Tenerife

Telefonul ne-a trezit la ora 5:30. Ne-am echipat rapid şi la ora 6 eram în faţa hotelului pentru a aştepta autobuzul care să meargă cu noi în Tenerife. Nu am greşit! Deşi Tenerife este o insulă, situată cam la 40 km vest de Gran Canaria, autobuzul va veni şi el cu noi, pentru că împreună, vom parcurge destui kilometri şi pe cea de-a doua insulă.

Am văzut că ultimii clienţi părăseau discoteca, deci înseamnă că vizita poliţiei şi-a făcut efectul, deoarece dacă muzica ar fi mers aşa tare ca înainte, precis că am fi auzit-o şi de la etajul al şaptelea.

A venit autobuzul şi a plecat cu noi în noapte, să mai culeagă clienţi ai excursiei şi de la alte hoteluri. După ce i-a cules pe toţi, ne-am îndreptat spre autostradă şi ne-am dus înspre nord, la Las Palmas de Gran Canaria. Circulaţia a fost destul de densă în ambele sensuri şi după ce s-a luminat de ziuă am ajuns în Las Palmas.

Cel mai mare oraş al Canarelor, s-a construit lângă pădurea de palmieri unde au debarcat trupele castiliene în 1478, de la care şi-a luat şi numele. Se întinde pe o suprafaţă care are aria de 100 km2 şi aşa cum am mai spus înainte, la un recensământ de acum 15 ani avea peste 355000 de locuitori.

Noi am trecut numai prin zona industrială a oraşului şi la ora opt ne aflam deja în portul de unde vom pleca spre Tenerife. Am primit de la ghid, care vorbea, destul de bâlbâit limba sa natală, spaniola şi un fel de engleză şi franceză, biletele pentru catamaranul de Tenerife.

Catamaranul este o ambarcaţiune formată din două corpuri plutitoare, legate rigid între ele printr-o punte. Catemaranul nostru putea transporta 800 de pasageri şi 400 de maşini. Pasagerii erau plasaţi pe fotolii pe punte, care era complet izolată de exterior în timpul traversării, iar maşinile pe trei nivele sub punte. Am ocupat locuri cât mai în spate, pentru că acolo este tangajul cel mai mic, în cazul în care marea este agitată. Lângă noi era barul, foarte frecventat încă înainte de plecare, în spatele nostru Clasa Oro (de lux), iar în faţă salonul, prevăzut cu mese şi scaune, unde puteai “consuma” produsele cumpărate de la bar. Deşi aveam bilete la Clasa Oro nu stăteam acolo, din cauză că era mică şi închisă în pereţii ei de sticlă. Am preferat spaţiul larg din jurul barului.

Urc pe catamaran.

Urcă şi Betty.

Locurile din spate.

În spate Clasa Oro.

Barul.

Am cumpărat un pepsi pe care l-am băut încet, chiar de pe fotoliul meu personal. Cred că pe Tenerife era o mare şedinţă a poliţiştilor din Canare, pentru că salonul era plin de oamenii legii, îmbrăcaţi în uniforme de gală. Traversarea a durat o oră şi jumătate şi marea a fost foarte liniştită, neexistând nici un fel de tangaj.

Am coborât de pe catamaran în cea de-a doua capitală a insulelor, Santa Cruz de Tenerife. Are o populaţie de 186000 de locuitori şi este importantă prin portul său şi prin rafinăriile de petrol existente aici.

Insula este cea mai mare din arhipelag şi din punct de vedere al climei este împărţită în două: partea nordică mai înorată şi predispusă ploilor iar cea sudică secetoasă, cu apa oceanului caldă, putându-se face baie şi în timpul iernii. Situat în nordul insulei, Aeroportul Santa Cruz de Tenerife, este nevoit de multe ori să fie închis, din cauza ceţii. În centrul insulei se găseşte cel mai înalt munte al Spaniei, Pico de Teide de 3718 m altitudine, situat în centrul rezervaţiei naturale “Parque Nacional de Las Canadas del Teide”.

Betty debarcă...

În Santa Cruz de Tenerife.

Şi eu, bineînţeles.

Prova catamaranului.

Am urcat în autobuz şi ghidul ne-a prezentat traseul şi programul excursiei. Prezentarea a fost făcută în cele trei limbi, pe care le mai amesteca puţin, sărind de la o limbă la alta în mijlocul frazei. Principalul a fost că am înţeles tot ce ne-a transmis. Probabil excursia asta se putea face şi prin D-Tours dar acolo ghidul ar fi vorbit numai în olandeză şi sigur nu am fi înţeles nimic.

Am plecat din Santa Cruz, peste care a început să se lase ceaţa, pe autostrada TF5 şi apoi am luat-o pe drumul naţional TF24 prevăzut cu câte o bandă îngustă de circulaţie în fiecare sens, dar care, ca şi toate drumurile din Insule, era impecabil. Este normal acest lucru, deoarece principalul venit al Insulelor este adus de turism, deci este necesar ca în primul rând să existe o suprastructură adecvată.

Am făcut prima oprire într-un popas turistic de lângă Villa la Esperanza. Aici dintr-un magazin de amintiri turistice am cumpărat şi două farfurii de atârnat pe perete, să le punem alături de cele aduse din alte părţi, pe unde am mai umblat. Printre pasageri se aflau şi patru spaniole octogenere, sau aproape, care au întârziat la revenirea în autobuz, hotărându-se în ultimul moment să facă cumpărături.

Am continuat călătoria pe drumul care urca din ce în ce mai mult, adesea pe nişte serpentine strânse şi abrupte. Cea mai în vârstă dintre spaniolele amintite a fost sunată la telefonul mobil de mai multe ori, probabil de către aparţinători şi de fiecare dată zbiera cu vocea ei răguşită în aparat. La început ghidul a venit speriat la ea, crezând că îi este rău, apoi un englez, care stătea în faţa ei, de câte ori suna telefonul, zicea tare “Di me”, cuvinte pe care ea le repeta din câteva în câteva secunde. Tot autobuzul, inclusiv colegele ei, se distra pe seama distinsei doamne.

Cu cât urcam mai mult, cu atât cerul devene tot mai senin şi de la un moment dat am constatat că ne aflăm deasupra norilor.

Următoarea oprire am făcut-o într-o parcare, situată la peste 2000 de m altitudine, sub vârful Izagna, pe care se vedea un observator astronomic, al Comunitatăţii Europeane, aflat încă în construcţie tocmai aici, deoarece la această altitudine sunt peste 300 de nopţi foarte senine pe an. Am mers pe buza unei prăpastii la nivelul căreia se aflau norii şi în depărtare se vedea insula Gran Canaria. Ghidul ne-a spus că este păcat că sunt nori jos, pentru că pe vreme senină (şi jos) este o privelişte superbă. Deasupra noastră era un cer complet albastru şi un soare strălucitor, care făcea să scânteieze vârful Izagna, înalt de 2386 m. Am făcut şi aici mai multe poze, iar un polonez ne-a făcut două poze în care apar împreună cu Betty (singurele din Tenerife).

La peste 2000 de metri altitudine.

Norii...

Sunt...

Sub noi.

Montana del Alto...

Cu 2146m altitudine.

Pe marginea prăpastiei.

Pozele în care...

Apărem împreună.

Autobusul venit...

Din Gran Canaria.

Şosea îngustă...

Dar impecabilă.

În depărtare Gran Canaria.

Am continuat drumul, şi de la Montagna del Alto drumul a început să coboare, tot în serpentine strânse şi abrupte. Ghidul ne-a avertizat că vom vedea din mers un monument al naturii, Trandafirul de Bazalt, un trandafir de piatră cu un diametru de vreo doi metri care este sută la sută un produs natural, apărut fără nici o contribuţie a omului.

Trandafirul de bazalt...

Produs 100% natural.

După ce am coborât o bună bucată de timp, soarele a dispărut şi jos nu l-am mai văzut toată ziua. La numai cu ceva peste 40 km distanţă, clima din Tenerife este total diferită de cea din Gran Canaria. Probabil asta face ca Gran Canaria să fie mult mai populată decât Tenerife.

Am reintrat pe aceeaşi autostradă, părăsită acum câteva ore şi am ajuns la următorul obiectiv, Loro Parque situat în apropiere lui Puerto de la Cruz.

Loro Parque este un parc turistic care se întinde pe aproape 15 hectare, unde vizitatorii pot vedea în jur de 4000 de specii de plante şi peste 350 de specii de animale exotice. Scopul înfiinţării acestui parc este ca oamenii să cunoască aceste plante şi animale; dacă le cunosc, ajung să le iubească; dacă le iubesc, în mod sigur, ajung să le protejeze.

La intrare am fost întâmpinaţi de doi papagali mari, cu care ni s-a făcut o poză, drept amintire.

La intrarea în Loro Parque.

 Am ajuns repede la un mic lac cu nişte nuferi superbi în care se aflau o sumedenie de peşti tropicali, de diferite culori, majoritatea nuanţe de roşu. Pavilionul de pe malul lacului, în formă de pagodă, a fost construit de o prinţesă tailandeză, care vizitând parcul a fost foarte încântată de el.

Peşti tropicali.

Nuferi.

Am trecut pe o alee de la marginea unei păduri de palmieri şi am ajuns la familia de gorile, care dindărătul peretelui de sticlă îi ignora pe curioşii vizitatori. Ele se află aici de 14 ani.

Aleea de la marginea...

Pădurii de palmieri.

Cu masculul...

Cu spate...

Argintiu.

A urmat “Planeta Pinguinilor”, unde pe o insulă se află pinguini tropicali din specia care poartă numele lui Humbold, geograful şi naturalistul german care şi-a desfăşurat o parte din cercetări în Insulele Canare. Insula reproduce condiţiile de pe coasta pacifică a statului Chile.

Insula pinguinilor.

 Alături de insulă se află o mare incintă de sticlă unde sunt create condiţiile de noapte polară pentru pinguinii proveniţi din ţinuturile antarctice.

Condiţii de noapte polară.

Am trecut pe la “Acvariul Cilindric”, “Insula Focilor”şi pe la  cimpanzei.

Acvariul cilindric...

De la scara în spirală.

Insula...

Focilor.

Fiindu-ne foame am mers la restaurantul “Patio del Oro”, recomandat de ghid, unde dacă comandăm un meniu special, care costă 13 euro, fiind participanţi la excursia noastră, vom plăti numai 11. Putem să dovedim că suntem participanţi la excursie cu ajutorul unor tichete date de ghid.

La restaurantul Patio del Oro.

Meniul franţuzesc.

Am luat loc la o masă şi am ales varianta franţuzească a meniului care se compunea dintr-o supă, o salată, o ţepuşă de frigărui de porc, un sfert de litru de vin roşu şi o prăjitură. Înainte de mâncare am cerut chelnerului, care o rupea destul de bine pe franţuzeşte (lucru rar întâlnit aici), să-mi aducă un mic coniac Hennessy. Cantitatea de mâncare a fost cam multă pentru un turist, chiar dacă este flămând, având în vedere că acesta nu prestează munci fizice. M-am străduit însă şi am mâncat aproape tot. Am lăsat puţin vin nebăut, nu că nu era bun, dar pe căldura aia umedă din Tenerife nu am putut bea porţia mea şi aproape toată porţia lui Betty.

Am continuat vizita cu vizionarea unui film documentar despre animalele sălbatice din insulă, surprinse pe parcursul unui an, cu vizionarea unui spectacol de dresură de delfini şi în final a unui alt spectacol de dresură de balene orca. Ambele spectacole au fost la înălţime.

La delfinariu.

Delfinii trag...

Barca fetiţei.

După muncă...

Delfinii pretind răsplată.

Tigrul vărgat şi cel alb.

Spectacolul...

Cu...

Balenele...

Orca.

Trecând prin parc, de la un spectacol la altul, am văzut uriaşele Ţestoase de Galapagos, cei doi tigri, unul alb şi celălalt roşcat şi elegantele păsări flamingo. A trebuit să ne grăbim spre ieşire şi am ajuns ultimii la autobuz, după ce am recuperat, contra a 6 euro, poza cu papagalii, facută la intrarea în parc. Am luat loc în autobuz cu cinci minute înaintea termenului fixat.

Ne-am întors la Santa Cruz pe autostrada TF5 dar în celălalt sens, pe lângă coasta de nord vest a insulei. După o oră de drum am ajuns în port, şi ne-am îmbarcat pe acelaşi catamaran. Erau acolo şi poliţiştii, dar îmbrăcaţi civil şi îşi duceau somptuoasele uniforme pe umăraşe, închise în huse. Unii dintre ei, căci erau majoritari, s-au instalat la bar, alţii la mesele din salon şi un grup, în care era o chitară, o tamburină şi două maracasuri, a cântat tot timpul traversării frumoase melodii spaniole, cunoscute şi de noi. Cântau foarte bine şi cred că ei au mai cântat şi altă dată împreună.

Cu catamaranul înapoi spre Gran Canaria.

Traversarea s-a făcut în acelaşi timp ca şi dimineaţă, pe o mare tot liniştită şi după debarcare am urcat pe autobuz şi am plecat spre Playa del Inglés.

Înainte de ora zece am ajuns la hotel, tocmai când începeau prelungirile la meciul Germania – Italia. Am văzut cele două goluri ale Italiei, care au eliminat Germania la ea acasă.

După prânzul de la “Patio del Oro” nu am mai putut mânca decât o cină foarte frugală, după care ne-am culcat în ultima noapte petrecută în Canare.
Am dormit şi acuma foarte bine, fără să ştim dacă discoteca funcţionează sau nu.