miercuri, august 05, 2015

Linz 2001

Oraş: Linz
Coordonate Geografice: 48g18m00s N  14g18m00s E
Ţara: Austria
Populaţia: 183000 locuitori
Data Sejur: 22,23 August 2001
Locuinţă: Hotel, acum cu adresa uitată.

22 August. Suntem în Amsterdam. Dimineaţa am adus maşina în faţa porţii şi pe scara olandeză, strâmtă şi abruptă, am coborât bagajele şi le-am pus în portbagaj.

Am plecat apoi toţi trei, pe Mihai o să-l lăsăm la Amersfoort şi noi ne vom continua drumul spre Germania şi Austria, unde vom dormi la Linz.

Mihai a condus până la firma unde lucra. Aici ne-am luat rămas bun şi el a urcat în clădire.

Pe mine m-a cuprins o cruntă melancolie, adică o stare de tristeţe care mi-a umplut ochii de lacrimi. Nici nu am plecat din parcare, pentru că nu aş fi fost în stare să conduc.

În această zi la ora 17 Mihai îşi va susţine Examenul de Licenţă fără ca noi să putem fi de faţă. Suntem obligaţi ca pe 23 august să părăsim Spaţiul Schengen. Nu putem risca să depăşim termenul pentru că la anul iar o să ne trebuiască viză olandeză. Chiar acum când scriu aceste rânduri, după ce a trecut o bună bucată de vreme, trec printr-o stare asemănătoare, care mă emoţionează în sens negativ şi-mi readuc în ochi lacrimi similare.

După ce m-am liniştit am plecat, am străbătut porţiunea olandeză a drumului şi am ajuns în Germania.

De la Emmerich şi până la Passau am oprit în două locuri unde am luat motorină şi undeva unde am mâncat, iar Betty a băut o cafea.

Pe autostrada austriacă am fost neatenţi şi am trecut de drumul care duce la Linz. După câţiva kilometri când ne-am dat seama, am întors şi am mers în oraşul în care Hitler voia să se retragă când va ieşi la pensie.

Cu câteva zile în urmă am rezervat telefonic o cameră la un hotel din Linz, la care îi ştiam acum numai adresa. Intrând în oraş am ajuns undeva în zona unui pod peste Dunăre, unde am găsit un loc de parcare. Aici am vrut să întrebăm cam pe unde se află hotelul. Norocul nostru a fost că ne-a auzit vorbind între noi o tânără familie de români care lucrau în Linz şi aceasta ne-a contactat. Au zis că presupun unde ar fi strada şi or să ne aducă acolo. Noi trebuia numai să urmăm maşina lor.

După ce a început să se întunece, cei doi au găsit strada şi împreună cu noi au mers pe jos să găsim hotelul. La numărul indicat nu se afla decât o mare parcare automată, fără salariaţi la ora respectivă. Cei care o foloseau plăteau cu cardul.

Tânărul a spus că hotelul nu poate fi decât sus, deasupra parcării. Deşi mă îndoiam, am mers toţi patru pe nişte scări cam murdare şi într-adevăr am găsit recepţia.

Le-am mulţumit tinerilor pentru ajutorul imens pe care ni l-au dat. Fără ei nu am fi reuşit să găsim adresa respectivă.

Recepţionerul ne-a dat camera şi a fost foarte drăguţ că a format de pe telefonul hotelului numărul lui Mihai. Mihai ne-a sunat el pe numărul hotelului şi ne-a spus cum a mers Examenul de Licenţă. Toate au ieşit cu bine şi atât preşedintele comisiei, cât şi conducătorul de lucrare i-au dat nota maximă. Cu părere de rău că noi nu am fost acolo am luat camera în primire.

Era o cameră cu patru paturi, aşa că pe două din ele ne-am putut pune o parte din bagaje. Acestea le-am dus sus de la maşină cu liftul, pe care l-am putut folosi descuindu-l cu o cheie, pe care ne-a dat-o recepţionerul şi se afla pe aceeaşi verigă cu cheia de la cameră.

Camera era dotată cu o baie mare şi separat cu un WC, care toate erau curate. În preţ era inclus şi micul dejun de mâine. Ne-am culcat uşuraţi că totul s-a terminat cu bine.

23 August. Ne-am trezit şi sus de la ferestre era un peisaj urban, mulţumitor, mult mai frumos ca cel din seara trecută.

În hotelul...

Din Linz.
Am luat micul dejun la hotel, după care ne-am dus în împrejurimi să găsim un bancomat de unde să scoatem nişte şilingi. La lumina zilei oraşul este frumos, chiar dacă nu ne aflam într-un cartier foarte central.

Am revenit la hotel, am luat bagajele şi le-am pus în maşină, după care am predat cheile recepţionerului. Acesta ne-a deschis liftul şi noi am putut coborî şi merge la maşină.

Am găsit drumul spre autostrada de Viena şi am văzut că în zona Dunării, care trece prin centru, oraşul este chiar foarte frumos.

Înainte de Viena am luat motorină pentru maşină şi cafea pentru Betty. Alimentate amândouă ne-am putut continua drumul şi încet-încet am ajuns la graniţa cu Ungaria.

 La controlul austriac de frontieră am predat formularul completat, dat de Poliţia pentru Străini din Amstelveen, care dovedea că am părăsit Spaţiul Schengen la data şi ora indicată. Austriacul l-a luat, l-a citit, l-a aruncat la coş dând a lehamitea din mână şi într-o românească fără accent a zis la revedere!

Am plătit în Ungaria taxa pentru autostrada M1 şi mai târziu am făcut aici o mică haltă într-o parcare, la vreo sută de kilometri de Budapesta, pentru odihnă şi mâncare.

Parcat în Ungaria.
Când am ajuns în Budapesta am luat-o pe centura M0, apoi pe autostrada M5. Am   mers pe ea până la intersecţia cu drumul naţional care duce la Szolnok şi mai departe în România, pe la Borş. Aici am plătit din nou taxă pentru această ultimă autostradă. În Ungaria fiecare autostradă se gestionează în mod independent.

După două ore am ajuns la frontieră pe care am trecut-o fără nicio problemă.

Am mers în Oradea la apartamentul lui mama care stătea acum la noi la Dej. Strada de acces spre casa ei se săpa la mare veselie şi nu am putut ajunge decât trecând pe o stradă pietonală, unde era interzisă circulaţia autovehiculelor. Ne-am strecurat printre oamenii ieşiţi la plimbare, care se cam uitau chiorâş la noi. Nu am întâlnit pe nimeni care să ne oprească şi am ajuns în strada unde parcăm de obicei.

Am cumpărat ceva mâncare de la magazinul de alături, am preparat-o, am mâncat-o, după care ne-am culcat.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu