vineri, martie 13, 2015

Nagykőrös 2016

Oraș: Nagykoros
Coordonate Geografice: 47g01m56s N  19g47m25s E
Țara: Ungaria
Populația: 24000 locuitori
Data Sejur: 6-7 și 12-13 Mai 2016
Locuința: Hotel Elet es Energia

6 Mai. Pe la ora 8 și jumătate am plecat spre Ungaria, prima etapă a călătoriei noastre spre Viena.

Pe un drum destul de aglomerat, mai ales începând din  Cluj  am ajuns la Piatra Craiului, unde am oprit pentru câte o cafea.

La Piatra Craiului.





Ne-am continuat drumul spre Oradea și înainte de frontieră am făcut un plin de motorină. La punctul de control de la trecerea frontierei a fost o coadă, la care am stat cam trei sferturi de oră. Ne-au controlat grănicerii unguri și la toate mașinile cereau să se deschidă portbagajul. Alături de pașapoarte au cerut să arătăm și certificatul de înmatriculare al mașinii, asta fiind pentru noi o premieră.

În țara vecină drumurile, chiar și N4, au fost mai puțin aglomerate și am putut circula cu destul de mult spor.

În apropiere de  Szolnok  am părăsit șoseaua națională și GPS-ul ne-a dus pe niște drumuri de interes local, unde noi am fost de multe ori singurii călători.

Drum în Ungaria.

Salcâmi în floare



Căpșuni excelente.
Am ajuns la hotelul din Nagykoros, pe care l-am rezervat prin internet și unde ne-au repartizat o cameră frumoasă, curată și cu un mobilier foarte bine întreținut, care părea nou.

După ce ne-am instalat am ieșit în orașul, care a cam decăzut, față de ce era în epoca comunistă a Ungariei. Populația tânără migrează spre orașul vecin Kecskemet, care este în plină dezvoltare de când Grupul Mercedes-Benz a deschis aici o uzină de automobile.

Nagykoros  are câteva clădiri vechi și frumoase, are străzi pavate conform modei diferitelor epoci și are o foarte multă vegetație compusă din arbori, dar mai ales din arbuști și flori.

În Nagykoros.

Ne-am plimbat prin  centrul orașului, apoi, destul de obosiți, am revenit la hotel.

După ce am urmărit programul de la televizor ne-am culcat.

7 Mai. Am luat la hotel un mic dejun foarte bogat, ne-am împachetat și am plecat spre autostrada M5  cu care ne-am întâlnit după 25 de km în  Lajosmizse.

Am intrat pe autostradă și foarte curând am avut o surpriză. Față de 2012 când am mai fost pe aici, am constatat că centura de ocolire a Budapestei, M0, s-a extins foarte mult și pe un drum foarte bine marcat, cu trei sau patru benzi de circulație se poate să ajungi la mai multe autostrăzi, inclusiv la aceea care ne interesează pe noi, la M1. (Dracu' știe!!! Numai la alții este posibil?)

 După ce am rulat câteva zeci de kilometri pe șoseaua de Viena am oprit într-o parcare pentru cafea.

Totul este în floare.


Expresso.


De acolo ne-am continuat drumul spre capitala Austriei.

12 Mai. Am trecut frontiera din  Austria  în Ungaria, fără niciun control și pe ploaie am continuat călătoria pe autostrada M1. După ce a sunat avertizorul care indică faptul că motorina este pe sfârșite am oprit la prima pompă și am făcut plinul. Era o parcare pe lângă  Obarok.

În parcare.

Unii mănâncă.

Fără să știe că sunt fotografiați.

Selfie.


Înainte de a ajunge pe centura M0 s-a pornit o ploaie torențială, pe care ștergătoarele date la viteză maximă, de-abia îmi asigurau o modestă vizibilitate. Am intrat în condițiile astea vitrege pe autostrada  M5  și după un timp am oprit la parcarea unde se află  Pensiunea Venus,  în care de mai mulți ani mâncăm câte un gulyas leves foarte bine făcut.

L-am fi putut alege și fără meniu.


A sosit gulyas-ul.

Are 12 dl.

Alături de Eros Pista (pasta de ardei iuți).

Am continuat drumul pe M5 și am părăsit autostrada la Lajosmisze.

Am mers din nou la același hotel din  Nagykoros, unde ne-am instalat într-un apartament, vecin cu camera ocupată acum o săptămână. Pe lângă dormitor mai era o sufragerie și o bucătărie bine dotată.

În dormitorul de la hotel.






Profitând de faptul că ploaia s-a oprit am hotărât să mergem în oraș la cumpărături.

Ieșind din primul magazin am avut norocul de a se porni o nouă ploaie, la fel de torențială ca aceea de pe autostradă. Am străbătut-o cu eroism și cu o umbrelă pe care am luat-o din întâmplare cu noi și ne-am întors, cât am putut de repede la hotel. Ploaia a continuat toată noaptea cu aceeași intensitate.

13 Mai. Dimineața ne-am trezit pe un soare care strălucea pe întregul cer senin. Am luat un mic dejun la fel de bogat ca și cu o săptămână înainte și am început să ne punem bagajele, în mașina aflată în parcarea plină de vegetație a hotelului.

În parcare.

Vegetație luxuriantă.





Am plecat spre  Szolnok  pe un drum mai important, care trecea prin Cegled și Abony și era mult mai circulat decât drumul prin pădure pe care am venit săptămâna trecută.

Pe drumul N4 nu prea am avut parte de aglomerație și am putut depăși destul de ușor tirurile care mergeau în același sens cu noi.

Am oprit într-o parcare la  Fegyvernek, ultima de pe teritoriul ungar.

La Fegyvernek.


Cu capacele rezervoarelor de carburant.

Selfie.
La  Puspokladany  am intrat pe drumul  N42  și într-o coloană ne-am deplasat repede, cu aproximativ 100 km/h, până la granița română.

În  Oradea  GPS-ul mi-a indicat să o iau la dreapta. Am luat-o, pe ce am crezut eu că este drumul de camioane și am avut o surpriză foarte plăcută. Intrasem pe noua centură care ocolește orașul, centură care are între două și patru benzi de circulație, cu un asfalt foarte bun, prevăzută cu câteva pasaje peste calea ferată și care ne-a scos departe, acolo unde acum 30 de ani se termina urbea. Tot respectul pentru cei care au construit acest lucru, indispensabil fiecărui oraș! (Primarii Clujului ar trebui să ia lecții!)

Dar lucrurile frumoase se termină repede. Pe DN1 spre Cluj am intrat imediat într-o coloană care se deplasa cu 50-60 km/h, unde rar se putea depăși, mai ales din cauza tirurilor care erau nevoite să circule în grupuri de 5-6 aproape lipite unul de altul. Ne-am târât așa până la Piatra Craiului unde ne-am oprit pentru masa de prânz.

Din nou la Piatra Craiului.


Ceafa la grătar.



Pământul...

Este rotund.
După ce am plecat din Piatră, coloana s-a format din nou și ne-am dus fluent cu 50 km/h. Acolo unde pe vremuri era Terasa Căpuș toți de pe sensul nostru ne-am oprit, nu știm din ce cauză. După ce am stat pe loc aproximativ 20 de minute, am început să ne târâm și după o oră și jumătate am ajuns în Cluj, parcurgând cu greu cei 26 de km.

Traversarea  Clujului  ne-a mai necesitat încă o oră, timp în care m-am gândit din nou la extraordinarul primar de Oradea, extraordinar în comparație cu al nostru Boc , lăudăros și incompetent ca pe vremea când era prim-ministru.

De la sensul giratoriu din  Mărăști  circulația a început să curgă și înainte de ora opt seara am ajuns la  Dej.

Ajunși acasă.

Apune...

Soarele.
Cu cât va trece timpul, cu atât vacanța aceasta la Viena  ne va părea tot mai frumoasă, inclusiv drumul  Oradea-Cluj!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu