joi, martie 19, 2015

Port El Kantaoui 2008

Oraş: Port El Kantaoui
Coordonate Geografice: 35g53m32s N  10g35m39s E
Ţara: Tunisia
Populaţia: 2000 locuitori populaţie stabilă
Data Sejur 5-12 Iulie 2008
Locuinţă: Apartamentele Les Maisons des Jardins

5 Iulie. Pe la ora 3,30 eram pe Aeroportul Schiphol, deja cu check in-ul făcut şi aşteptam la poarta indicată îmbarcarea pentru Monastir.

Aşteptând...

Îmbarcarea.
Avionul, tot al companiei Transavia, era deja vizibil pe geam, deci din cauza lui nu vom avea sigur întârziere.

După o oră ne-am îmbarcat şi la ora cinci am decolat, cam atunci când se făcea ziuă. Răsăritul soarelui l-am prins în avion şi am făcut câteva poze cu respectivul eveniment.

Răsărit...

De soare...

Din avion.
Am zburat spre sud, deasupra Belgiei, a Franţei, remarcând aici crestele înzăpezite ale munţilor Alpi, apoi deasupra Corsicii şi a Sardiniei, deasupra Mediteranei şi am început coborârea, văzându-se la un moment dat oraşul Monastir, pe al cărui aeroport am aterizat după aproape trei ore de zbor.

Deasupra...

Munţilor...

Alpi.

Oraşul...

Monastir.
Înainte de aterizare o stewardesă ne-a împărţit nişte formulare de vamă pe care a trebuit să le completăm şi să le prezentăm autorităţilor tunisiene. Exact ca şi acum două decenii când am fost la Moscova.

Avionul a aterizat lin, am coborât din el şi aici neexistând burduf am urcat în nişte autobuse care ne-au dus în aeroport, cam două sute de metri.

Am trecut repede de controlul de frontieră, o parte din formular l-au reţinut ei şi cealaltă parte au introdus-o în paşaport pentru hotel.

Când am recuperat bagajul am văzut că geamantanului îi lipseau ambele mânere, fiind rupte. Nu ştiu care dintre bagajişti a făcut treaba asta, că mânerele erau destul de solide şi nu se puteau rupe amândouă de-odată, chiar la o manevrare brutală. Sper să se împlinească măcar un sfert din ce i-am dorit eu făptaşului (şi mamei lui) şi mă consider răzbunat.

Am ieşit în hol unde agentul de la Neckerman ne-a indicat autocarul care ne va duce la Port el Kantaoui, situat cam la 45 km de aeroport.

Ieşind din aeroport, unde era aer condiţionat, ne-a izbit la ora opt dimineaţa un val promiţător de căldură. Noroc că şi în autocar era aer condiţionat şi şocul a trecut. Din explicaţiile în olandeză ale agentei am înţeles că nici aici apa de la hotel nu este potabilă şi să ne păzim bine lucrurile de valoare, inclusiv pe stradă. Hotelurile sunt în general păzite, dar să avem şi în ele grijă. Am dedus că unii locuitori sunt lungi şi iuţi de mână.

Autocarul şi-a debarcat pasagerii în diferite hoteluri, cele mai de lux având gard şi barieră păzită cu arma la intrare.

Am ajuns în Port el Kantaoui pe la ora nouă şi ne-a debarcat la recepţie. Există aici două complexe hoteliere ale aceleiaşi firme, unul "Les Maisons des Jardins" şi celălalt "Les Maisons de la Mer" cu recepţia comună. Noi suntem repartizaţi în primul şi de la recepţie ni s-a dat câte un formular cu date personale pe care din nou le-am completat. Recepţionerii, drăguţi, ne-au şi dat apartamentul, deşi ziua hotelieră începea de la ora 12. La recepţie era un birou de schimb şi am dat 100 de euro şi am primit cam 182 de dinari tunisieni.

Recepţionerul a telefonat şi a apărut un individ cu un cărucior electric, cam cum sunt în gările noastre, unde am pus geamantanul şi am urcat şi noi pe scaunul din spate, cu privirea inversă direcţiei de mers. Căruciorul a prins viteză, ne-a scuturat pe un traseu foarte sinuos şi a oprit în faţa corpului nostru de clădire. Omul ne-a indicat apartamentul şi cum aici bacşişul este în floare i-am dat ceva mărunţiş in euro pentru care ne-a mulţumit cu respect.

Omul cu căruciorul.
Port el Kantaoui este o staţiune turistică situată lângă oraşul Sousse, a cărei construcţie a început în 1974 în jurul unui port existent. S-au ridicat hoteluri şi alte clădiri necesare, toate într-un stil maur andaluzian. Undeva scria că aici nu se simte adevărata viaţă a localnicilor şi nu se vede lacrima Tunisiei. Pentru mine asta a fost un lucru pozitiv, respectivele chestiuni enumerate mai sus neinteresându-mă deloc.

Când am intrat în apartament, ne-a izbit un frig, cel puţin de toamnă târzie. Probabil că n-a mai intrat nimeni de câteva zile şi aerul condiţionat a mers în permanenţă. Aşa că l-am oprit şi am deschis larg uşa de la terasă.

Apartamentul era situat la parter şi se intra în el dintr-un coridor care dădea spre o piscină. În partea stângă era bucătăria cu o maşină electrică de gătit, un frigider, nişte dulapuri suspendate prevăzute cu tot felul de vase şi jos un dulap cu unelte de curăţenie şi un coş de gunoi. Pe partea dreaptă se afla baia. Atât bucătăria cât şi baia aveau câte o fereastră care dădea spre coridor. Urma apoi dormitorul, despărţit de bucătărie printr-un perete înalt de 1,2 m. Aici erau două paturi mari, cu saltele comode şi mai exista şi un pătuţ de copil. Precis că unei familii cu copil i-ar fi dat un apartament fără pătuţ. Înspre baie erau patru dulapuri montate în perete, mult prea multe pentru lucrurile noastre care încăpeau într-un geamantan. Pe peretele dinspre sud era o uşă mare din gratii, ca de puşcărie cu o încuietoare solidă şi o uşă dintr-un lemn subţire, care dâdeau spre o terasă destul de mare, care se continua cu grădina. Aceasta avea multe flori, arbuşti ornamentali îngrijiţi şi o peluză proaspăt tunsă. Grădina dădea într-o alee care mărginea mesele şi scaunele a două terase ale două restaurante. Asta era raţiunea existenţei uşii de gratii: să ofere siguranţă dinspre această parte aflată la îndemâna tuturor trecătorilor.

Dormitorul...

Baia.

Spre terasă.


Uşa de siguranţă.
Am încuiat uşa de gratii, lăsând deschisă uşa de lemn şi cele două ferestre din bucătărie şi baie în scopul de a aerisi şi a încălzi camera. Am plecat în recunoaştere şi în complex am găsit un supermagazin de unde am cumpărat pâine, detergent, cartofi, ulei, ouă, două beri, dar nu am găsit carne. Am dus cumpărăturile acasă şi am băut cu ocazia asta şi o bere, care era băubilă.

Am mai ieşt ceva mai departe şi am găsit un "magazin general" de unde am cumpărat un salam de vacă nişte cremvurşti şi conserve de peşte. Nici aici nu era carne, vânzătoarea zicând că uneori se găseşte dimineaţa. Alături era un magazin de băuturi alcoolice unde se găsea vin, bere şi şampanie. Nu erau băuturi tari. Firesc, pentru că Tunisia este o ţară musulmană, fără a fi fundamentalistă. Noroc că aveam ţuica, pe care am introdus-o legal în ţară, fiind permisă introducerea băuturilor alcoolice numai în cantităţi necesare consumului personal. Am cumpărat de aici bere tunisiană la sticlă de 0,5 l şi două mărci de bere nemţească la bidon, dar numai de 250 ml, cu scopul de a le testa calităţile, pentru a şti de care să "folosim" în continuare.

Am mai dus încă o dată cumpărăturile la hotel şi ne-am întors să cumpărăm apă. Am luat un balon de plastic cu 10 l de apă de băut şi gătit şi apă minerală gazoasă, pe care cu greu am găsit-o printre multele mărci de apă plată.

Fiind ora 12 am mers acasă să mâncăm. După mâncare am început să bem din prima bere cumpărată şi atunci am observat că era fără alcool şi brusc a devenit nebăubilă. Ne-am uitat la celelalte, dar acestea erau cu alcool, cea tunisiană având chiar 4,5% vol. De-acum încolo am cumpărat numai bere tunisiană.

După masă ne-am culcat, pentru că noaptea trecută am dormit foarte puţin sau deloc.

După un somn reconfortant, am ieşit în port, unde erau o mulţime de iahturi, unele luxoase, dar şi vaporaşe ale localnicilor care-i duceau pe turişti pe mare timp de una sau mai multe ore. Toate erau legate la ţărm pe trei dintre laturile unui dreptunghi lung de 1 km şi lat de 700 de metri. Lângă port era intrarea la o plajă lungă de câţiva kilometri cu un nisip foarte fin şi cu porţiuni de umbrele din papură şi şezlonguri. Era seară şi încă mai erau câţiva înotători.

Noi eram numai în misiune de cercetare. Am revenit spre hotelul nostru şi printre terasele restaurantelor eram asaltaţi de chelnerii plasatori, care ne pofteau la mese, arătându-ne meniul, cu nişte preţuri rezonabile; sensibil mai mici decât în Olanda.

Cina pe...

Terasă.
Ne-am baricadat în apartament, nu de frica hoţilor cât din cauza zgomotului de la terasele celor două restaurante, deschise până după ora trei. Am reuşit să dormim destul de bine.

6 Iulie. Timarii au ajuns în cursul nopţii, aşa că i-am contactat telefonic. Semnalul a mers de la El Kantaoui la Tunisde la Tunis la Bucureşti la Vodafone, de aici la Bucureşi Orange, de la Bucureşti Orange la Tunis şi de la Tunis la El Kantaoui, în timp ce noi ne aflam cam la 100 de metri unii de alţii. Ne-au spus unde sunt, într-un corp vecin şi Betty s-a dus după ei şi au venit cu toţii la noi să luăm micul dejun. Cât timp Betty a fost plecată, eu am umflat salteaua pneumatică cumpărată în Mallorca, fără pompă, prin metoda locală: cu propriii plămâni.

Timarii ne-au anunţat că Mihai a sosit din New Orleans şi că el i-a dus la aeroport. Evident că fiind ultima cursă Transavia au avut 2 ore de întârziere.

În timp ce am gustat cu toţii din ţuică, Betty a făcut o omletă din 6 ouă (că numai atâtea aveam). Am îmbunătăţit-o însă cu slănină românească, roşii, ardei iute, salamul de vacă tunisian şi două conserve olandeze de peşte. Astfel puşi la punct am plecat la plajă trecând prin port.

Acum eram totuşi oarecum bronzaţi, după o săptămână de Mallorca, deşi la Amsterdam nu făcuserăm plajă deloc. Apa era mai caldă decât în Mallorca, nisipul mai fin, astfel că am stat mai mult în apă şi am rezistat la soare până pe la ora două, când foamea ne-a adus acasă.

În apa caldă... 
Pe nisipul fin...
Apţi pentru...
A sta...
Şi la soare...
Şi în apă.
Le-am explicat Timarilor unde sunt magazinele, ei au ieşit la cumpărături, noi am luat masa de prânz şi ne-am făcut siesta.

Acum puteam comunica cu Timarii prin telefoanele din camerele de hotel şi am hotărât ca la cinci jumate să mai ieşim la plajă. Ghiţă ne-a povestit cum a cumpărat şi el un bidon de apă potabilă, pe care cu foarte mare greutate l-a adus acasă. Acolo punându-şi ochelarii a văzut că nu era de 10 ci de 20 de litri. A promis că nu pleacă din Tunisia până nu o "consumă" pe toată!

Plaja era acum mai liberă, dar apa era parcă mai caldă şi am stat până aproape de ora opt. Am venit acasă, am cinat, ne-am schimbat şi am ieşit în apropiere să vizităm parcul de distracţii Hanibal, aflat în faţa hotelului de lux cu acelaşi nume. Ne-am plimbat până pe la miezul nopţii admirând, printre altele o şi o fântână arteziană programată să facă jocuri de ape, sunete şi culori, care se afla chiar lângă hotelurile noastre.

Arteziana...

Cu joc de ape, sunete şi lumini.

În...

Parcul...

De...

Distracţii...

Hanibal.

Din nou...

Arteziana.
Despărţindu-ne de Timari am mers acasă şi pe terasă am băut câte o bere, de astă dată cu alcool.

Din nou am fost obligaţi să ne baricadăm din cauza zgomotului, pentru a putea dormi.

7 Iulie.  Ne-am sculat, am luat micul dejun şi ne-am dus la fântâna arteziană, cea care noaptea face jocul de ape şi lumini, să ne întâlnim cu Timarii şi să mergem la plajă.

În...

Drum...

Spre...

Plajă.
În port iar am fost întâmpinaţi de cei care făceau mici croaziere în larg, să le fim clienţi. Doamnele au vrut să facem o astfel de croazieră numai cu o corabie mare de piraţi. Am mers în dreptul corăbiei unde la o măsuţă stătea un harap, care ne-a oferit croaziera contra a 22 de dinari de persoană. Cum în Tunisia te poţi târgui la preţ, doamnele s-au tot târguit cu harapu şi acesta a lăsat din preţ la 15 dinari de persoană. Harapul avea un pliant tras la imprimantă unde condiţiile călătoriei erau scrise în franceză, engleză, germană, spaniolă şi evident şi în română. Textul era corect scris, dar cuvintele de la sfârşitul de rând erau greşit despărţite în silabe.

Croaziera dura trei ore, începea la 10,30 şi aveam o masă de prânz dată în larg şi o pauză de o jumate de oră pentru înot tot în largul mării. Am plătit 60 de dinari, urmând ca la 10 şi un sfert să fim pe corabie. Am mers la plajă, unde fiind luni, un tractor şi un fel de grapă cu lanţuri masive, scurmau nisipul de pe plajă înlăturând, dar mai mult îngropând, murdăriile. Am făcut baie, apoi am stat puţin la soare şi trecând timpul, am plecat spre corabie.

Am urcat, am ocupat locuri şi imediat a venit un alt harap, mai negru ca primul, care ne-a legat pe cap un fel de batic pe care scria "Pirate", la femei cu roşu şi la bărbaţi cu negru. După ce le-a legat frumos şi temeinic, ne-a cerut fiecăruia 7 dinari. Deşi ne-am târguit şi a lăsat din preţ, în final croaziera ne-a costat tot 22 de dinari. Dacă plăteam atât de la început, baticurile ar fi fost gratuite.

Vine harapul...

Cu baticurile.

Toţi...

Suntem...

Piraţi...

Sau...

Piratese.
Echipajul era format din căpitan, care stătea la timonă, un bucătar care deja preparase masa de prânz şi un mus care făcea restul serviciilor.

Corabia a ieşit din port şi am navigat la o anumită distanţă de coastă, până pe la vreo 8 km, văzând tot timpul ţărmul.

Navigăm...

Văzând...

În...

Permanenţă...

Ţărmul.















Ne-am simţit bine în postura asta de piraţi şi am mâncat porţia de peşte cu legume şi cartofi împărţită de mus. Deşi mâncarea a fost foarte simplă, ambianţa a făcut ca acest prânz să fie deosebit de delicios.

Prânzul...

Mâncat...

Pe...

Corabie...

A fost delicios.







Dar cel mai mult mi-a plăcut baia din larg, unde eu am intrat primul în apă, coborând o scăriţă metelică care mă tăia la tălpile goale. Am înotat, dar nu m-am îndepărtat prea mult de corabia ancorată, pentru că era un curent destul de puternic care te ducea în spatele corabiei, (la pupa) şi de aici, sigur mai departe.

Înotul...

Din...

Larg.



Revenit pe corabie.
După ce am revenit pe corabie, musul ne-a servit şi pepenele verde pe post de desert.

Timonierul.



După un timp, exact la ora planificată, am acostat din nou la debarcader.

Ne pregătim...

De debarcare.






În tot acest timp cât a durat croaziera, am făcut o mulţime de poze. Ne-am felicitat pentru excursia făcută, unde ne-am petrecut timpul într-un mod extrem de plăcut. Aceasta şi-a meritat preţul plătit, chiar dacă la început am avut impresia că am fost păcăliţi de harapii care se făceau că se târguiesc. Pentru o sumă relativ modică, ni s-au arătat lucruri pe care nu le vedem zilnic, am făcut o baie în larg, o chestiune pe care-o faci de puţine ori în viaţă şi nu în ultimul rând am fost hrăniţi cu o mâncare bună, servită într-un mediu absolut pitoresc.

Am hotărât să facem şi o excursie pe o distanţă mai mare.

Am mers la recepţie şi le-am spus despre intenţia noastră cu excursia, dacă se poate la Cartagina şi ei au zis că se vor interesa şi ne vor anunţa telefonic la cameră.

În apartament, voind să fac un duş, am constatat că nu era apă caldă şi voind să ne încălzim mâncarea, am văzut că nici maşina electrică de gătit nu mergea. Am semnalat telefonic la recepţie incidentul şi au zis că vor trimite un om să repare stricăciunea. Până atunci am mâncat hrană rece. În timpul siestei a sosit electricianul şi a înlocuit o siguranţă magnetică stricată. Se vede că suntem în Africa!

Pe la ora cinci ne-a sunat recepţia şi ne-a spus că mâine se organizează o excursie de tipul dorit de noi şi dacă ne mai interesează să venim să o plătim. Am mers împreună cu Timarii, am plătit în jur de 65 de dinari de persoană şi a doua zi dimineaţă la şase şi un sfert autobusul ne va lua din faţa recepţiei.

Am continuat cu vizitarea unui magazin turistic de lux, situat într-un turn şi având 200 mp pe două nivele. Înăuntru era aer condiţionat, vânzătorii erau elegant îmbrăcaţi, se putea plăti şi cu cardul şi de la intrare se specifica că sunt preţuri fixe. Pe la maldărele de obiecte turistice din lemn, ceramică şi piele, în majoritate chiciuri, care se găseau de-a lungul trotuarelor staţiunii, te puteai şi târgui (cam cu acelaşi succes cu care ne-am târguit şi noi la Corabia Piraţilor). Nici la acest magazin nu am văzut cine ştie ce lucruri, pe care să le fac cadou şi să nu roşesc.

Ieşind din magazin ne-am plimbat prin spaţiul verde care separă cele două complexe turistice.

Spaţiul verde.

Magazinul turistic.

Poarta spre port.

Palmieri sănătoşi.

Gazon din specia Paspalum Vaginatum.

Cu Maisons des Jardins.

Cu Maisons de la Mere.






Programul a continuat ca de obicei; cină, plimbare prin staţiune şi apoi culcare.

8 Iulie.  Telefonul celular ne-a trezit la ora 5 şi 15, ne-am aranjat, am mâncat şi la 6 şi 10 eram împreună cu Timarii în faţa recepţiei. Au venit mai multe autocare, semn că se organizau şi alte excursii. Noi ne-am urcat în autobusul nostru care ne-a dus şi pe la alte hoteluri să mai luăm excursionişti. Undeva în afară din staţiune a mai venit un autocar şi pasagerii săi au urcat într-al nostru, astfel că mai existau numai două locuri libere.

Din acel loc până la Tunis erau exact 150 de km. Am mers pe un drum naţional mărginit şi la stânga şi la dreapta de plantaţii de măslini, parcă mai tineri şi mai îngrijiţi decât cei din Mallorca. După puţin timp am intrat pe o autostradă simplă, cu două benzi plus banda de serviciu pe sens, foarte bine asfaltată dar cu terenul de pe margini plin de gunoaie pe aproape tot traseul.

Excursia era condusă de un ghid care vorbea araba, franceza şi engleza şi ne-a prezentat planul excursiei şi ne-a spus şi câteva lucruri despre Tunisia, unele dintre ele cunoscute. Autocarul mergea foarte bine, cam cu 120 km/h, viteza maximă admisă şi la ei şi înainte de ora 9 şi 30 eram în Tunis să vizităm primul obiectiv, Medina (Kasbah). Medina este formată din cartierele vechi ale oraşelor din nordul Africii, altele decât cele în care a apărut mai târziu influenţa colonială.

Ghidul ne-a condus până la intrarea în Kasbah şi ne-a lăsat să ne plimbăm de voie timp de un ceas. Străzile erau foarte strâmte, cam de 2,5 - 3m şi erau înţesate de mărfuri expuse şi pe jos şi pe sus în stative. Soarele arzător şi purificator al Africii nu prea ajungea pe aici şi în întregul Kasbah plutea un miros neplăcut (de urină). Cum mie nu-mi place să colind prin magazine, fără să ştiu dinainte ce trebuie cumpărat şi având în vedere aglomeraţia şi mirosurile existente am hotărât să renunţ la pitorescul Medinei şi să mă întorc la locurile civilizate de către colonialiştii francezi. Ceilalţi însă au continuat până s-a epuizat ora programată.

În Kasbah.

O moschee.

Uliţă în Kasbah.




În apropierea parcării autocarului se aflau sediile câtorva ministere, inclusiv al primului ministru. M-am plimbat prin faţa lor, urmărit de ochii vigilenţi ai poliţiştilor de la intrare.

În faţa sediului Primului Ministru.
Mai târziu m-am dus într-o piaţă imensă, pustie, pentru că era în plin soare (sau pentru că şi aici mirosea pe la colţuri ca şi în Kasbah) şi mărginită de o mulţime de drapele naţionale, roşii cu un cerc alb în centru, unde se află semiluna şi steaua, deasemena roşii. Păstrând proporţiile era un fel de piaţă Tien-Anmen  a Tunisiei  unde probabil au loc manifestările de simpatie ale cetăţenilor faţă de conducătorii lor iubiţi.

Un fel de Tien Anmen al Tunisului.




M-am mai plimbat pe nişte străzi laterale, pline de umbră şi la ora fixată am mers la autobus unde Betty şi Timarii au spus "că sunt încântaţi" (remarcaţi ghilimelele) de Kasbah.

Au dat câte trei dinari pentru a vizita o moscheie şi i-au lăsat să intre numai trei metri pe un coridor. La un moment dat s-au rătăcit prin păienjenişul de străzi întortochiate şi înguste, dar au scos-o până la urmă totuşi la capăt!

Autocarul a plecat şi ghidul a expus al doilea punct al vizitei: Muzeul Naţional al Tunisiei. A fost fondat în 1885 sub administraţia franceză, în fostul palat al beiului de Tunis, reprezentantul Înaltei Porţi în regiune.

Muzeul are mai multe secţiuni: cartagineză, romană, arabă, turcă, colonială şi contemporană. Fiind foarte întins, cu multe săli, l-am vizitat cam în fugă, ascultând în paralel explicaţiile ghidului nostru. Eram foarte mulţi turişti în vizită, în parcare fiind mai mult de 50 de autocare. Intrarea la muzeu era inclusă în preţul excursiei, dar trebuia să se plătească 2 dinari de către cei care făceau poze. Am mai întâlnit aşa ceva numai la Praga la Catedrala Sfântului Vit (africani şi ăia). În lumea civilizată, sau ai voie să fotografiezi gratis, sau ţi se interzice din motive de securitate a exponatelor.

Muzeul...

Naţional...

Al...

Tunisiei.






Tronul Beiului din Tunis.

Patul Beiului din haremul personal.




Apolo mutilat.










După turul de forţă de la muzeu ne-am dus la al treilea punct al excursiei: Cartagina.

După Hanibal, în jurul anului 200 ÎC, romanii au distrus oraşul, incendiind şi arând locul. De-a lungul secolelor aici s-au mai ridicat două oraşe, fiecare prosperând şi dispărând în timp. Săpăturile arheologice au scos la suprafaţă vestigii din toate Cartaginele care au fost clasificate cronologic.

Noi am vizitat pe ţărmul mării, la 140 km de Sicilia, Termele lui Antoninus, admirând rămăşiţele unor construcţii imense din perioada romană a oraşului. Şi aici am plătit 2 dinari pentru dreptul de a fotografia, dar ni s-a atras atenţia că nu avem voie să fotografiem Palatul Prezidenţial aflat alături. Nu-mi explic cum a apărut totuşi pe o poză?

Cartagina.


Termele lui Antoninus.














Palatul Prezidenţial.
Cumpărând o hartă a Tunisiei dintr-un chioşc, vânzătorul tocmai ne-a spus că s-a anunţat la radio că în Tunis sunt 45 gr Celsius.

Punctul patru al excursiei a fost masa de prânz într-un complex hotelier din nordul Tunisului. Ni s-a dat la început un aperitiv picant, specific tunisian, apoi felul principal, câte o friptură de miel şi pui cu condimente locale şi garnitură de cuş-cuş şi pepene verde ca desert. Noi am plătit numai berea tunisiană foarte rece, pe care am fost inspiraţi că am comandat-o înaintea pepenelui.

Punctul cinci a fost o vizită în satul turistic Sidi bou Said. Am ajuns cu autocarul într-un mic orăşel Sidi Ali el Hattah şi acesta ne-a lăsat undeva pe drum. Ghidul ne-a arătat direcţia unei parcări unde vom găsi autocarul şi ne-a dus spre satul turistic situat pe un deal de pe vârful căruia era o privelişte minunată, până inclusiv la mare.

În Sidi Ali el Hattah.

Cald şi la umbră.


Drumul spre Sidi bou Said.

Vedere...

Inclusiv...

Spre mare.

Întoarcerea...

Spre...

Autobus.
Totul a fost frumos, cu excepţia căldurii mari, care totuşi a fost suportabilă, ca dovadă că am ajuns la autobus în timp util. Am fost excursionişti foarte disciplinaţi, toţi ajungând la timpul fixat, neprovocând întârzieri.

Ultimul punct a fost întoarcerea la El Kantaoui, autocarul traversând Tunisul, parcurgând autostrada, apoi drumul naţional şi în final a debarcat turiştii la hotelurile lor.

Pe noi ne-a lăsat la Hotelul Hanibal din apropiere şi la coborâre am cotizat benevol, ca şi majoritatea, cu un dinar de persoană, în farfuria pusă de şofer pe bord.

Am fost foarte încântaţi de excursie şi în continuare ne-am petrecut seara ca de obicei: duş, cină, plimbare prin port şi culcare.

9 Iulie.  Am mers de dimineaţă pe plajă şi am stat până aproape de ora trei. Pe Timari i-am lăsat acolo. Acuma când avem atâtea zile de stat la soare şi când ne-am bronzat în sfârsit, acuma zic, se va termina sejurul şi gata cu statul la soare în acest an!

Spaţiile verzi...

Întrţinute continuu.

La plajă.







Vas de croazieră în larg.
Am venit acasă, am luat masa de prânz, am trecut la siestă şi fiind cam târziu nu ne-am mai dus la mare.

Artizanat.

În port.

Lângă...

Un iacht.
Ne-am plimbat cu Timarii prin port până seara târziu, apoi la culcare!

10 Iulie.  Programul de dimineaţă a coincis cu cel de ieri. Am înotat şi ne-am bronzat fără teamă de-a ne mai arde, iar pe la ora trei am venit acasă să mâncăm.

Plajă.

Fără frică.

Înotând...

Încă în 2008.

Ghiţă protejează capul!



Lângă o corabie.
După siestă am ieşit la magazinul cu articole pentru turişti din turn şi am cumpărat amintiri şi cadouri din Tunisia.


Spre...

Magazinul...

Cu articole de artizanat...

Din Turn.



Am cumpărat câte ceva.

Prin port.
Am revenit acasă şi ne-am dat întâlnire cu Timarii, căci urma să mergem la restaurant.

Ne-am îmbrăcat mai decent, bărbaţii cu pantaloni lungi, femeile cu bluze elegante, nefolosite la plajă. Cum chelnerii plasatori de la amândouă restaurantele au ajuns să ne cunoască şi cum în serile precedente i-am refuzat, astăzi nici măcar nu ne-au contactat. Când a simţit unul că suntem clienţi serioşi ne-a dat meniul, l-am consultat şi găsind o mâncare de oaie, l-am lăsat să ne conducă la o masă. Intrând în vorbă cu el ne-a spus că este profesor de geografie (posibil, căci ştia de Bucureşti) şi în timpul verii mai câştigă un ban în plus ca şi chelner. Ne-a prezentat chelnerului care servea şi acesta a zis că e judecător şi lucrează vara din acelaşi motiv ca şi colegul său (probabil era numai student la drept, că şi la ei judecătorii sunt bine plătiţi). A zis că ei sunt din lumea a treia, am replicat că şi noi, dar judecătorul a zis că nu-i adevărat. La ei este Africă, pe când la noi este totuşi Europă, ceea ce este cu totul altceva!

Noi la plecare am luat preventiv câte o ţuică, dar am vrut să luăm şi de aici o băutură tare. Nu se poate, pentru că nu au licenţă decât pentru bere. Am comandat bere şi Ghiţă a cerut Big beer deschizând palmele cam jumătate de metru. Chelnerul s-a conformat şi l-am văzut ducând cu greu, patru căni de sticlă groasă pline cu câte cel puţin un litru de bere şi ne-a spus că din partea casei aperitivul este gratuit.

La local.






Big Beer.






Aşa da!!!
Ne-a adus o mâncare picantă, asemătoare cu aperitivul de la restaurantul din Tunis. Berea era rece, se potrivea bine cu aperitivul şi a apărut şi felul principal, friptura de oaie, bine gătită, foarte gustoasă, dar cam multă pentru nişte turişti care fac numai plajă şi nu efectuează munci grele. Ne-am străduit şi am mâncat totuşi toată friptura.

Între timp berea s-a mai încălzit şi parcă nu mai era aşa de bună ca la început. Ghiţă a ajuns la concluzia că este bere fără alcool şi a chemat chelnerul. Domnul judecător i-a explicat că este o bere slab alcoolică şi cum vine în halbă sub presiune alcoolul se depune la suprafaţă, deci e normal ca acum la terminarea halbei, acesta să fie mai puţin (!!!!). Ne-a distrat explicaţia, poate că tunisienii au şi ei un proverb juridic, cum că "dreptatea iese la suprafaţă ca şi alcoolul deasupra berii", dar cu toate acestea  i-am dat judelui cele 10 procente de bacşiş.

După restaurant am mai urmărit jocurile de sunet şi lumini emise de arteziana din preajma apartamentelor noastre.

Jocuri...

De...

Sunet...

Lumini...

Şi culori.
Fiind târziu, am mers la culcare, nu înainte însă de a nu gusta o ţuică care să completeze alcoolul lipsă din bere şi să echilibreze situaţia, care a început aşa de bine şi era pe cale să degenereze.

11 Iulie.  Pentru noi era ultima zi de sejur, mâine dimineaţă decolând spre Amsterdam. Am stat pe plajă din nou până pe la trei şi am hotărât să cumpărăm din dinarii rămaşi o sticlă de şampanie. Mergând la magazinul de produse alcoolice, surpriză!!! Fiind ziua de sărbătoare a islamului, vinerea este singura zi din săptămână în care magazinul este închis.

Luaţi cam pe nepregătite am luat poate cel mai sec prânz romantic din Tunisia (şi poate din existenţa noastră).

Va trebui să cheltuim altfel dinarii rămaşi, deoarece nu este voie să-i scoatem din ţară. Lucrul acesta nu a fost dificil. După ce am făcut câteva cumpăraturi au mai rămas atâţia dinari cât să cumpărăm câte o îngheţată.

Seara ne-am mai plimbat prin staţiune, ne-am luat rămas bun de la Timari, care vor pleca numai mâine noaptea spre Amsterdam şi le-am promis că-i vom aştepta la aeroport.

La cină am gătit ultimele alimente pe care le mai aveam, din care urma să luăm şi micul dejun din dimineaţa următoare.

Armonie de gusturi şi culori.

Macaroane tunisiene.



Am împachetat destul de lejer, având în vedere că salteaua pneumatică am făcut-o cadou cameristei de la hotel, care a fost foarte drăguţă cu noi.

12 Iulie.  Din nou ne-a trezit telefonul celular, de astă dată la ora 5.

După micul dejun, la 5 şi 45 eram în autobusul lui Neckerman care ne-a luat din faţa recepţiei.

Am făcut turul obişnuit pe la celelalte hoteluri şi am plecat spre Monastir la aeroport.

Aici am făcut check in-ul şi controlul vamal şi am mers apoi la poarta de la care luăm avionul. Am băut câte o cafea, de data asta plătită cu euro, pentru că dinari nu mai aveam. Ne-am învârtit prin magazinele duty-free, apoi am văzut pe geam avionul nostru Transavia cum aterizează venind de la Amsterdam.

Aeroportul...

Din...

Monastir.
Cu o jumătate de oră înainte de decolare am ieşit la autobuse, care ne-au dus la avion. Afară era o plăcută căldură, de aproape 30 de grade.

Îmbarcaţi...

În avion.

Fetele de la Transavia.

Aşteptăm...

Să...

Decolăm.
Ne-am ocupat locurile, am decolat şi am survolat din nou, Sardinia, Corsica, Alpii francezi, Belgia, Olanda şi am coborât la Amsterdam.

Am...

Decolat.













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu