miercuri, martie 18, 2015

Regensburg 2008

Oraş: Regensburg
Coordonate Geografice: 49g01m00s N  12g05m00s E
Ţara: Germania
Populaţia: 136500 locuitori
Data sejur: 19, 20 Iunie, 23. 24 Iulie 2008
Locuinţă: Hotel Etap

19 Iunie. Împreună cu familia Timar am dormit în apartamentul lui Mama în Oradea.  Celularul ne-a trezit la ora 4 şi 30 şi peste o jumătate de oră eram în graniţă, unde pe partea ungurească ne-au controlat paşapoartele un cuplu mixt de graniceri, unul român şi altul ungur. După un minut eram trecuţi în Ungaria şi rulam cu viteză ridicată pe şoselele lor, care sunt mai bune decât ale noastre şi ce e mai important, libere la ora aceea.

Am oprit pe M5 în ultima parcare înainte de Budapesta unde am mâncat, am băut câte o cafea şi am cumpărat "matricza".

Ne-am continuat apoi drumul până la graniţa cu Austria unde am cumpărat "vigneta".

Înainte de Linz am oprit într-o parcare care este "loc de odihnă" şi nu se poate să treci prin Austria fără să mănânci o prăjitură de-a lor.

În Austria.

Înainte de prăjitură.




După prăjitură.

Cu glicemia aranjată.



Am mers apoi mai departe, am trecut în Germania şi rulând cum trebuie pe autostrada nemţească, la ora 13 şi 30 eram la Regensburg în faţa hotelului. Parcursesem peste nouă sute de kilometri.

Am avut noroc că recepţionera era acolo şi ne-a dat camerele, pentru că Rodica nu se mai sinţea bine încă din Austria. Am renunţat la ieşirea în Regensburg să vizităm catedrala, aşa că am mâncat şi ne-am odihnit. Mai spre seară noi şi Ghiţă am ieşit prin împrejurimi, în timp ce Rodi dormea.

Hotelul din Regenburg.

După o plimbare ne-am dus la un restaurant al şoferilor unde am băut câte o halbă mare de bere nemţească şi apoi am revenit la hotel să vedem meciul de fotbal Germania-Portugalia, câştigat în final de nemţi.

În camera hotelului...

Înainte de meci.
După meci ne-am culcat şi am dormit bine, contribuind la aceasta şi oboseala acumulată în ziua respectivă.

20 Iunie. După ce ne-am sculat am luat micul dejun la hotel şi am mers mai departe pe lângă Nurenberg, Wurzburg, Frankfurt pe Main, Koln, Dusseldorf, Arnhem, Utrecht şi Amsterdam.

Am oprit în vreo trei parcări în Germania din care în una am luat motorină şi a treia a fost Hunxe-Ost, unde oprim de obicei, fiind ultima din Germania. Aici am luat şi un prânz mai frugal şi am făcut poze.

Parcare...

În...

Germania.

Căutând bani mărunţi pentru...

În Hunxe-Ost.

Aici...

Oprim...

Întotdeauna...

Când mergem în Olanda.

Nuferii.

Un...

Prânz...

Frugal.
Trecând graniţa în Olanda nu am mai avut curaj să circul cu viteza din Germania. Deşi autostrăzile lor sunt cel puţin la nivelul celor germane, olandezii bagă, uneori nemotivat, tot felul de restricţii la viteză, a căror respectare o urmăresc cu camere foto instalate destul de des pe şosele. Am parcurs distanţa dintre Arnhem şi Utrecht "târându-mă" cu 120 km/h. În Utrecht am trecut pe autostrada A2 şi după vreo jumătate de oră am ajuns acasă la Mihai în Belgieplein.

23 Iulie. Mihai şi Betty au mers până la Aldi la cumpărături, apoi Mihai s-a dus la serviciu să-şi rezolve ultimele probleme.

Noi am început împachetarea şi când a revenit Mihai am lichidat mâncarea gătită care mai exista.

Pe la ora 4 PM am plecat cu amândouă maşinile, întâi până la Mădălina la serviciu să o luăm şi pe ea, apoi mai departe la Koln, unde Mihai va lăsa maşina lui în parcarea de lungă durată a aeroportului pentru aproximativ 10 zile, până când se va întoarce cu un zbor Cluj-Koln şi de aici va merge cu ea la Amsterdam.

Drumul până la Koln s-a desfăşurat în condiţii bune şi deşi autostrada a fost destul de aglomerată, l-am făcut cam în 2ore şi 40 de minute.

Numai în Koln ne-am reîntâlnit cu vara, exact ca şi în urmă cu o săptămână când am mai fost aici.

Mihai a lăsat maşina la etajul I, a coborât şi i-am oferit Skoda să o conducă el. După ce din greşeală a intrat pe o altă autostradă, a revenit pe A3. A oprit numai în două locuri, pentru motorină şi o îngheţată.

A început să se îndrăgostească de Skoda, fiind foarte mulţumit de cum răspunde la comenzi, în condiţiile neexistenţei limitei superioare de viteză, de care am mai pomenit.

Cu ceva înainte de ora 10 am ajuns la restaurantul de lângă hotelul nostru din Regensburg, unde am mai fost la începutul călătoriei. Am vrut să mâncăm, dar chelneriţa ne-a spus că s-a închis şi nu vom putea fi serviţi decât la braserie. Am mâncat deci la braserie, am băut o bere şi ne-am dus la hotel. Aici din computer ne-am luat numărul şi codul camerelor şi ne-am instalat în lipsa recepţionerului, căruia i se terminase programul de lucru.

Am dormit bine după cei aproape 800 de km parcurşi.

24 Iulie. Am plecat devreme, cam pe la ora 7, pentru ca Mădălina să se întâlnească cu mireasa în Cluj la o oră rezonabilă.

Am oprit după trecerea frontierei în Austria să cumpărăm "vigneta" şi cu ocazia asta am luat şi micul dejun. Am mai oprit a doua oară în Austria aproape de graniţa ungurească, unde am luat motorină.

Când am ajuns în Budapesta Mihai a luat o decizie îndrăzneaţă: să mergem până la Debreţin pe autostrada M3, de acolo mai fiind apoximativ 50-60 de km până la Borş. Partea proastă este că Budapesta nu are centură în partea de nord şi de est, aşa că a trebuit să traversăm oraşul pe un drum necunoscut, pe care ne-am şi rătăcit la un moment-dat, dar în final am ajuns la M3.

Este cea mai nouă autostradă a Ungariei şi spre surprinderea noastră era foarte liberă. Am circulat cam cu 200 km/h ca şi în Germania. Tir-urile care vin din Ucraina preferă să meargă pe drumul naţional N4, care le duce în sudul Budapestei unde este centură şi le scoate la autostrada de Austria, evitând astfel traversarea capitalei.

Cei 50-60 de km până la drumul de Borş i-am parcurs tare greu, pe un drum inter-judeţean strâmt, cu multe curbe şi cu o circulaţie bară la bară. Am trecut repede frontiera, controlul fiind acum în partea românească.

Cam la 2-3 km de la frontieră ne-a oprit iar un poliţist (tot miliţian) care l-a amendat pe Mihai c-a depăşit viteza legală cu 5 km/h.  Faptul în sine m-a enervat din nou şi în loc să mă bucur de sosirea în ţară, le-am dorit cele mai rele lucruri multor români şi mai ales acestor miliţieni, care stau la pândă pe o şosea cu două benzi pe sens şi liberă pe deasupra, în timp ce tractoare şi alte utilaje umplu şoselele cu noroi, sau căruţe şi biciclişti circulă noaptea fără nicio semnalizare.

Mihai a condus destul de energic pe drumul ultra-aglomerat Oradea-Cluj şi la ora 10 seara am ajuns în Cluj la cuscri. Aceştia ne-au aşteptat cu o masă festivă, cu multe bunătăţi. Mădălina a rămas la părinţi iar noi am venit atunci noaptea la Dej.

Ajunşi la Dej
Sărbătărim...


Evenimentul.



Noroc!
 Deşi calendaristic mai eram în concediu, acum s-a terminat vacanţa din 2008. Păcat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu