duminică, martie 15, 2015

Viena 2016

Oraș: Viena
Coordonate Geografice: 48g11m58s N  16g21m09s E
Țară: Austria
Populația: 1741000 locuitori
Dată Sejur: 7 - 12 Mai 2016
Locuință: Hotel-Pension Continental

7 Mai. Am plecat pe la ora 9 și 30 din Nagykoros, am mers până la autostrada M5, am trecut pe M0 și apoi pe M1. Într-o parcare ne-am luat cafeaua și apoi ne-am continuat drumul spre Austria.

Înspre frontieră panourile luminoase ne avertizau că este formată coadă la trecerea acesteia. Cam la 3 km de punctele de control mașinile aliniate pe cele 3 benzi au început să se târască și aveam impresia că pe banda noastră se înaintează cel mai încet.

Ne-am aliniat pe 2 benzi, apoi pe una și după o oră am trecut frontiera, grănicerul neoprind nicio mașină din vecinătatea noastră.

Conform cu comanda de pe internet, camera la hotel putea fi preluată după ora 14. Aflându-ne în avans cu timpul am hotărât să ne oprim într-o parcare înainte de Viena.

La Locul de Odihnă.




După o jumătate de oră am mers spre destinație. Ioana de pe GPS m-a scos de pe autostradă și m-a ghidat cu o extremă competență, astfel că am ajuns cu bine pe  Kirchengasse  unde la numărul 1 se afla hotelul.

La recepție ne-au explicat unde este parcarea, loc în care mașina va rămâne până la plecarea din Viena. Am parcat mașina, aproximativ vis-a-vis de hotel la etajul al IV-lea, primul la care am găsit loc liber. Am luat cu noi prima tură de bagaje, am coborât cu liftul și am revenit la hotel să ne instalăm în cameră.

Hotelul este central și funcționa încă pe vremea imperiului. Camera a fost modernizată, împărțindu-se aproximativ în două, cealaltă jumătate fiind o baie destul de mare, cu o faianță nouă, de bună calitate. Existau dulapuri pentru haine, un birou și un mic frigider unde se găsea mini-barul. Patul era dublu și foarte confortabil.

Am pus lucrurile în dulapuri și eu am mai mers în parcare și am adus hainele de gală, pe care le vom purta la un concert și la operă.

Când totul a fost gata ne-am odihnit aproximativ o oră și apoi am ieșit prin împrejurimi.

Kirchengasse a luat numele de la o biserică aflată pe cea mai importantă stradă comercială a orașului, Mariahilferstrasse  situată cam la 50 de metri de hotel. Foarte aproape se găsește stația de metrou Neubaugasse, aflată pe U3, fiind a treia stație de la  Domul Sfântul Ștefan.

Am făcut cumpărături dintr-un magazin Bila și în timp ce eu le-am dus la hotel Betty a intrat în câteva magazine să sondeze piața.

După ce ne-am reîntâlnit am făcut o plimbare pe Mariahilferstrasse, stradă care era aproape pietonală, deși puteau circula și mașini pe ea.

Pe Mariahilferstrasse.








Am revenit la hotel și ne-am uitat la canalul TVR Internațional  până când, obosiți după cei aproape 350 km parcurși a trebuit să ne culcăm.

8 Mai. Toți clienții hotelului aveau gratuit micul dejun. Gratuit este desigur o exagerare comercială, pentru că bietul om l-a plătit evident din plin.

Cu ceva înainte de ora 10 am venit și noi în salonul de lângă recepție, unde se servea respectivul dejun. Toate locurile la mese au fost ocupate, recepționerul rugându-ne să luăm loc pe niște fotolii și să așteptăm puțin. Știam că hotelul este plin pentru că a fost un week-end prelungit. Joi fiind Înălțarea Domnului s-a dat și vinerea zi liberă astfel că austriecii, precum și alte nații catolice sau protestante din UE, au avut patru zile libere și mulți dintre ei au ales să viziteze Viena.

Am fost apoi poftiți la o masă, chelnerița ne-a întrebat ce dorim, ceai sau cafea și în rest m-am servit cu mezeluri, ou, unt, brânzeturi și dulceață, în general. Mai erau și alte lucruri mâncabile, nu mă îndoiesc că erau foarte bune, dar mie personal nu mi-au stârnit interesul.

După micul dejun copios ne-am pregătit să ieșim în oraș. Neapărat va trebui să mergem pe Kartnerstrasse să ridicăm biletele pentru concertul Mozart-Strauss, cumpărate cu o lună înainte prin internet, concert care va avea loc diseară la ora opt și un sfert.

Am observat că domnul mai în vârstă de la Recepție vorbea ungurește și franțuzește, așa că am înțeles explicațiile lui referitoare la traseul pe care să-l urmăm. Ne-a recomandat să mergem pe jos, unde vom avea multe lucruri frumoase de văzut și chiar într-un ritm foarte lejer vom ajunge la agenția de bilete în cel mult 40 de minute.

Am parcurs toată Mariahilferstrasse și apoi bulevardul din continuarea sa și am ajuns la Parcul Burggarten.

Burggarten a fost grădina personală a împăratului Franz Joseph. Din 1919 a trecut în proprietatea Republicii Austria și s-a permis accesul publicului în parc. Aici se află un frumos monument de marmură dedicat lui Mozart, care a fost amplasat în 1896 în Piața Albertina și mutat în 1953 în parc. Tot în parc se găsește unica statuie a lui Franz Joseph, o replică în bronz a unei alte statui în piatră din 1904, care cu timpul a fost distrusă. Statuia a fost amplasată în Burggarten în anul 1957.

Monumentul lui Mozart.



Non piu andrai...

Cu Franz Joseph...

După Solferino
La ieșirea din parc se afă Palatul Albertina care a fost extins de către Prințul Albert de Saxonia, ginere al Mariei Tereza, pentru a găzdui bogata sa colecție de artă. A fost unul din cele mai mari palate habsburgice și în prezent este muzeu ce găzduiește opere din principalele curente moderniste ale picturii mondiale.

Am ajuns la Operă unde un tânăr ne-a vândut două abonamente la circuitele hop on hop off  cu autobuse colorate, să vizităm Viena, așa cum am vizitat în anii trecuți Amsterdamul, Barcelona, Parisul, Budapesta și San Francisco.

Una din străzile care leagă Piața Operei (Karlsplatz) de Stefansplatz este chiar strada care ne interesează: Karntnerstrasse. Am găsit agenția și am intrat în posesia biletelor la concert.

Eliberați de o grijă am luat Autobusul Roșu și am parcurs circuitul care cuprinde bulevardul Ringstrasse, unde se află numeroase construcții monumentale ale capitalei, ridicate în perioada 1860-1890, pe o lungime mai mare de 5 km.

In Autobusul Roșu.



Ascultăm comentariul în românește





După ce am parcurs circuitul am coborât tot la Operă, ne-am plimbat pe Karntnerstrasse, am băut o cafea, respectiv o bere și ajunși în Piața Domului Sfântul Ștefan am cumpărat abonamentele la metrou, valabile 72 de ore.

În Karlsplatz.



Pe Kartnerstrasse

O zi de vară.




Având abonamente ne-am dus la hotel cu metroul.

Ne-am odihnit până pe la ora 5, după care ne-am pregătit pentru concertul care va avea loc la Kursalon, sala aflându-se într-un parc foarte aproape de stația de metrou Stadtpark.

Imediat după ora șase am mers la stația de metrou, care se afla la nici o sută de metri de hotel și ne-am îndreptat spre stația Stadtpark. Am făcut transferul de pe traseul U3 pe U4 și spre surprinderea noastră trenul nu oprește în stația dorită ci numai în următoarea, care era cea de la Operă.

Deși știam că sala concertului nu poate fi prea departe de Operă, nu am mai avut energia să căutăm pe unde se ajunge la ea și am hotărât să luăm un taxi. Acesta ne-a dus până la treptele Kursalon-ului, intrând în parcul care îl înconjoară.

Kursalon este o sală de muzică construită între 1865-1867. În anul următor, Johann Strauss a fost primul care a concertat aici. Acum Kursalon mai cuprinde patru săli de bal, o terasă de 1000 mp și un restaurant. Aici se țin cam 500 de concerte pe an (în unele zile matineu și seara). Concertul nostru Mozart-Strauss are loc zilnic și este susținut de Alt Wien Orchestra, adunând anual aproape 200000 de spectatori.

Cum mai era cam o oră până la începerea spectacolului am fost surprinși că publicul intra în clădire. Am intrat și noi, prezentând sumar biletele. Am stat în hol cam un sfert de ceas și apoi am fost invitați să urcăm la etaj, unde se afla sala de concert. La intrare am fost conduși de un plasator pe rândul pe care vom sta, după categoria biletelor cumpărate.

Noi aveam bilete de categoria A, care începea de la rândul al treilea. Primul rând era destinat VIP-urilor și cel de-al doilea invitaților. Fiind prezenți chiar de la deschiderea sălii am ocupat printre cele mai bune locuri ale categoriei, rândul trei la mijloc. Acuma mi-am dat seama de ce venea lumea așa de repede; să ocupe locurile cele mai bune al rangului pentru care a plătit.

Biletul la concert.

Scena.



La ora începerii spectacolului, o voce agresivă ne ordona, în germană și apoi în engleză, ca nu cumva să avem telefoanele mobile deschise și deasemenea să nu fotografiem în timpul concernului. I-am dat dreptate, pentru că toate acestea îi deranjează pe interpreți.

Orchestra a avut 13 instrumentiști, din care 6 erau violoniști. Au mai evoluat un cuplu de balerini, o soprană rusoaică (Ekaterina Mihailova) și un bariton cu nume german. S-au cântat compoziții ai celor doi de pe afiș, a fost cam în stilul Concertelor de anul nou de la Viena, atâta doar că această Alt Wien Orchestra este mai de cartier decât Vienna Philharmonic Orchestra.

Partea I a concertului a durat aproximativ o oră, după care am ieșit pe terasa ( de 1000 mp) care înconjoară toată sala de concert. Am băut câte un vin alb și am savurat aerul de primăvară vieneză.

În pauză.




Sala in timpul pauzei.

Și partea a II-a a durat tot o oră și la bis s-a încheiat cu Marșul Radetzky. Orchestra s-a retras în furtunoasele aplauze ale spectatorilor.

Ieșind din parc am văzut tocmai stația de metrou Stadpark, care nu știam dacă funcționează sau nu. Am coborât și acolo ne-am lămurit de ce nu a oprit trenul la ora 6. Toată stația de pe celălalt sens era un masiv șantier. Probabil că asta era anunțată undeva, dar noi nu am știut.

Am ajuns cu metroul la stația noastră și ne-am mai plimbat puțin în jurul hotelului, într-o noapte anormal de călduroasă pentru data la care ne aflam.

Am urmărit din pat programul TVR Internațional, după care ne-am culcat.

9 Mai. Am luat micul dejun, la fel ca și ieri dar într-o sală mult mai depopulată, ne-am pregătit pentru o zi de turism și am plecat cu metroul până în  Piața Operei.

Am așteptat puțin până a venit un  Autobus Galben care ne-a dus la Palatul Schonbrunn, pe care noi l-am mai vizitat și acum 15 ani (Viena 2001 24 Iulie).

Cu Palatul...

Schonbrunn.


În curte.




La vârsta noastră nu am mai avut energia să vizităm palatul, așa că ne-am mulțumit numai cu grădinile.

Armata de grădinari tocmai schimbau florile de până acum cu altele specifice perioadei în care ne aflăm. Plimbându-ne pe aleile în formă de stea nu se vedeau încă splendidele aranjamente florale, pentru asta mai fiind necesare câteva zile. Am mers până am ajuns la Fântâna lui Neptun, care a rămas neschimbată în acești 15 ani.

În grădini.


Cu Fântâna lui Neptun.

Și eu.



Imagine panoramică.
Am continuat urcușul spre Glorietă, căreia în 2001 nu i-am putut da atenția cuvenită, asta din motive independente de voința unora dintre noi.

Palatul rămâne tot mai în urmă.




Cu Glorieta.





Am ocolit celebrul monument și am ocupat locuri la o masă de pe terasa cafenelei Cafe Gloriette Viena. Am stat la soare și pe un vânt destul de călduț am admirat priveliștea savurând o cafea, respectiv o bere.

La cafenea.



Am coborât de la Glorietă spre ieșire, făcând pe traseu mici popasuri. Cel mai important a fost cel din spatele Fântânii lui Neptun, care oferea o splendidă perspectivă spre palat.

Din spatele...

Fântânii lui Neptun.

Am ieșit de la palat și imediat a sosit în stația sa un  Autobus Galben, în care ne-am urcat. Am văzut pe traseu mai multe locuri interesante din oraș și am ascultat în căști explicații și comentarii despre ele.

Viena văzută...

Din Autobusul Galben.
Muzeul de Istorie...
Al Armatei.
Am coborât din autobus pentru o scurtă vizită la Belvedere.

Complexul Belvedere a fost construit de arhitectul Johann Lucas von Hildebrandt pentru Prințul Eugeniu de Savoya, între anii 1714-1722. El cuprinde două palate și imensele grădini dintre ele. Scopul construcției a fost să adăpostească impresionanta sa colecție de artă, cât și vasta sa bibliotecă.

Eugeniu de Savoya a fost francez, mama sa fiind nepoată a Cardinalului Mazarin. El a crescut în preajma regelui Ludovic al XIV-lea, care mai târziu îl va exila. Prințul începe o carieră militară în Sfântul Imperiu, devenind comandant de armată. S-a remarcat în războaiele, pe care Sfântul Imperiu le-a dus împotriva francezilor și împotriva turcilor. A participat în 1683 la depresurarea Vienei asediată de turci și apoi la eliberarea Ungariei, a Banatului și a Transilvaniei după mai mult de 150 de ani de stăpânire otomană ( printre altele a eliberat și Timișoara). Prințul a murit în 1736 la locuința sa din Belvedere, în timpul somnului, la vârsta de 72 de ani. Se spune că în presupusul moment al morții, leul crescut de el ar fi scos un răcnet deosebit de puternic.

Am intrat pe lângă Palatul de Protocol și ne-am plimbat în grădini.

Parcul de la Belvedere.






Cu Palatul de Protocol (De Jos).







Cu o sfinxă.


Cu două sfinxe.

Am revenit în stație și am luat din nou Autobusul Galben, de astă dată, până la Operă. În continuare am mers la hotel cu metroul.

După câteva ore de odihnă ne-am îmbrăcat din nou elegant pentru că mergem la Operă. Am mai fost la opera vieneză în urmă cu șapte ani ( vezi Jurnale de Călătorie, Viena 2009, 18 Aprilie).

Am ajuns în Karlsplatz cam cu o oră înainte de începerea spectacolului și am intrat în holul de unde se ridică biletele comandate pe internet. Am intrat în posesia lor și ne-am dus undeva la parter, ca Betty să bea o cafea.

Vom vedea opera Boris Godunov de Mussorgski. Noi am comandat prin luna februarie bilete pentru Lohengrin de Wagner, la spectacolul din 10 Mai. Pe la sfârșitul lui martie ne-au anunțat că nu mai au bilete la categoria cerută de noi și ne invitau să optăm pentru altă dată calendaristică. În perioada cât noi ne aflam la Viena mai erau bilete numai la Boris Godunov, pe 9 mai. Am acceptat situația asta și ei ne-au trimis înapoi diferența de bani.

Bilet la Operă.

Am mers la bufetul de la parter și aflând că spectacolul nu are pauză, alături de cafea am mai luat și două fluturi de șampanie.

La bufet.

Cafeaua.


Imagini de la Balurile Operei.


Cafea și șampanie.
Am urcat la etaj și o plasatoare ne-a dus la loja unde aveam locurile.

Sala văzută de la locurile noastre.

Cortina.

Fosa orchestrei.

Sala se umple încet-încet.


În lojă.
Am văzut o interpretare extraordinară a operei, atât din partea soliștilor cât și a orchestrei și mai ales a corului, dar faptul că nu există un rol feminin și că muzica rusească este prea grea pentru mine a mai scăzut din bucuria generată de spectacol.

Sfârșitul spectacolului.

Artiștii...

Salută publicul.
Ne-am plimbat prin Piața Operei, într-o noapte caldă ca de vară, asemănătoare cu cea de ieri și am luat apoi metroul până la hotel. Am regretat că nu am avut norocul să găsim bilete la o operă de Verdi sau Puccini, care s-au jucat  în timpul cât noi eram la Viena, dar pentru asta ar fi trebuit să comandăm biletele cu mai mult de trei luni înainte.

10 Mai. Imediat după micul dejun ne-am dus cu metroul la Operă și am luat din nou Autobusul Roșu. Am parcurs o bună parte din traseu, până acesta se intersectează cu traseul Autobusului Albastru.

Palatul Hofburg.


Statuia Mariei Tereza.

Imagine Panoramică.
Am coborât în stația comună a celor două autobuse și cel albastru ne-a dus până în Prater.

Praterul este unul dintre cele mai celebre parcuri de distracție din Europa. El este amenajat pe o suprafață de 16 kmp, pe un vechi teren imperial de vânătoare, deschis pentru public de împăratul Joseph al II-lea (1780-1790). Principala atracție a parcului este Roata Mare (Riesenrad), construită de un inginer englez între 1896-1897. Alături de altele a marcat sărbătorirea a 50 de ani de domnie a împăratului Franz Joseph. Roata, fiind un important obiectiv strategic, a fost distrusă în Cel de-al Doilea Război Mondial, dar reconstruită și redată în folosință în 1947.

Programul nostru de vizită a Praterului cuprindea și o ridicare cu roata la 65 de metri, de unde se vede întrega Vienă. Pentru asta am luat bilete și nefiind aglomerație am intrat foarte repede în roată.

Roata Mare.





Biletul pentru Roată (avers).

Biletul pentru Roată (revers).

Fotografia de la intrare.

Imagini din Roată.


















Imagine Panoramică








După ce Roata a făcut o rotație completă am coborât și ne-am dus la cafeneaua din apropiere, unde am luat o cafea, respectiv o bere.

Berea și cafeaua.





După o scurtă plimbare prin parc am luat din nou Autobusul Albastru, care ne-a dus pe un traseu  de o parte și de alta a Dunării trecând pe lângă Donauturm și Centrul ONU.

Dunărea.





Traversăm fluviul.
Am coborât la stația de unde am luat din nou Autobusul Roșu, care ne-a dus până la Operă. Pe la ora 16 am ajuns la hotel.

Am luat costumele de gală și bagajele care nu ne mai erau necesare și le-am dus la mașină, în parcarea în care aceasta stătea deja de patru zile.

Spre seară am ieșit pe Mariahilferstrasse și mi-am însoțit soția prin magazine, nu neapărat la cumpărături, mai mult la sondarea pieței. Am luat apoi metroul și ne-am dus la Catedrala Sfântul Ștefan unde am prins sfârșitul slujbei de seară, în impresionantele sunete ale orgii. Am fost și la o cofetărie unde am mâncat câte o prăjitură sachertorte, care ca și aceea de acum 7 ani suferea de faptul că nu era suficient de însiropată.

Am revenit la hotel și ne-am uitat la TVR Internațional.

11 Mai. După micul dejun am mers cu metroul în Schwedenplatz (Piața Suediei) de unde se fac croazierele pe Dunăre.

Am coborât pe Cheiul Franz Joseph și am luat bilete pentru prima cursă, de la ora 10 și 30. Cum mai aveam încă o oră ne-am plimbat pe susnumitul chei al Canalului Dunării (Donaukanal).

Bilet de croazieră (avers).

Bilet de croazieră (revers)

Pe cheiul Franz Joseph.












Nu mai era o zi însorită ca acelea pe care le-am prins până acum în sejurul nostru vienez. Părea mai curând o zi de toamnă și putea ploua în orice moment. În jurul orei 10 a sosit vaporașul și ne-am urcat pe el. Am ocupat loc la o masă de pe punte și chelnerul ne-a adus o cafea, respectiv un pahar cu vin, care au fost plătite atunci când am luat biletele. Croaziera a durat 3 ore, am mers pe Canalul Dunării, apoi printr-o ecluză am trecut pe Dunăre și apoi printr-o altă ecluză am revenit pe canal, unde am acostat din nou la debarcaderul de pe cheiul împăratului.

La masa de pe punte.

Selfie.

Navigăm.





Am ajuns la prima ecluză.

Nivelul apei...

Se ridică încet-încet.


Ecluza este aproape plină.

Cu vinul alb.




Părăsim ecluza.


Am intrat...

Pe...

Dunărea fluvială.


Pe puntea de sus.
De pe cheiul Franz Joseph am mers din nou în Piața Suediei și apoi cu metroul la hotel.

Mai târziu Betty a ieșit și a făcut unele cumpărături. Eu nu am avut energia să o însoțesc. Deși s-a înnorat destul de mult, ploaia nu a început decât noaptea târziu. După ce ne-am uitat la TVRI ne-am culcat, urmând ca dimineață să părăsim hotelul și să mergem în Ungaria.

12 Mai. După micul dejun ne-am făcut bagajele și am plătit la recepție parcarea. Am mers la mașină, pe o ploaie aproape torențială. Am scos mașina  în stradă și am fixat GPS-ul pe adresa din Ungaria. Ghidat de Ioana am plecat spre autostradă. Într-un loc mi-a spus să o iau la dreapta și după ce am luat-o a zis că rectifică, pentru că trebuia de fapt mers înainte. M-a tot învârtit pe o serie de străduțe, până într-un târziu am ajuns la autostrada de Budapesta. În apropierea graniței am oprit într-o parcare, unde Betty și-a băut cotidiana cafea.

Cafeaua.



Cu raftul...

De uleiuri auto.

Am trecut granița fără să trebuiască să oprim și pe ploaie ne-am continuat drumul spre Nagykoros.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu