Amsterdam Luni

Ne-am trezit şi după o pregătire sumară am mers la micul-dejun. Acesta se servea la parter, lângă Recepţie, aproape de camera noastră.

Era bufet suedez. Fata de la Recepţie ne întreba doar, dacă dorim ceai sau cafea, pe care o aducea ea, restul îl luam noi, la alegere (şi tot la discreţie) şi ni-l puneam singuri la masă.

Produsele expuse pentru "conzum" erau foarte bine reprezentate: ouă fierte, omletă, foarte multe tipuri de mezeluri de calitate, brânzeturi, diferite sucuri naturale, unt, dulceţuri, fructe, compoturi şi desigur şi multe altele, care însă pentru mine nu aveau nicio importanţă.

După ce am mâncat, nu aşa de mult pe cât aş fi putut, ne-am dus în cameră, ne-am făcut toaleta de dimineaţă, ne-am îmbrăcat şi am ieşit afară într-un Amsterdam acoperit cu zăpadă. O altă recepţioneră ne-a spus că de 12 ani nu a mai fost atâta zăpadă. De obicei tot ce cade se topeşte în ziua respectivă.

Amsterdamul sub zăpadă

 Străzile erau necurăţate, nu ştiu din ce motiv. Le plăcea cum erau, acoperite de zăpadă, lucru nemaiîntâlnit de 12 ani, sau pur şi simplu nu mai aveau uneltele de curăţat.

Am mers de la hotel până la prima staţie de tramvai, care era a liniei 1, pe care noi am mai folosit-o când Mihai locuia pe Tussenmeer.

Plata la tramvai s-a schimbat din 2008. Nu mai existau blocuri de bilete, pe care să le cumperi din exterior. Acum se plătea taxatorului 6,50 euro şi acesta îţi dădea un bilet care era valabil pe tramvaiul respectiv şi pe oricare altul într-un interval de o ora. Costul transportului era astfel mult mai mare ca înainte. Probabil era o măsură de criză!

Ne-am dus cu tramvaiul până la staţia finală, Centraal Station, gara centrală a Amsterdamului.

Central Station în vara lui 2001

Aceasta a fost dată în folosinţă în 1889 şi construirea ei a durat 8 ani. A fost proiectată de arhitectul Pierre Caypers, acelaşi care a proiectat şi Rijksmuseum din Amsterdam şi care a şi supravegheat permanent evoluţia lucrărilor. Gara a fost înălţată pe un teren obţinut prin unirea a trei insule, astupând cu nisip porţiunea de apă care le despărţea. Fundaţia ei, cât şi a peroanelor se află aşezate pe piloni de lemn, al căror număr depăşeşte 8500. Construcţia este din cărămidă aparentă, este simetrică şi la margini sunt două turnuri cu ceva mai înalte decât restul clădirii. Are numeroase peroane şi de aici se poate călători în întreaga Olandă şi bineînţeles că şi în întreaga Europă.

Mulţi navetişti din Amsterdam, dar şi din împrejurimi, care lucrează în Amsterdam, circulă de acasă la gară cu o bicicletă pe care o lasă în parcarea primei gări. Iau apoi trenul spre locul de muncă şi în gara a doua au încă o bicicleta parcată, cu care merg la serviciu. La sfârşitul zilei de muncă fac invers. În Olanda, astfel, numărul bicicletelor îl depăşeşte cu mult pe cel al locuitorilor.

Parcarea de biciclete...

Din Central Station.

Bicicliştii circulă şi acum pe zăpadă şi  pistele de biciclete sunt mai curate decât străzile, nu că le-ar fi curăţat cineva, dar fiind mulţi, călcând zăpada au făcut ca aceasta să dispară.

În piaţa gării se află o staţie a autobuselor firmei Hop On Hop Off care fac plimbări cu cei care doresc să vadă anumite obiective turistice din oraş, aşezate pe anumite trasee.
Ne-am urcat într-un astfel de autobus (care de fapt era un microbus, pentru că iarna sunt mai puţini turişti), al cărui traseu l-am mai parcurs în anii trecuţi, dar cu vaporaşul pe mai multe canale. Vaporaşele nu mai puteau pluti pe canalele, care acum erau complet îngheţate.

La început am fost singurii pasageri, dar mai târziu s-au mai urcat doi, care au coborât însă în diverse staţii. Plimbarea a durat două ore şi am parcurs drumurile de o parte şi de alta ale canalelor principale Prinsengracht, Herengracht şi Keisersgracht. În anumite locuri microbusul făcea halte, unde noi turiştii, puteam coborî să facem poze.

Poze...

De...

Pe...

Traseu.

Am primit un SMS de la Mihai care ne-a spus că, la Bucureşti, tocmai a căzut guvernul Boc.

Punctul terminus al călătoriei a fost tot staţia din Centraal Station din care am plecat.

De aici ne-am deplasat pe jos până în Dam, care deşi era în iarnă rece, era la fel de populat ca şi vara. Existau şi acum turişti care stăteau jos pe treptele ninse ale monumentului, dar mulţi dintre ei erau adecvat îmbrăcaţi pentru temperatura de afară. Ruşii şi nordicii aveau haine şi căciuli de blană. Până şi eu aveam un cojoc Alain Delon, foarte la modă pe la începutul anilor 1970. L-am făcut cadou lui Mihai acum câţiva ani, dar a spus că este prea călduros pentru Olanda şi ni l-a returnat absolut nepurtat. În orice caz mie mi-a prins foarte bine. Este drept însă că în nouă ani cât a locuit aici niciodată nu a fost aşa de frig ca şi acum.

Ajunşi din nou în Dam.

Cu Palatul Regal.

Amândoi.

Ne-am plimbat prin Dam, am mers apoi pe nişte străduţe ce duc spre Cartierul Roşu şi de pe fiecare pod se vedeau canalele îngheţate de la un mal la altul.

Canale îngheţate.

Când ne-a mai pătruns frigul, am intrat într-o foarte mică cafenea (sau berărie) cu vreo 5 locuri, numai la bar, unde ne-am încălzit, Betty cu o cafea şi eu cu o bere, evident Heineken, la halbă.

De aici am plecat pe jos pe Kalverstraat, cea mai comercială stradă din Amsterdam şi am trecut de Turnul Monetăriei.

Pe Kalverstraat.

Turnul Monetăriei.

După ce am traversat Piaţa de Flori, am ieşit în Konigsplatz şi am continuat plimbarea până în Leidsestraat. Aceasta este şi ea o stradă comercială îngustă, cu o singură linie de tramvai, la care tramvaiele stau la coadă să o traverseze dintr-un sens sau din altul.

 Înfriguraţi, dar şi  flămânzi, am luat de aici tramvaiul şi ne-am dus spre hotel. Am mâncat, ne-am odihnit puţin şi deja s-a întunecat, Amsterdamul fiind situat destul de la nord.

După ora şase ne-a telefonat Mihai şi ne-a spus că vine la hotel după noi, să mergem să luăm cina.

A ales restaurantul chinezesc din Cartierul Roşu, unde am mai fost, ultima oară în 2008.

Mâncare chinezească

La New King

Restaurantul se numeşte New King şi deşi nu mă consider un cunoscător în mâncare chinezească, aici am mâncat-o pe cea mai bună, mult mai bună decât în Spania, Creta, Elveţia, Belgia şi chiar în Statele Unite, unde am mai conzumat chinezării.

Mihai a comandat cinci porţii de mâncare, pe bază de porc şi pui, pe care am reuşit să le topim în totalitate, numai datorită unui ceai digestiv, care ca şi orezul se dădea la discreţie.

După un tur nocturn, deşi nu era nici ora 10, al Cartierului Roşu am luat maşina din parcare şi Mihai ne-a adus la hotelul nostru, după care el s-a dus la al lui.

Am mai privit minunatul program de televiziune şi apoi ne-am culcat.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          

Regensburg-Amsterdam

Ne-am trezit după un somn odihnitor şi după efectuarea toaletei de dimineaţă am coborât cu bagajele la maşină.

Era mult mai frig decât în Ungaria şi parbrizul mult mai jivrat. Am pornit motorul, am orientat jetul de aer, care după un timp a devenit cald, spre parbriz şi numai după vreun sfert de oră a început să se zăreasca ceva prin el.

Am plecat atunci şi ne-am urcat pe autostrada A3 înspre Nuremberg. După vreo 20 de min geamurile s-au dezgheţat. Am oprit apoi într-o parcare unde mi-am dat jos haina şi am rămas în cămaşă, în maşină fiind suficient de cald.

Am trecut, pe rând, de Nuremberg, de Wurzburg şi în apropierea de Frankfurt  într-o parcare, am mâncat în restaurantul său câte un grosse fruhstuck (bogat mic dejun nemţesc).

Autostrada era curată, dar pe câmp era un strat subţire şi neomogen de zăpadă veche.

În jurul Koln-ului am observat că reparaţiile la autostradă, care se făceau încă de acum 7-8 ani erau aproape gata. Existau câte 4 benzi pe sens şi în anumite locuri era abandonat vechiul traseu în favoarea unor porţiuni lungi în linie dreaptă. La alţii se poate!

În apropiere de Weiskirchen am mai făcut un plin de motorină, aceasta fiind mai ieftină decât în Austria. După o scurtă plimbare prin parcare am plecat mai departe.

Imediat ce am trecut graniţa în Olanda, câmpul a devenit plin de o zăpadă proaspătă, destul de mare, căzută probabil cu o zi înainte. Autostrada era însă curată şi uscată. Am încercat să respect toate restricţiile olandeze de viteză, multe dintre ele exagerate şi am ajuns în apropierea Utrecht-ului.

Intrând aici pe autostrada A2 spre Amsterdam, am văzut că faţă de 2008, când am trecut ultima dată pe aici, s-au făcut modernizări masive, acum autostrada având câte 6 benzi pe sens, pe o mare porţiune, până aproape de capitală. Şi la olandezi se poate!

Ghidat de GPS am trecut de Ghindă şi repede am ajuns la Ducu, la locuinţa sa din cartierul Nieuw Sloten.

Aici ne-am întâlnit cu Ducu şi cu Lali, dar şi cu Mihai sosit în urmă cu o zi din America. Acesta a fost, de fapt, scopul călătoriei noastre, să fim împreună cu fiul nostru în Amsterdam, aproape o săptămână unde el se afla în interes de serviciu.

Ducu şi Lali au fost foarte drăguţi şi primitori. Ducu a preparat o mâncare thailandeză într-un wok. Din el ieşeau în anumite momente nişte flăcări înalte de peste o jumătate de metru. Mâncarea a fost excelentă, simţindu-se în ea picanteria asiatică.


După ce am mâncat, Mihai a venit cu noi la hotelul pe care l-am rezervat tot pe internet. Când au fost gata formalităţile de la recepţie, am mers toţi trei în cameră şi aici Mihai mi-a înmânat cadoul lui de ziua mea, o sticlă cu o şampanie franţuzească de marcă. Am fost foarte bucuros de dar, mai ales pentru că eu nu pot să-mi permit să cumpăr un astfel de articol.

Am stat şi am povestit despre ce s-a mai întâmplat în cele trei săptămâni de la plecarea noastră din America şi mai ales despre nepoata noastră Clara.

Cum Mihai trebuia să facă o serie de cursuri la o distanţă destul de mare de hotelul său, i-am propus să ia el maşina, noi putând umbla pe jos, cum stă bine turistului în Olanda.

Urma să ne întâlnim după ce îşi termina el programul, stabilind telefonic unde şi când.

După plecarea lui ne-am instalat în camera mare de hotel, prevăzută cu o baie mare, multe dulapuri şi o noutate pentru noi, încălzită din pardoseală.

Am privit un timp programul de la televizor, dar ca la orice hotel acesta este anost, deşi existau numeroase canale, atât în olandeză cât şi în engleză.

După un timp ne-am culcat, fiind obosiţi după cei peste 700 de km parcurşi.

Mosonmogyarovar-Regensburg

După un somn odihnitor, ne-am făcut toaleta de dimineaţă şi la ora 6 am coborât la micul dejun. Acesta a fost foarte bogat, cu mâncăruri la alegere şi la discreţie. Eu am fost foarte cumpătat, fiind şofer, dar Betty a combătut voiniceşte apărând onoarea familiei în ce priveşte cantitatea de mâncare ingerată.

O angajată care a venit în schimbul de zi, în timp ce noi mâncam, a spus că afară erau -22 gr C.

Am dus bagajele la maşină, ne-am cam chinuit cu dejivrarea parbrizului şi ghidaţi de GPS am ajuns la autostrada spre Austria. Atât autostrada cât şi câmpul erau fără zăpadă.

Am ajuns repede în ţara vecină şi pe un vânt înfiorător de tare şi de rece, am coborât la magazinul benzinăriei de la graniţă, de unde am cumpărat vigneta austriacă.

Aici a sunat şi telefonul mobil să mă felicite, căci era ziua mea.

Am plecat mai departe, am ajuns pe centura foarte modernă a Vienei, despre care am mai scris şi altă dată şi urmând indicatoarele, acelea vizuale, care coincideau cu cele verbale, date de GPS, destul de repede rulăm pe autostrada de Linz.

La Sternberg am luat motorină la o pompă de pe autostradă şi am plătit preţul record de 1,6666 de euro/litru.

Am traversat Austria, am trecut în Germania si după 100 de km aproximativ, am ajuns în apropierea Regensburgului.

Deşi am locuit de mai multe ori în acest hotel, rezervat în Regensburg, el fiind mai la periferie, dar lângă autostradă, nu am vizitat niciodată centrul oraşului şi monumentul său cel mai de preţ: Catedrala Sf. Petru cunoscută şi ca Domul din Regensburg.

Acum am fixat GPS-ul pe Dom Plaz 3 şi acesta ne-a ghidat până în faţa măreţului edificiu. Am găsit destul de greu un loc de parcare şi când am coborât din maşină ne-a izbit un frig mai pătrunzător decât cel din România.

Am înconjurat Domul şi am făcut poze din toate poziţiile favorabile. În centrul istoric al oraşului se află faţada de vest, străjuită de cele 2 turnuri gemene, înalte de 105 m, care se cam văd de peste tot din oraş. Aici sunt şi porţile de intrare, deschisă fiind numai una secundară.

În Dpm Plaz.

Lângă...

Zidurile...

Catedralei.

Cu turnurile.

Cu faţada.

Am intrat şi înăuntru am găsit câţiva turişti, care alături de noi, înfruntau frigul extrem acumulat între zidurile de piatră.

În interiorul...

Catedralei.

Lumânări pentru morţii noştri.

Vitralii.

Catedrala a fost construită începând din secolul al XIII-lea, este şi astăzi de rit catolic şi este prima catedrală gotică din Germania de sud. Lungimea sa interioară este de 86 m, iar lăţimea şi înălţimea, tot interioare, de 35 respectiv 32 m. Nu are dimensiunile marilor catedrale franţuzeşti, dar este impresionantă. Datorită faptului că în Regensburgul medieval se aflau cele mai celebre ateliere de fabricat vitralii, Domul este înzestrat la toate ferestrele cu cele mai frumoase dintre acestea.

Intrarea secundară.

Piaţa din faţa intrării...

Văzută de pe...

Treptele Catedralei.

Frigul şi îmbrăcămintea noastră neadecvată nu ne-au permis să lungim prea mult vizita, aşa că fără să mai vedem Dunărea şi alte obiective turistice, am fixat GPS-ul pe adresa hotelului şi la ora 3 PM ne aflam instalaţi în camera care era bine încălzită.

După o oră am mers în vecinătate la un restaurant frecventat cel mai mult de şoferii de TIR-uri, pentru că acolo era o mare parcare, foarte aproape de autostrada A3.

Am comandat bere şi câte o porţie de friptură. Fripturile erau foarte bine gătite, dar erau foarte mari, anume pentru şoferul care a condus continuu toată ziua şi aici îşi ia unica masă, care trebuie să-l sature. Ne-am străduit şi noi şi am mâncat aproape toată friptura renunţând însă la o parte din garnitură.

La Restaurantul Şoferilor.

Friptura de vită Media.

Friptura argentiniană

Ne-am întors la hotel, unde mai târziu am băut, în cinstea zilei mele de naştere, şampania cumpărată în Ungaria.

Am dormit bine, urmând ca a doua zi să pornim într-o nouă etapă a  călătoriei noastre hibernale.

Dej-Mosonmagyarovar

REŢETE

35.CÂRNAT ŞVĂBESC. Se prepară din carne de porc nu prea slabă (80% carne și 20% slănină). Se toacă carnea cu sita mare, se amestecă cu 25 g de sare la 1 kg de carne, 5-7 g de piper, 1 g de cuişoare (opţional), 0,5-1 g de enibahar, 10g de boia dulce, 1 g de boia iute, 20 g de usturoi pisat şi apoi se ajustează după gust. Se umple în maţ subţire şi după zvântat se afumă la fum rece timp de 3 zile.
27. RULADA DE ŞUNCĂ. Această specialitate se prepară din şuncile unor porci mai tineri şi mai mici. Se scoate osul în aşa fel încât sa nu fie despicată şunca, se scoate şi şoricul împreună cu slănina astfel ca pe suncă sa ramână un strat de cca 2 cm. de grăsime. Se pune carnea in următoarea saramură: se pun la fiert 5 l. de apă cu 5 g coriandru, 15 g piper, 1,5 g cuişoare, o bucaţică de scorţisoară şi 2-3 foi de dafin. Se fierbe cam 30 de minute, timp în care se introduc, pe rând, 500-600 g sare şi 6 g de silitră. Se pune saramura într-un vas de plastic şi se lasă să se răcească. După răcire se aşează în ea bucăţile de carne. Peste 8 zile se scoate carnea, se leagă strâns si se ţine o oră în apă rece. După aceea se zvântă şi se afumă 3-4 zile la fum rece.
Observaţie: În loc de şuncă poate fi folosită o bucată de pulpă sau de antricot dezosat, cumpărate de la un magazin de produse din carne.