sâmbătă, martie 14, 2015

Budapesta 2012

Oraş: Budapesta
Coordonate Geografice: 47g29m52s N  19g02m23s
Ţara: Ungaria
Populaţia: 1700000 locuitori
Data sejur: 23-26 Iulie 2012
Locuinţă: Hotel Lido

23 Iulie. După ce ne-am trezit, în hotelul din Regensburg, am coborât pentu micul dejun, alături de Recepţie. Era tot bufet suedez, dar faţă de alţi ani în care am mai mâncat aici, nu era pe bază de mezeluri (suntem în Germania doar), ci pe bază de tot felul de paste care se ung pe pâine.

Am urcat apoi în camere, am încheiat împachetarea şi am coborât cu bagajele la maşină. Am mers la rampa de urcare pe autostrada  A3  spre  Passau.

Pe autostradă aglomeraţia era medie şi am putut rula cu eficienţă. După o oră şi ceva am trecut în Austria şi am oprit la un  Rastplatz  din apropierea oraşului Hagen. Aici ne-am băut cafeaua şi am cumpărat ciocolată şi obiecte de artizanat pentru adus acasă. Nu ştiu de ce, dar niciunul nu a vrut să gustăm din prăjiturile austriece, pe care altădată le-am devorat cu plăcere. Am ascultat probabil porunca domnului doctor   Ivanciu! (Aceia care se referă la glicemie)!

Am continuat drumul, trecând prin apropierea oraşelor WelsLinz şi St. Polten. Am mers spre Viena, apoi pe centura ei şi nu am oprit decât lângă graniţa cu Ungaria. Aici am făcut plinul, am luat masa de prânz şi am făcut puţină mişcare să ne dezmorţim.

În Ungaria autostrada a fost liberă şi destul de repede ne-am aflat în împrejurimile Budapestei.

Ajungând în oraş, GPS-ul ne-a condus până la Hotelul Lido din apropierea Dunării. Hotelul avea un parc care era aranjat cu gust, având peluză, arbori bătrâni, arbuşti şi multe flori dispuse în aranjamente. Tot aici se afla parcarea, unde maşina noastră a stat în cele trei zile de sejur budapestan.

Hotelul era construit în jurul anului 1900, avea camere mari care au fost modernizate şi în cameră era o mică bucătărie unde se putea găti o gustare. La noi nu era cazul, deoarece aveam asigurat micul dejun la hotel, iar restul meselor le vom lua prin oraş.

Maşina în parcarea hotelului.
După ce ne-am instalat, am ieşit pe malul Dunării. Aici se afla o destul de largă alee pietonală, mărginită de fluviu, pe de o parte şi de o serie de terase ale unor restaurante, pe de cealaltă parte. Ne-am plimbat pe aleea, foarte aglomerată la acea oră, după care  am mers pe o terasă să bem bere.

Lângă Dunăre...

Pe o terasă.

Se apropie înserarea...

Şi ora...

Închiderii.
Când ţânţarii au devenit de-a dreptul agresivi am părăsit terasa şi printre muzicile revărsate de la mai multe discoteci, ne-am întors la hotel. Şi aici programul la televizor a fost exact ca şi la celelalte hoteluri, atâta doar că era pe ungureşte.

24 Iulie. Am coborât toţi patru la micul dejun şi în sfârşit, am ajuns la unul ca lumea. Era ceea ce ungurii numesc villas reggeli (mic dejun cu furculiţa). Erau di tăti, de la ouă fierte şi omletă la tot felul de mezeluri bune, de la unt la tot felul de dulceţuri, de la ceaiuri la cafea, şi bineînţeles multe altele. Păcat că la vârsta noastră nu putem mânca pe săturate, în special dimineaţa, decât cu ochii. Cel puţin eu am ales în mod moderat, am mâncat şi pe un sfert flămând, am urcat în cameră si m-am pregătit de ieşirea în oraş.

Recepţionerul ne-a spus cum să ajungem în centru, luând un autobus şi un metrou. Eu, care aveam mai mult de 65 de ani, am beneficiat de gratuitatea transportului în comun. Ceilalţi vor trebui să mai aştepte, nu mult, ci foarte puţin, putem spune!

Ajunşi în centru, ne-am luat bilete la Autobusele Verzi, echivalentul budapestan al companiei pariziene Autobusele Roşii. Biletele noastre erau valbile tot două zile, în care puteam urca şi coborî în orice staţie, dar spre deosebire de Paris, aici mai erau cuprinse două croaziere pe Dunăre, una ziua şi alta noaptea. Comentariile asupra traseului se ascultau la căşti şi erau şi în limba română.

Ne-am urcat la etaj, în primul autobus care a sosit şi am intrat pe Bulevardul Andrassy. Am trecut pe lângă Opera Maghiară construită timp de nouă ani, începând din 1875.

Bulevardul a fost construit din 1871, la ideea primului ministru al Ungariei între 1867-1871, contele Gyula Andrassy. Acesta voia să fie replica budapestană a lui Champs Elysees. Bulevardul este comparabil în lungime (are peste 2 km), dar este mult mai îngust decât omologul său parizian. Din 1885 poartă numele contelui, dar după al doilea război mondial a purtat mai multe nume, inclusiv cel al lui Stalin. Din 1990 şi-a recăpătat numele actual.

Opera.

Pe Bulevardul Andrassy.
La capătul bulevardului se află Piaţa Eroilor. Aici s-a construit între 1896-1906 Monumentul Mileniului, care comemora 1000 de ani de la încreştinarea ungurilor. Este format din două coloane semicirculare cu statui ale regilor şi principilor conducători maghiari şi o coloană de 45 de metri care are în vârf statuia Arhanghelului Gavril.

Monumentul Mileniului.

Arhanghelul Gavril.

Regii din stânga



Sacru şi profan.
În piaţă se află şi clădirea Muzeului de Arte Frumoase care găzduieşte cele mai valoroase opere de artă din Ungaria.

Muzeul Artelor Frumoase.
Am continuat călătoria şi am ajuns la Sinagogă, a doua ca mărime din lume, după cea din New-York. Construită între 1844-1859, are două turnuri gemene înalte de peste 40 de metri. Restaurarea ei s-a încheiat în 1996, pentru care s-au strâns peste cinci milioane de dolari, de la evreii răspândiţi în întreaga lume. O contribuţie serioasă a avut şi o fundaţie a actorului Tony Curtis, evreu ungur originar din Timişoara.

Sinagoga
Când am ajuns la Palatul Regal am coborât din autobus, pentru a-l vizita.

Construcţia Palatului a început în secolul al XIII-lea şi a ajuns aproape de terminare pe vremea lui Matei Corvin (1443-1490).

În 1686 armatele habsburgice conduse de Eugeniu de Savoia au eliberat Buda de sub stăpânirea otomană şi în luptele duse, Palatul a fost distrus aproape în întregime, fiind necesară reconstrucţia sa.

Înainte de a intra în Palat se poate, printre altele, admira, de la înălţime, Dunărea cu Podul cu Lanţuri şi clădirea impunătoare a Parlamentului.




Cu Eugeniu de Savoia.

Cu Parlamentul în dreapta.

Cu Parlamentul în stânga.

Podul cu lanţuri.
Podul cu Lanţuri este al doilea pod stabil construit pe partea navigabilă a Dunării, după Podul de Piatră de la Regensburg. El a fost proiectat de inginerul englez William Clark şi a fost dat în folosinţă în 1849, la 703 ani după Podul de Piatră. Lungimea sa este de 375 de metri.

Sediul Parlamentului Ungariei este cea mai mare clădire din ţară. Ea a fost construită între anii 1885-1904. Materialul faţadei este un calcar alb, care cu timpul s-a deteriorat, astfel încât, clădirea este tot timpul în reparaţie sau restaurare.

Fântâna lui Matei Corvin.

Ca orice rege...

Era şi vânător.

Cu statuia grăjdarului.

Aşteptându-l pe Ghiţă.

După vizta la Palatul Regal am revenit la autobus şi am mers cu acesta până la Podul Elisabeta. Aici am coborât şi în pas de plimbare ne-am dus până la debarcaderul de unde se făcea croaziera pe Dunăre. Am ocupat loc pe vaporaş şi când acesta a plecat am văzut clădirile şi monumentele oraşului din absolut alt unghi, pentru majoritatea dintre ele, unul mai favorabil. De la debarcader am mers până la Insula Margareta, după care ne-am întors la punctul de plecare.

Croaziera pe Dunăre.

Cu hrana...

Spirituală alături.

Parlamentul...

Cu faţada albă de calcar.

Palatul Regal.

Statuia Libertăţii.

Podul Elisabeta.
După ce am coborât de pe vaporaş am mers pe jos până pe strada Vaci şi în împrejurimi, în centrul comercial al oraşului. Aici doamnele au început să colinde prin magazine, în timp ce eu şi Ghiţă, plictisiţi, le aşteptam afară. Ca şi anul trecut, ne-am enervat şi ne-am dat întâlnire cu ele peste un ceas, timp în care noi am mers pe o terasă la o bere.

În centrul...

Comercial al...

Oraşului.








La ora întâlnirii am aflat că doamnele nu au cumpărat nimic, dar au sondat piaţa şi probabil că au făcut şi un studiu de marketing.

Am mers agale până la staţia de metrou şi am ajuns acasă cu cele două mijloace de transport în comun.

Intrarea în staţia de metrou.
Nu am mai avut energia să mai mergem pe malul Dunării, iar de croaziera de noapte nici vorbă! Poate mâine! Ne-am dus cu toţii la culcare, să fim apţi pentru vizitele de a doua zi..

25 Iulie. Am mers la micul dejun şi am avut curajul să mâncăm ceva mai mult decât marţi.

Ne-am dus apoi spre centru cu autobusul. După ce am coborât din el, Betty şi-a dat seama că şi-a uitat la hotel biletul de la Autobusele Verzi. A vrut să se întoarcă după el, dar nu am lăsat-o. La nevoie ne vom cumpăra altul. Am mers de acolo cu metroul şi ne-am dus în staţia de unde am cumpărat ieri biletele. Aici o funcţionară a recunoscut-o şi i-a dat un duplicat.

Am parcurs în parte traseul de marţi, apoi a urmat o porţiune nouă şi am urcat cu autobusul pe Dealul Gellert, noi dându-ne jos la Citadelă.

Citadela este o fortăreaţă construită de austrieci după ce au înăbuşit revoluţia de la 1848. Rolul ei era de a ţine sub control populaţia, împiedecând eventualele revolte. După aproximativ 50 de ani, Citadela a fost predată autorităţilor budapestane.

După 1945 Citadela a fost ocupată de unităţi ale Armatei Sovietice eliberatoare staţionate în Ungaria. Prin anii 1960 s-a permis vizitarea ei de către public în scop turistic. În faţa Citadelei se află imensa Statuie a Libertăţii,  vizibilă din aproape orice punct al oraşului. Ea comemorează eliberarea Ungariei de sub jugul fascist. După mai puţin de 50 de ani şi ruşii predau Citadela autorităţilor maghiare.

Statuia Libertăţii.
Citadela oferă o privelişte magnifică asupra Budapestei şi în special asupra falezlor Dunării.

Privelişte...

De la Citadelă.

Servantul 1 lunetist.
Ne-am plimbat destul de mult şi doamnele au reuşit să cumpere aici lucruri pe care nu le-au găsit în Vaci utca şi nici în centrul comercial. Am luat masa de prânz într-un restaurant aflat în zidul cetăţii. Acesta, foarte îngrijit, avea mobilier din secolul al XIX-lea,

Când am coborât cu autobusul de pe Citadelă era foarte cald şi controloarea a dat doamnelor pălării, pe care să le folosească până la coborâre.

Cu pălăriile...

Din partea casei...

Pentru folosinţă.

Bastionul Pescarilor.
Ne-am dat jos din autobus la staţia la care ne-am urcat. Am făcut o plimbare pe jos pe Bulevardul Andrassy şi am ajuns în Piaţa Eroilor, pe care am străbătut-o, evident tot per pedes (precum apostolii).

Am luat câte o îngheţată pe terasa unei cofetării şi noi ne-am hotărât să mergem spre hotel. Timarii, mai antrenaţi, au zis că mai rămân să se mai plimbe. Am renunţat cu toţii la croaziera de noapte de pe Dunăre. (Poate altădată)!

Lângă hotel am făcut cumpărături de la un magazin. Când a început să se întunece, au sosit şi Timarii. Am ieşit împreună la o plimbare pe aleea de pe malul Dunării.

Reveniţi la hotel ne-am culcat în ultima noapte de vacanţă, petrecută într-un pat străin.

26 Iulie. Înainte de a coborî la micul dejun am văzut buletinul meteo la televizor. Se prognozau ploi torenţiale cu mari căderi de apă, în estul  Ungariei  şi în Transilvania.  Vestea era de-a dreptul îmbucurătoare, probabil pentru agricultori, dar nici într-un caz pentru călătorii cu maşina.

Am luat micul dejun, pentru mine moderat, iar pentru restul destul de consistent. Când conduc nu-mi place să fiu prea sătul.

Am împachetat, am depus bagajele în maşină şi am plecat. GPS-ul ne-a dus la Autostrada M3 şi ca şi în 2008 am rulat până la Debreţin (Jurnal de călătorie Iulie 2008 Ajungem în România).

Am sosit după destul de mult timp la punctul de frontieră Borş, din cauza unor drumuri înguste, care trec prin multe sate şi care la ora respectivă, erau deosebit de aglomerate.

Din Oradea am luat-o spre Cluj pe o şosea aglomerată, pe care nu se putea depăşi absolut de loc. Am oprit într-o parcare, pentru dezmorţire, după care am continuat drumul până la Piatra Craiului.

La restaurant am luat masa de prânz, alegând mâncăruri bihorene, care sunt foarte bine gătite aici .

Ajunşi în ţărişoară.

In parcarea...

Restaurantului.
După cafea ne-am îmbarcat şi am mers spre Cluj. Şoseaua a devenit un pic mai liberă şi după ce am traversat  Clujul  şi am intrat pe  Drumul Dejului,  am ajuns acasă în condiţii excelente (nu chiar aşa de repede cum am povestit).

Cu bucurie am constatat că meteorologii unguri s-au înşelat în prognoza lor. Deşi ameninţaţi din belşug cu ploaie, n-am avut parte de ea decât în Austria şi la Regensburg. (Păcat mai ales pentru ultima!)

Ajunşi acasă.
Timarii şi-au luat maşina de la noi şi au plecat şi ei acasă. Cu asta s-a sfârşit Vacanţa din 2012.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu