Safari

Când m-am trezit şi eu, am mâncat şi am ieşit la recepţie, unde am cerut să ne mute de la apartamentul nostu, devenit aşa de supus zgomotelor noaptea. Apoi am aşteptat pe trotuar până a venit jeep-ul Nissan, cu Marius şi Raluca, pentru safari.

Safari este “un raliu automobilistic, fără probe speciale, desfăşurat pe continentul african, pe drumuri şi în condiţii din cele mai vitrege”.

Jeep-ul dovedeşte că vom participa la un raliu automobilistic şi evident că nu vor fi probe speciale. Cum insula Fuerteventura, din Canare este la numai o sută de km de coasta Marocului, putem spune că tot arhipelagul face parte din continentul african. Deci primele trei condiţii pentru un safari sunt îndeplinite. Vom vedea dacă şi a patra.

Vincente, şoferul ne-a mai dus pe la câteva hoteluri de unde am mai luat alţi patru participanţi. Erau două domnişoare în cabina şoferului şi noi patru, împreună cu un cuplu spaniol, pe cele două bănci laterale din spate. După ce am mers o bucată de drum pe autostradă, am ieşit pe un platou unde erau parcate vreo 20 de jeep-uri. Printre pasageri erau şi italieni care încă mai ovaţionau echipa lor de fotbal, pentru victoria de aseară. Noi eram cuplaţi cu încă un jeep cu şapte pasageri şi aveam să mergem împreună. Restul formau grupe de câte două sau trei şi fiecare grupă pleca la un interval de timp după precedenta.

Vincente a făcut instructajul grupei noastre. A spus că excursia se numeşte 3x1, pentru că din trei participanţi la safari, numai unul se mai întoarce teafăr.

Cei care pleacă în Safari.

Cei care se vor întoarce teferi.

Ne-a prezentat pe hartă traseul care este în formă de U, cu prima parte care merge de la sud la nord, cu a doua parte, mai scurtă, care merge de la vest spre est şi a treia parte care merge de la nord la sud, cam de mărimea primeia. Pe prima parte se află o porţiune de 11 km de drum neasfaltat, care ni se va părea mult mai lungă.

Am plecat şi noi, pe un drum îngust, asfaltat şi destul de bun, care tot urca. În jur era un peisaj care devenea din ce în ce mai de deşert, erau multe piscuri abrupte şi din orice punct se cam vedea oceanul.

În jeep.

Într-un...

Peisaj arid.

Vincente şoferul jeep-ului.

Am oprit la o fermă turistică, singurul loc amenajat pe prima parte a traseului.

Erau aici animale, inclusiv un măgăruş legat la intrare, un mic restaurant cu terasă şi grupuri sociale elegante şi evident curate. Am băut o coca-cola, am făcut poze, după care am pornit mai departe.

La ferma turistică.

Cu măgăruşul.

Cu purceluşul pictat.

Raluca cu mine.

Şi cu Betty.

Hip-Hip...

Huuura!!!

Tot la fermă.

Drumul continua să urce şi să se îngusteze, astfel încât atunci când ne-am întâlnit cu o maşină care venea din sens contrar, aceasta a trebuit să meargă cu spatele până la un refugiu unde puteau trece una pe lângă alta.

Peisaj...

De deşert.

Peisajul era din ce în ce mai sălbatic şi la un moment dat s-a terminat drumul asfaltat şi a început un drum de lăţimea jeep-ului unde pe jos se aflau şi bolovani de mărimea pumnului.

Drum îngust...

La înălţime...

Neasfaltat...

Dar practicabil.

Dacă se conduce cu atenţie.

Am oprit în trei locuri. Prima dată lângă un izvor săpat foarte adânc în stâncă, pentru că apa este în zonă foarte rară. Privind satele aflate foarte jos, se cam vedea la fiecare fermă câte un rezervor de apă care reţine apa de ploaie. Vincente spunea că acolo unde este o piscină nu locuieşte un canarian ci sigur un străin. Canarienii nu-şi permit să risipească apa pentru înot.

În apropiere...

Este o sursă de apă...

Care e foarte de preţ pe insulă.

La a doua oprire era un pâlc de pini canarieni, chiar la marginea drumului, iar jos în vale era un sat în care brutarul este primar, face cumpărături pentru consăteni, dintr-un sat mai mare din apropiere şi când este cazul, transportă morţii, la cimitirul aflat mai jos, în satul mai mare.

Sat izolat.

Pâlcul...

De pini...

Canarieni.

Din a treia oprire se vedea în depărtare, destul de clar, insula Tenerife şi ceva mai aproape muntele Roque Nublo cu înălţimea de 1817m, al doilea din Gran Cnaria, după Pico de las Nieves (1942 m).

Muntele...

Roque Nublo...

Şi noi.

Lac de acumulare.

După plecarea din a treia parcare a reapărut asfaltul, din nou ca sticla, dar şi în continuare drumul era destul de îngust. Am trecut pe lângă oraşul San Bartolomé de Tirajana, reşedinţa unităţii administrative din care face parte şi Playa del Inglés şi destul de lent am început să coborâm. Vincente a oprit la un moment dat într-o parcare şi am ajuns la o oază.

O oază.

Am coborât şi aici era o piscină unde puteam face baie, iar peste 45 min vom lua masa, inclusă în costul excursiei. Eu şi Marius am făcut baie, pentru că aveam costume. Apa din piscină era plăcută, destul de rece şi foarte curată.

Există piscină.

Nu are costum de baie.

Eu inaugurez...

Piscina...

Înotând...

După traversarea deşertului.

La masă ni s-a servit friptură de pui cu o garnitură de cartofi canarieni ( fierţi în apă de mare, astfel că sarea rămâne pe coaja lor) şi un sfert de litru de vin roşu. Deşi porţia era mare am mâncat-o pe toată, zdruncinările jeep-ului făcând suficient loc la mâncare.

Am plecat mai departe pe drumul care coboară şi am oprit la următoarea haltă, la cămile. Aici doi câte doi, am fost aşezţi pe câte un dromader, dromaderii au fost legaţi unul în spatele celuilalt şi s-a format o caravană, care ne-a plimbat timp de o jumătate de oră, printr-un ţinut tot de deşert.

Cu dromaderul.

Îmbarcaţi pe corabia deşertului.

Caravana.

Grijă mare de pălărie.

Asta-i cămila noastră.

Spre debarcader.

Operaţia de coborâre.

Pe sol ferm.

După ce am coborât de pe cămile ne-am dus la o terasă din incintă, am stat la umbră şi am băut un pepsi rece. Am vizitat ferma cămilelor, unde mai erau păuni, canari (care au luat numele de la insule) şi alte păsări exotice, spre deliciul copiilor care se găseau aici în număr destul de mare, însoţiţi de părinţi.

După plecarea de la fermă am mers spre autostradă şi într-o parcare subterană a venit fotograful care ne-a pozat în timpul instructajului şi contra a 6 euro ne-a dat două poze, prinse într-un carton care avea tipărit pe el scene din alte safari-uri.

Am ajuns la concluzia că într-adevăr a fost un safari, fiind îndeplinită şi condiţia a patra referitoare la drumuri chiar dacă numai 11km.

Vincente a început să ne ducă pe fiecare la hotelul lui, dar acum în ordine inversă. Marius şi Raluca au rămas ultimii, după coborârea noastră la Koka.

De la recepţie ne-au spus că mâine ne vor muta că se eliberează mai multe apartamente. Am făcut un duş, după praful inhalat pe drumurile neasfaltate, am băut o ţuică să-mi limpezesc gâtul şi am cinat pe terasă.

După o plimbare în centru am revenit la hotel şi ne-am culcat. Pe la ora trei au reînceput să bubuie tobele şi noi am mai dormit şi nu prea până s-a terminat discoteca, spre dimineaţă.