joi, martie 19, 2015

Saint Florent-Corsica 2016

Oraș: Saint Florent
Coordonate Geografice: 42g40m22s N 9g18m28s E
Țara: Franța-Corsica
Populația: 1636 locuitori permanenți
Data Sejur: 2 Sept - 8 Sept 2016
Locuință: Adonis Citadelle Residence

1 Septembrie. Noaptea, la ora trei și jumătate, Adi a sosit cu mașina și ne-a dus la Aeroportul din Cluj. Aici am așteptat mai mult de o jumătate de oră până s-a deschis ghișeul pentru primul nostru zbor: Cluj-București Otopeni.

Ca să ajungem la destinație, la Bastia, trebuia să facem două escale: la Otopeni și la Nisa.  Primele două etape,  Cluj-Otopeni  și  Otopeni-Nisa  erau efectuate de  Compania TAROM, iar a treia, Nisa- Bastia  de Compania Air Corsica.  Cu o zi înainte am reușit să fac  check-in-urile online pentru primele două zboruri, cele ale TAROM-ului. Nu am reușit deloc pentru cel de-al treilea.

Funcționara de la ghișeu ne-a luat bagajele, dar nu a putut nici ea să ne facă check-in-ul pentru al treilea zbor din cauză că TAROM  nu are relații cu AIR CORSICA. Ne-a asigurat însă că îl putem face la Nisa în cele 50 de minute de escală.

După controlul de securitate am intrat în salonul de Plecări pentru Zboruri Interne,  asta fiind o premieră pentru noi, care am făcut din  Cluj  numai curse internaționale. Acolo am așteptat îmbarcarea.

Pe Aeroportul din Cluj

Așteptăm.

Îmbarcarea.
La ora cuvenită un autobus ne-a dus la avion, un  Boeing 737,  model mai vechi din Clasa 200, care purta numele de  Hunedoara.

Nici nu am apucat să văd un episod întreg, al unui serial pe tabletă, că am și am ajuns la  București. Zborul s-a desfășurat în condiții foarte bune și am fost serviți cu câte un sendwich și răcoritoare.

Escala din  Otopeni  trebuia să dureze două ore și jumătate. Am mers la clădirea albastră a  Plecărilor și aici ne-a îngrozit coada imensă pentru controlul de securitate. Am descoperit apoi o altă coadă, la fel de mare, dar cu mai multe ghișee. După ce am trecut de controlul de securitate am stat la o altă coadă, în zig-zag pentru controlul de frontieră. Noi nu ne grăbeam, dar mulți  mitici  intrau în față, pe sub cordoanele delimitatoare, pe motiv că  li se închid porțile.

După ceva mai mult de o oră eram la poarta noastră de îmbarcare.

La Otopeni.

O cafea.

Așteptăm.

Încă mai așteptăm.

Încă nu știam atuncea ce avea să ni se-ntâmple.
Cam pe la ora nouă, când trebuia să înceapă îmbarcarea apare pe tabloul luminos un anunț, cum că avionul nostru de  Nisa  va avea o întârziere de aproximativ o oră. L-am anunțat pe funcționarul de la poartă cum că noi facem în  Nisa  o escală de numai 50 de minute și l-am întrebat cum să procedăm. A zis să stăm prin preajmă că se va interesa.

După cinci minute am fost chemați prin difuzor la poartă și ne-a spus că următorul avion din Nisa spre  Bastia,  cel de la ora 9 seara este plin. TAROM ne va caza la un hotel din vecinătatea aeroportului, ni se va asigura mâncarea și a doua zi la prânz vom pleca la  Paris,  de unde vom lua un alt avion spre  Nisa  și la ora 9 seara vom zbura spre Corsica. Trebuie să mergem prin  Paris  pentru că zboruri  București-Nisa  nu sunt decât joia și duminica. În aceste condiții vom pierde o zi și jumătate din vacanța noastră corsicană, care de la început era scurtă, de numai șapte zile.

Funcționarul ne-a spus că ni se vor da bagajele și ne-a condus prin niște uși cu acces interzis publicului la un birou. Aici s-a ocupat de noi un alt funcționar. Ni s-au făcut  check-in-urile  pentru cele trei zboruri de a doua zi. Eu și Ghiță am plecat la locul indicat de funcționar, de unde ne-am recuperat bagajele.

Sosim, cam ploați...

