânt, o autostradă aglomerată şi nişte instalaţii din aeroport. Aterizarea a fost de nota 10, după care am coborât şi ne-am dus să recuperăm bagajele.

Aterizăm pe aeroportul din...

Las Palmas de Gran Canaria.

Am aterizat pe aeroportul Las Palmas de Gran Canaria.

In Arhipelagul Canarelor există şapte insule mai mari, toate de origine vulcanică. Cea mai veche e Tenerife care are cam o sută de milioane de ani, iar cea mai tânăra La Palma de numai douăzeci de milioane de ani. Insulele au fost stăpânite pe rând de arabi, de vichingi, de portughezi şi din secolul al XV-lea de Regatul Castiliei. Castilienii au văzut la venirea pe insule foarte mulţi câini de mare (o specie de foci), şi astfel cuvântul canis a fost cel de la care insulele şi-au primit numele.

Astăzi ele formează Comunitatea Autonomă a Insulelor Canare, sunt două provincii ale Regatului Spaniei, cu capitalele în Las Palmas de Gran Canaria şi în Santa Cruz de Tenerife.

În Insulele Canare se înregistrează cea mai mare densitate a populaţiei din Spania. Cel mai mare oraş al arhipelagului este Las Palmas de Gran Canaria care are 355000 de locuitori.

După recuperarea bagajelor am luat legătura cu reprezentantul agenţiei D-Tours, care ne-a indicat autobuzul care ne va duce la hotelul nostru situat în staţiunea Playa del Inglés aflată cam la 50 km de aeroport. Când au fost îmbarcaţi toţi pasagerii, reprezentantul a urcat şi el şi pe drum a început să ne spună, în olandeză fireşte, ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem ca sejurul nostru să fie perfect. Evident că nu am înţeles nimic.

Autobusul D-Tours...

Ne duce spre Playa del Ingles

Privit din autobuz, peisajul era de vis. O lumină puternică, foarte multe plante cu flori viu colorate, o autostradă bine întreţinută şi multe piscuri abrupte roşii sau negre, după tipul rocilor vulcanice din care erau constituite. Majoritatea piscurilor erau acoperite până la mari înălţimi, cu căsuţe albe şi cochete.

Autobuzul şi-a depus la diferite hoteluri turiştii şi în jur de ora nouă am coborât şi noi la hotelul Koka, un hotel de apartamente cu trei corpuri, corpul principal având zece etaje.

Hotelul Koka.

Recepţionerul ne-a indicat locul unde să depozităm bagajele, cazarea urmând să se facă la ora 12. Am ieşit în stradă şi am urmat grupurile de oameni îmbrăcaţi neprotocolar, până am ajuns la o plajă.

Aici am intrat într-un restaurant italian, Ciao-Ciao, unde am ocupat o masă la umbră şi am comandat, eu o “pizza romana”, având în vedere că Transavia nu ne-a dat mâncare la bord şi Betty o îngheţată “amaretto” imensă. Era foarte plăcut la umbră şi am stat acolo destul de mult, până s-a apropiat ora cazării.

La restaurantul italian...

Ciao-Ciao.

Ingheţata Amaretto.

O mică furtună de nisip.

În drum spre hotel am intrat într-un “supermercado” şi am văzut ce preţuri mari au canarienii, mai ales la produsele alimentare, mult mai mari decât cele din Olanda sau decât cele de anul trecut din Elveţia. Preţurile din “Spania peninsulară”, unde am fost acum doi ani, erau minuscule faţă de acestea.

Am fost cazaţi la apartamentul 2109 (corpul 2, etaj 1, camera 9), la acelaşi nivel cu recepţia. Apartamentul avea un coridor, un dormitor, o cameră de zi, o bucătărie, o baie şi o terasă de pe care se vedea un pâlc de palmieri, piscina hotelului şi ceva mai departe Atlanticul.

Coridorul.

Baia.

Camera de zi.

Bucătăria.

Terasa.

Dormitorul.

Pe terasă.

Palmierii, piscina şi Atlanticul.

Noroc!

În camera de zi era un televizor cu taxă: pentru un euro puteai vedea o oră de emisiune, pentru doi, trei ore şi pentru patru, 24 de ore.

Bucătăria avea o plită şi un cuptor, ambele electrice şi de mare randament şi mai avea un frigider care nu era plin de zăpadă, ca în alte locaţii. Apartamentul nu era dotat cu aer condiţionat, dar aveam să constatăm că nici nu era nevoie. Conform unei reclame, eram în “ţinutul primăverii veşnice”; din mai până în octombrie temperatura variind ziua între 23 şi 26 de grade, iar noaptea între 18 şi 21 de grade. În cele mai reci nopţi din decmbrie temperatura ajunge la 16 grade.

Ne-am preparat un prânz frugal şi am hotărât să ne odihnim puţin, pentru că noaptea precedentă a fost foarte scurtă.

Proaspeţi şi refăcuţi, pe la ora 16 30 eram deja pe plajă, cu picoarele în Atlantic. Prima impresie a fost că apa e rece, dar încet, încet, ne-am obişnuit cu ea şi în final am constatat că era mai caldă decât apa Mării Negre. Am intrat în apă, printre valuri de mărime potrivită şi efectiv nu-mi venea să ies afară. Până şi Betty a reuşit să stea o jumătate de oră în apă până la genunchi!

Primul contact...

Cu Atlanticul.

Care este din ce în ce...

Mai cald.

În apă...

De la glezne...

Până la genunchi.

Am intrat de mai multe ori în apă şi după ora şase plaja a început să se golească plaja. Betty a venit şi mi-a spus că un imbecil (având în vedere că era campoinatul mondial de fotbal şi fiecare degenerat ca el se credea câte un mare fotbalist), care fugea cu mingea la picior şi dribla lumea de pe plajă, a lovit-o cu mingea. Eu m-am apucat să scandez lozinci la adresa lui şi mai ales la adresa mamei lui. Cu toate că individul nu ştia româneşte, sunt convins că a înţeles ce i-am spus pentru că repede s-a făcut nevăzut. Imediat după aceasta, un cuplu tânăr ne contactează şi ne întreabă dacă suntem români. Era o familie care lucrau în Spania la Salamanca. Ambii absolviseră în Cluj facultăţile de fizică, respectiv de educaţie fizică şi se numeau Raluca şi Marius. Am constatat că aveam cunoştinţe comune; doi din foştii noştri colegi i-au fost profesori Ralucăi la facultate. Discutând despre una şi despre alta, am hotărât să mergem la o bere undeva în împrejurimi.

Am mers la un restaurant german, lipit de Ciao-Ciao, unde am luat câte o bere Warsteiner şi printre altele i-am anunţat că vrem să vizităm Tenerife. Ei ne-au spus că tocmai s-au înscris la o excursie acolo pentru vineri. Dacă vrem şi noi, telefonează agentului turistic al hotelului lor să vadă dacă mai sunt locuri. Marius a vorbit cu el la telefon şi acesta a zis că va veni la Koka la ora opt.

I-am invitat după bere la noi la hotel, ne-au vizitat apartamentul şi la opt ne-am întâlnit pe hol cu agentul, care era de fapt o agentă cu numele de Izobel. I-am plătit excursia şi am hotărât să ne întâlnim mâine cu Marius şi Raluca tot în acelaşi loc de pe plajă, dar numai după amiază, pentru că noi vom participa la un tur al insulei oferit gratuit de D-Tours. Ei au mers la hotelul lor, iar noi ne-am luat masa de seară.

Am ieşit apoi prin staţiune, în zona centrală, unde am văzut că sunt variate posibilităţi de a-ţi petrece timpul, de la efectuarea de cumpărături în magazinele deschise până după miezul nopţii, de la ieşirea pe diferite terase cu tot felul de muzici din ultimii 50 de ani şi până la frecventarea discotecilor, dintre care unele funcţionează până dimineaţa. Am observat că deja de la ora nouă s-a înnoptat.
Am revenit la hotel şi ne-am culcat mai devreme.