Cu bagajele.
Când a sosit un microbus al hotelului, funcționarul s-a despărțit de noi și ne-a urat mai mult noroc în continuare.

Șoferul ne-a spus că hotelul este foarte aproape de aeroport, în linie dreaptă, dar pe șosea este la câțiva kilometri, datorită faptului că nu se poate face trecerea de la un sens la altul decât în anumite puncte, la sensuri giratorii.

Hotelul se numea  Angelo By Vienna House Bucharest  și avea 4 stele. La recepție ni s-au repartizat camerele și voucher-ele pentru prânzul și cina de astăzi, precum și pentru micul dejun de a doua zi.

Camera era drăguță, destul de mare, cu mobilă modernă, pat confortabil și o baie curată. Pe geam era o priveliște spre o pistă de aterizare sau de decolare a aeroportului.
In camera hotelului


Patul.



Am luat masa de prânz la restaurantul de la parter și ne-am dus apoi în cameră să ne odihnim. Am telefonat la hotelul din  Corsica  să-i informăm despre întârzierea noastră. Recepționera ne-a spus că nu este serviciu la ora sosirii noastre și ne va lăsa cheile de la camere și instrucțiunile în căsuța poștală. Tot ea ne-a dat și numărul de telefon al unui taximetrist. I-am telefonat și acestuia și ne-am înțeles să ne aștepte la aeroportul din  Bastia,  a doua zi la ora zece seara.

Pe la ora șase seara am ieșit la o plimbare în împrejurimile hotelului, făcând un circuit care includea și intrarea la aeroport.

Pe o pasarelă...

Care traversează șoseaua București-Ploiești.





Semne de septembrie pe copaci



Un colaj

In fundal aeroportul.
Ajunși lângă hotel, am intrat la o grădină de vară și am băut câte o halbă de bere. Aici se producea un dizeuz, cam brunet, de muzică populară.

Prânzul nostru luat mai târziu nu ne-a mai permis să cinăm, așa că voucher-ul pentru cină l-am folosit luând apă minerală gazoasă, care la noapte să ne potolească setea rezultată și din ghinionul de care am avut parte în timpul primei zile a lui septembrie.

2 Septembrie. Dimineața am luat un mic dejun copios, după care am împachetat și cu microbusul de la ora 10 și 45 am mers la aeroport.

La această oră nu mai era așa de multă lume, astfel că destul de repede am predat bagajele și ne-am îndreptat spre controlul de securitate. Am trecut de el, apoi de controlul de frontieră și ne-am așezat în salonul de la poarta de plecare spre Paris.

Așteptând...

Avionul...

Care...

Ne va duce...

La Paris.

Când ne-am îmbarcat am văzut că intrăm în avion prin burduf, deci zborul spre Paris este unul foarte important pentru TAROM.

Spre...

Capitala Franței.
Pe avion am luat masa de prânz, dată de compania TAROM, care era o mâncare bună, pe bază de carne friptă, cu o garnitură adecvată și desert. Era ceva neobișnuit, față de mâncarea dată de companiile care efectuau zboruri spre America (veșnicele chicken/pasta). După aproape trei ore am ajuns pe  Aeroportul Charles de Gaulle,  unde am luat un microbus care ne-a dus la terminalul de unde vom lua avionul spre  Nisa.

Pe Aeroportul Charles de Gaulle.




La poarta de îmbarcare spre Nisa.
Ajunși la  Nisa  am găsit repede poarta de unde vom lua avionul spre destinația corsicană. De aici ne-au dus cu un autobus la pista unde ne aștepta un mic avion cu elice al companiei  Air Corsica.

În avionul...

Cu elice.
În mai puțin de o oră am ajuns pe  Aeroportul din Bastia,  unde ne aștepta taximetristul contactat din București  prin telefon.

Așteptăm...

Bagajele.

Le-am recuperat.
Taxiul era o  Skoda Octavia  care ne-a dus pe un drum de munte, cam 30 de km, de la nivelul mării până la o altitudine de 500 de metri, coborând apoi din nou la nivelul mării, unde se afla hotelul.

Am luat plicurile cu cheile de la camere, am urcat cu liftul la etajul I și ne-am instalat sumar.

Ne-am întâlnit apoi în camera Timarilor unde am luat o cină stropită din belșug cu o mare cantitate de țuică. Asta în cinstea că, în sfârșit și cu greu am ajuns la destinația de vacanță.

3 Septembrie. Pe fereastra balconului se vedea un peisaj mediteranean. Se vedea piscina, în depărtare marea, mai departe munții, dar și ceva specific insulei: palmieri neîngrijiți, pe jumătate uscați și pământul invadat de buruieni. Era aportul dus de corsicani la menținerea vestitei sălbăticii a locului lor natal.

Vedere de pe balcon.




Am preparat micul dejun, pe care l-am luat pe balcon, în călduța atmosferă a dimineții corsicane.



În jurul orei zece am coborât de pe colina unde se afla hotelul, spre plajă.

Firma hotelului.
Coborâm de la hotel.



Am constatat că plaja nu era la 10 minute de hotel, așa cum scria în prezentarea făcută stabilimentului pe internet. Dacă aveai energie și puteai merge într-un ritm susținut scoteai un timp bun, care era cel puțin de 20 de minute. O dificultate consta și în faptul că trebuia să mergi mult timp pe acostamentul îngust și destul de accidentat al unei șosele foarte circulate.

Noi, la vârsta noastră am reușit să ajungem la plaja  Roya  în aproape o jumătate de oră.

La început am intrat într-o cafenea unde doamnele au luat câte o cafea, iar eu și Ghiță câte o bere locală nefiltrată.

Cafeneaua de pe plajă.

În fundal Marea Ligurică.

Și niște munți.
Plaja părea neamenajată, în mod sigur nu a fost greblată de foarte mult timp, dar calitatea apei mării compensa aceste lucruri mărunte. Apa era foarte caldă și puțin adâncă, numai dacă înaintai 50 de metri ajungea până la gât.





Cred că am stat în apă mai mult de o oră. Ieșit afară, foarte repede mi s-a uscat slipul, de la soarele fierbinte și de la briza plăcută. Am mai făcut o partidă de înot, de astă dată cu ceva mai puțin de o oră, după care m-am uscat din nou.

Am hotărât să ne ducem în oraș să vedem cum arată centrul și magazinele de unde să cumpărăm mâncare. Ideea a fost abandonată însă de doamne, care au   poruncit  să mergem direct la hotel, pentru că era foarte cald și că ele sunt obosite.

De la plajă spre hotel.



Pod peste un canal din port.


Am luat o masă frugală și apoi ne-am  odihnit.

Pe la ora cinci doamnele au mers în oraș să facă cumpărături, astfel încât să poată folosi bucătăria din dotarea camerei.

După un ceas Betty a telefonat, mi-a spus unde sunt și eu cu Ghiță să mergem la ele că au cumpărat multe lucruri, care sunt grele și să le ajutăm să le ducă acasă.

Am mers în oraș, le-am întâlnit și am luat noi cumpărăturile. Mai greu a fost când am ajuns  pe drumul de costișe ce duce la hotel.

Ca să nu piardă timpul Betty a făcut imediat o friptură, astfel ca pe două zile să fim cu masa asigurată.

Se gătește puiul...

Adus cu vaporul din Franța continentală.
Înserarea și lăsarea nopții am petrecut-o pe balcon, de unde s-a auzit, până târziu, cântatul continuu al greierilor.

4 Septembrie. După prima expunere mai prelungită la soare din acest an, mă simțeam destul de bine și pielea mea era ușor roșie spre maroniu. Dar nu am avut curajul să mai merg la plajă, așa că am mers cu Betty în oraș, considerând că o zi de pauză va fi binevenită.

Am vizitat centrul orașului, cu clădirile sale foarte vechi și am căutat o agenție de turism, de unde să cumpărăm una sau două excursii pe insulă. Era duminică și aproape de ora închiderii (12), așa că o doamnă foarte obosită și plictisită ne-a dat numai numerele de telefon a două agenții care organizează excursii, una pe uscat și alta pe mare. Să-i contactăm pe ei și cu ei să ne înțelegem!

În  Corsica  turismul s-a dezvoltat în ultimele patru-cinci decenii, dar nu la posibilitățile pe care le oferă condițiile naturale ale insulei. Corsicanii sunt celebri în lume prin vendetele lor, în urma cărora anumite familii exterminau alte familii rivale. Ei, pur și simplu, nu sunt făcuți să ofere servicii turistice. Se consideră prea mândri ca să-i servească pe clienți, dar adevărul este că sunt îngrozitor de leneși, niște putori ordinare am zice noi ardelenii. Le este lene și să-și facă reclamă până și serviciilor pe care le oferă. În tot orașul nu există spații verzi, pentru că acestea ar trebui întreținute. Dacă se va întâmpla cândva să devină independenți față de  Franța,  repede vor deveni muritori de foame.

Am mers pe terasa braseriei de la   Bar de l' Europe,  unde Betty a luat o cafea și o înghețată imensă cu căpșuni, iar eu o bere corsicană maxi, tot nefiltrată.

Studiind lista de bucate

Și eu.

Mi-a sosit berea.


A sosit și înghețata.

Mai mare decât berea maxi.

Fraise Melba.
În plin soare, specific miezului zilei, ne-am târât spre casă, ca două reptile antediluviene prin mlaștina secată.

Aici există trotuar.


Am luat masa de prânz, după care ne-am odihnit puțin.

După siestă am ieșit  să folosim  piscina. Erau două bazine, unul cu apă mică pentru copii și cel de-al doilea cu apă de 1 m și 60 cm. Mult timp am fost singurii clienți. După o vreme au mai venit și doi copii, pe care părinții i-au trimis să înoate, ei mai ohihnindu-se  puțin. După ce au terminat cu  odihna  au apărut, primul tatăl, un italian înalt, chel, bronzat și suplu, gen  il trovatore,  și apoi mămica, grăsuță și bronzată, pe fața căreia se vedea satisfacția, și ea fiind  odihnită. După ei au mai apărut și alți amatori, mai puțin de înot, mai mult de stat la plajă.


Înotând.




Betty și tăticul în fundal.


Cu Il Trovatore.




Camera noastră: nivel 3 (etaj 1), a 4-a de la dreapta la stânga.

Au mai venit și alti clienți, dar numai la bronzat..




După piscină am fost din nou cu Betty în oraș. Aici ne-am întâlnit cu Timarii. Cum pe mine a început să mă doară piciorul drept, a trebuit să mă întorc acasă. Betty a rămas cu ei la o plimbare și la o bere, undeva în centru.

5 Septembrie. După micul dejun ne-am dus și noi la plajă, Timarii plecând cam cu o jumătate de oră mai devreme.

Plaja Roya este în afara orașului.

Remarcați numele corsican și acostamentul șoselei.

Am traversat pe pod canalul portului de agrement și după ceva mai mult de un kilometru am ajuns la plajă. După ce crema protectoare a fost cât de cât absorbită de piele am intrat în mare. Parcă apa nu mai era așa de caldă ca alaltăieri, dar după un timp m-am obișnuit și am stat cam trei sferturi de ceas în apă.

Unși cu cremă.

Încă pe mal.

Voi intra în apă.

Cafelele fetelor..

Iubito, ne-am aruncat în mare.

Ne incălzim la soare.

A intrat și a doua oară.

Dar și eu!
Pe la ora două am părăsit plaja, mergând spre hotel.

Pe dunga sălbatică a mării.



Spre hotel

Cu oleandrul sălbatic

Șoseaua care duce spre centru.

Pompa de benzină de la intersecție. Se circulă pe acostament.
De la pompa de benzină începe urcușul spre hotel, situat în plin soare, care poate fi parcurs lejer în 10 minute.

După masa de prânz și după  odihnă,  Betty a ieșit cu Timarii în oraș. Eu nu am putut să-i însoțesc, tot din cauza durerii din piciorul drept.

Au fost în port și s-au înscris la o croazieră care se va desfășura mâine (marți) de la ora 14 la 16, de-a lungul țărmurilor Golfului Saint Florent, care se va termina cu o baie în larg. Plata se va face înainte de urcarea pe vas. Prognoza meteorologică de miercuri interzice ieșirea ambarcațiunilor cu turiști pe mare.

A făcut și cumpărături: încă o tură de pulpe de pui, brânză franțuzească, salam corsican și cu greu a găsit apă minerală gazoasă. Apă plată era în mai mult de zece sortimente.

În timp ce stăteam la o bere pe balcon, pulpele de pui se frigeau pe plita electrică a chicinetei. Cu asta mâncarea ne va ajunge pentru cât a mai rămas din sejurul nostru corsican.

6 Septembrie. Dimineața am luat un mic dejun copios, care să ne țină oarecum sătui până după croazieră. Atunci vom merge la un restaurant, pe care l-am ochit mai demult, unde vom mânca  sivet de mistreț,  o mâncare specifică  Corsicii.

Vedere de pe balcon.

Piscina



Imediat după micul dejun am mers la piscină și am stat acolo până înainte de prânz. Eu am intrat de câteva ori în apă și am făcut plajă pe șezlong, în mai multe poziții, pentru a mă bronza uniform. Restul au făcut numai plajă: Betty și Rodi la soare, iar Ghiță și tableta lui la umbră.













Palmieri neîngrijiți.



Am  coborât  în oraș unde, deși era timp frumos, numai bun de plajă, se aflau o groază de turiști. Erau peste tot, atât pe străzi, cât și în magazine, în restaurante și pe toate terasele. Am găsit destul de greu loc să luăm câte o cafea și după o mică plimbare am mers în port.

Am plătit la ghișeul companiei  Le Popeye  costul croazierei pentru patru persoane și am așteptat să urcăm la bordul vaporașului.

Alături de vaporaș.



Cu un sfert de oră înainte de plecare am urcat la bord, unde eu și Ghiță am luat câte o bere de la bar.

La bord.

Așteptând plecarea.
Am traversat încet portul, unde se vedeau fortificații sau ruine de fortificații, unele construite de fenicieni sau de greci, altele din evul mediu și evident că și din epoca modernă.

Portul Saint Florent are o poziție foarte strategică. Sute de ani navele de aici au luptat cu succes cu pirații din nordul Africii, care terorizau Mediterana. Amiralul Nelson a spus în Parlamentul britanic: Dați-mi portul Saint Florent și vă garantez că nicio navă nu va intra și  nu va părăsi Marsilia.

După ce am lăsat în urmă portul am navigat de-a lungul țărmului, păstrând o distanță mai mare sau mai mică față de el. Peisajul a fost magnific. Muntele intra în mare și existau numeroase plaje accesibile numai din larg.






Siajul





Grote în țărmul calcaros.













În dreptul plajei Lotu vaporul a ancorat și matrozii au pregătit scările pentru înotul din larg. Nu mulți pasageri au fost amatori pentru acesta, dar eu m-am aflat printre puținii care l-au practicat. Am sărit în apă în poziția bolovan și am înotat în jurul vaporașului. Unii mai tineri au mers până pe plajă, eu însă nu m-am aventurat. Când am vrut să mă odihnesc (aici la propriu) am apucat o frânghie care cobora de pe vaporaș în apă.

Locul înotului din larg.


Cu frânghia.


Mai dificil a fost să revin pe vas, deoarece scara, fiind dintr-un metal destul de subțire, mă tăia la tălpi. A fost neplăcut, dar am învins!

Revenit...

La bord.

Plaja Lotu.

Imagine panoramică.


Acesta a fost punctul de mijloc al croazierei noastre. În continuare am făcut aproximativ același drum la întoarcere.

Cu viteză mai mare spre port.




După acostare am părăsit nava și ne-am îndreptat spre restaurantul cu sivetul de mistreț. Am uitat însă că suntem în Franța. Aici în restaurante cina se servește începând numai de la ora șapte seara. Pentru că eram flămânzi a trebuit să renunțăm la masa de la restaurant și să mergem acasă unde aveam mâncare din belșug.

Ne-am petrecut seara bându-ne berea pe balcon și după ce s-a întunecat am văzut în depărtare, în direcția mării, fulgere din ce în ce mai dese. Acestea au început să se producă tot mai aproape și de la un moment dat am auzit și tunetele. S-a pornit apoi un vânt tot mai puternic care aproape că îndoia smochinul din fața balconului. Când s-a oprit vântul a început ploaia. Nu a durat foarte mult, dar a fost torențială. După ploaie atmosfera s-a răcit brusc și noaptea nu a mai trebuit să folosim aerul condiționat. Au avut dreptate cei care au spus că miercuri este interzisă ieșirea cu turiști pe mare.

7 Septembrie. De dimineață ziua a fost noroasă și pe departe, cea mai rece din zilele sejurului nostru. Pe la ora zece am ieșit în orășel să mai facem ultimele cumpărături, să vizităm și alte zone, pe unde nu am fost și evident să mâncăm la prânz  sivetul de mistreț.

Plecăm din curtea sălbatică a hotelului.

După ce am coborât costișa și am ajuns la loc plat am văzut că s-au instalat o mulțime de tarabe, ale unor negustori ambulanți. Aceasta pentru că mâine se va sărbători, în lipsa noastră, ziua comunei Saint Florent, cu fastul specific acestei sărbători, care are loc în toate comunele franceze, cu ocazia sărbătorii prilejuite de Nașterea Fecioarei Maria, declarată în toată țara zi nelucrătoare.

Le-am lăsat pe doamne să colinde pe la respectivele tarabe, să vadă mărfurile expuse și dacă doresc să facă și cumpărături. Eu cu nenea Ghiță ne-am așezat la o masă de pe terasa braseriei de la  Bar  de l'Europe,  unde am discutat îndelung politică, în fața a două halbe de bere corsicană, tot nefiltrată.

Când au venit doamnele am mers împreună pe o stradă comercială, ele intrând prin magazine și noi privind vitrinele.

Pe o stradă comercială a orășelului.



Cum deja era trecut de ora 12 am mers la restaurantul ochit cu câteva zile în urmă. Eu cu Ghiță am luat câte un whiskey iar fetele câte un pahar dintr-un anumit vin. A venit apoi aperitivul, care era un platou cu tot felul de mezeluri.

Aperitivul pentru 2 persoane.
O chelneriță ne-a adus felul principal și timidă ne-a întrebat dacă nu suntem români. Ne-a spus că este din Vișeu, oraș prin care am trecut și eu când mergeam la schi, dar mai ales nenea Ghiță, care a lucrat mai mult de un an în Borșa. Fata lucrează în Franța și numai pe timpul verii în Corsica. Ne-a prezentat-o și pe colega ei care deasemenea este româncă.

Întâlnirea cu cele două compatrioate a făcut să uităm să fotografiem mâncarea aspectuoasă de mistreț, care s-a dovedit și a fi foarte gustoasă. Am luat după ea un vin negru sec, cu care s-a potrivit de minune. Abia la plecare ne-am adus aminte de poze.

La sfârșitul...

Prânzului corsican.
Încet, încet ne-am dus la hotel și am început cel mai neplăcut lucru dintr-o vacanță: împachetatul pentru plecarea de a doua zi.

Împachetăm.

Absolut totul.
Mâncarea de la restaurant a fost foarte sățioasă, niciunul dintre noi neputând mânca nimic la cină. Am mai telefonat taximetristului, care a spus că vine la ora șapte, a doua zi să ne ducă la aeroport.

8 Septembrie. După ce ne-am trezit am luat  micul dejun. Înainte de ora șapte am coborât în parcarea hotelului și când a sosit taximetristul am părăsit colina. Ne-a dus pe același drum montan, care ocolea  orașul Bastia, el însuși fiind situat destul de departe de aeroportul ce-i poartă numele.

După o oră am ajuns la aeroport, după încă una ni s-a făcut check-in-ul și domnișoara de la ghișeu ne-a spus că în Nisa va trebui să preluăm bagajele, să mergem la poarta TAROM-ului, să le predăm, să ni se facă check-in-ul pentru cele două zboruri rămase și să ne îmbarcăm. Toate acestea în 50 de minute. I-am atras atenția că asta este imposibil, am rugat-o să facă ceva ca măcar bagajele să le transfere pe avionul de București, dar a zis că este imposibil, pentru că n-au relații de colaborare cu compania noastră. Ce poate face, este să ne dea bilete lângă ușă să coborâm primii.

Am mers la poarta de îmbarcare, cam îngrijorați și am așteptat.

Pe Aeroportul din Bastia...

Așteptăm îmbarcarea.
După îmbarcare, avionul cu elice a plecat la ora fixată.

Suntem îmbarcați.

În avionul Bastia-Nisa.

Deasupra insulei.



Părăsim...

Corsica
După aterizare, înaintea deschiderii ușii avionului, s-a anunțat în difuzor că pasagerii pentru București  să ia legătura la autobus cu reprezentantul  Companiei Air Corsica (se vede că domnișoara din Bastia i-a anunțat totuși despre problemele noastre pe cei din Nisa).

Într-adevăr noi am coborât primii, dar a trebuit să-i așteptăm și pe ceilalți, autobusul urmând să ne ducă pe toți în aeroport. Reprezentantul companiei ne-a spus că îndată ce ajungem să ne ținem după el.

Repede toți cinci am mers la banda pe care veneau bagajele, dar aici am stat foarte, foarte mult timp (mie așa mi s-a părut). După ce bagajele au început să sosească, unul din geamantanele noastre a venit ultimul.

Am pus bagajele pe un cărucior și în pas alergător l-am urmat pe corsican. Ne-a dus la ghișeul pentru TAROM  și ne-a predat doamnei de acolo, în mulțumirile noastre. Funcționara a făcut formalitățile pentru familia Timar, pe care i-a trimis spre îmbarcare și când să le facă pe ale noastre s-a stricat ceva la calculatorul pe care-l manevra. A schimbat la el o bandă de hârtie, i-a dat câțiva pumni, acesta a pornit și după un timp ne-a dat și nouă documentele. Ba mai mult, ne-a condus personal și ne-a băgat în față, atât la controlul de securitate cât și la controlul pașapoartelor. Pe Timari ceilalți pasageri, pentru alte curse, nu i-au lăsat să intre în față, astfel că au ajuns cam în același timp cu noi.

Am traversat burduful în pas vioi am intrat în avionul, care în urma mea a închis ușa și în momentul în care ne-am așezat s-a deplasat spre pistă. Era ora decolării trecută cu un minut.

Stând încenturat pe scaun am început să realizez că am lăsat undeva în urmă toate grijile. Acum mi s-a părut că cele 50 de minute au trecut ca fulgerul.

În avionul Nisa-București. Capul soției.
În avion totul a fost relaxare. Ni s-a servit masa de prânz și mi s-a părut că timpul a trecut extrem de repede. S-a anunțat la difuzor că începe aterizarea pe  Otopeni.

Acum eram familiarizați cu aeroportul și în cunoștință de cauză am luat-o încet spre controlul de securitate.

Grăbită...

Și apoi relaxată...

Pe Aeroportul din Otopeni.
După control am mers la sala de așteptare de la zboruri interne, unde am așteptat pânâ la îmbarcare.

Așteptăm  îmbarcarea.
Autobusele ne-au dus la avionul de Cluj, care era asemănător cu cel de la Cluj la București, doar că se numea Alba-Iulia.

Zborul a fost plăcut și rapid, astfel că am ajuns la timp la destinație.

Am mers cu autobusul în clădirea aeroportului și am așteptat bagajele.

O lege a lui Murphy spune că: Dacă un lucru începe bine, el se termină prost! Dacă începe prost, se termină și mai prost!

Bagajele au început să sosească, Timarii le-au recuperat pe amândouă, noi valiza lui Betty și am tot așteptat să vină și a mea. Când banda a rămas goală mi-am dat seama că  este bai.

Cum nu am mai pățit așa ceva niciodată am întrebat un angajat al aeroportului cum să procedez. Foarte amabil m-a îndrumat să merg la un ghișeu al TAROM-ului care se ocupă de bagajele lor pierdute.

Funcționarul de acolo mi-a luat datele despre bagaj și mi-a spus că dacă a rămas în București o să vină cu următorul avion și ei îl vor trimite mâine dimineață (vineri) la mine acasă prin curier. Dacă a rămas în Nisa, îl vor duce cu un zbor la Paris (pe relația Nisa-București se zboară doar joi și sâmbătă). De la Paris va veni la București și apoi la Cluj. Va ajunge la Dej vineri seara sau sâmbătă dimineața.

Adi ne aștepta  în aeroport, ne-a luat și ne-a dus acasă. Aici am avut o surpriză: strada noastră la care se lucra de la începutul lui iunie era în sfârșit pavată.

Pe stradă...

Au avut loc lucrări.
9 Septembrie. Am contactat telefonic Aeroportul din Cluj și nu știau încă nimic de valiza noastră pierdută.

10 Septembrie. Am aflat telefonic că valiza este în Nisa.

11 Septembrie. După mai multe telefoane date la aeroport, seara am aflat că, în sfârșit, bagajul nostru este în Cluj și va fi dus mâine la Dej.

12 Septembrie. În jurul prânzului curierul ne-a adus valiza.

În sfârșit...

Acasă

Am...

Despachetat-o.

Totul este în regulă.
Spre surprinderea noastră valiza a ajuns intactă cu tot conținutul în cea mai bună stare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu