vineri, iunie 30, 2006

Puerto de Mogán

Ne-am sculat şi în timp ce luam micul dejun pe terasă, am văzut un om care se urca pe rând, în câte un palmier şi cu o unealtă în formă de coasă curăţa copacul de cioturi. Palmierul devenea apoi mai frumos la privit şi avea un aspect sănătos.

Toaleta periodică...

A palmierilor.

Am coborât în faţa hotelului şi imediat a sosit autobuzul, mare şi cu etaj, care urma să ne ducă în excursie. Marius şi Raluca ne-au ţinut locuri şi am plecat să mai culegem turişti şi de la alte hoteluri.

Indată ce autobuzul a fost plin, am mers pe autostradă până în dreptul orăşelului Puerto Rico, după care am ieşit pe un drum de coastă, impecabil asfaltat, care era săpat în munte, urca tot timpul, era extrem de îngust şi plin de curbe. Pe marginea din stânga era o prăpastie de minim 100 de metri care se întindea până jos în Atlantic. La curbele fără vizibilitate şoferul claxona, avertizându-l pe cel care vine din sens opus, că va fi nevoit să treacă în cealaltă jumătate a şoselei.

Drumul cu...

Prăpastia spre...

Ocean.

Îngust...

Şi la înălţime.
După o jumătate de oră am părăsit drumul de coastă şi am ajuns în Puerto de Mogán. Aici am coborât într-o parcare, de unde ne-a luat în primire un ghid local, care ne-a dus pe jos până în port.

Puerto de Mogan, privit de sus.

Spre port.

Prin orăşel.


Barcă la reparat.


Vegetaţie tropicală.
În port.
Orăşelul era foarte pitoresc, cu nişte căsuţe curate şi pline de flori. Portul avea un bazin dreptunghiular, cam de mărimea unui teren de fotbal, mărginit pe trei laturi şi plin de vase de agrement de diferite mărimi, majoritatea luxoase. Am străbătut două laturi şi am ajuns la un restaurant unde ni s-a servit din partea casei (contul excursiei) o băutură răcoritoare. A urmat o oră de program de voie şi apoi trebuie să ne întâlnim în capul celei de-a treia laturi a portului.

Am parcurs respectiva latură şi la punctul de întâlnire am urcat pe terasa unui restaurant, de unde aveam vedere spre ocean. Ne-am aşezat la o masă, am luat o cafea spaniolă foarte tare, am testat o bere spaniolă şi am făcut poze.

Pe terasa...

Unui restaurant din port.
După ce a trecut ora, am coborât să ne întâlnim cu ghidul. Acesta ne-a dat biletele pentru submarin care tocmai îşi debarca foştii pasageri.

Submarinul Galben...

Numit Atlantida.
Am urcat cu toţii pe submarin şi când am ajuns pe punte ni s-au făcut fotografii, care să ne amintească în serile lungi de iarnă, de splendorile vacanţei din insule.

Ei ne-au fotografiat...

Noi i-am plătit.
Am coborât în interiorul submarinului galben, numit Atlantida şi am luat loc pe nişte bănci laterale, aşezate în faţa câte unui hublou.

Se îmbarcă...

Pe submarin.

Prin...

Chepeng.

În interior.


În faţa...

Hublourilor.
Când toată lumea s-a îmbarcat, chepengul s-a închis şi submarinul a intrat în imersiune. Am coborât (ziceau ei) până la 30 m adâncime, am văzut peşti de diferite mărimi şi culori şi chiar o epavă care zăcea pe fundul portului.

Privelişte subacvatică.

O epavă.
Croaziera a durat 45 de minute şi a fost interesantă. Nu am simţit niciunul claustrofobia.

Debarcarea.



Soseşte un vas de pescari.
La debarcare am luat pozele făcute contra a 6 euro şi ghidul ne-a spus că mai avem o oră de voie până când vor veni autobuzele după noi, chiar aici la submarin.

Am mers la primul restaurant, cel cu băuturile răcoritoare, unde am luat o friptură de peşte proaspăt local şi un vin alb, rece, sec, dar nu gratis (Fănuş Neagu).

La restaurant.

Vinul alb. Sănătate!

Friptură de peşte peoaspăt local.

Familia Popescu.

Şi noi.
Ieşind din restaurant, am văzut că a ancorat un vas pescăresc, din care se descărca peştele prins. Mai mult în glumă i-am spus lui Marius să-i întrebe dacă nu ne vând un peşte. Cum răspunsul a fost afirmativ, am cumpărat de la ei un ton de 5 kg cu 5 euro. Afacerea era grozavă, având în vedere că la Amsterdam un kg de ton costă cam 6 euro. Am pus tonul într-o pungă de plastic, bineînţeles că după ce am făcut poze cu el şi am mers la autobuz, lăsând în urma noastră un fin miros de peşte, încă proaspăt.

Vasul a acostat.

Am cumpărat un ton.

De 5 kg...

Foarte ieftin.
Autobuzul, ca şi dimineaţă, şi-a dus clientii la hotelurile lor, iar noi am mers la hotelul lui Marius şi al Ralucăi, Gloria Palace, un hotel nou, elegant, dar situat cam departe de centrul staţiunii.

Pe terasa hotelului...

Gloria Palace...

Al lui Marius...

Şi al Ralucăi.
Am lăsat tonul în micul lor frigider şi am ieşit la o plajă de lângă hotel, imediat după ora şase, când lumea începea să plece. Am făcut baie timp de o oră. Când plaja a fost aproape pustie ne-am întors la Gloria Palace.

Cascada de la Gloria Palace.
Am luat tonul de la ei şi ne-am dus la Koka cu un taxi. Acasă am eviscerat animalul şi l-am pus în frigiderul nostru, mult mai mare.

Am cinat, evident pe terasă, apoi ne-am dus în oraş. Când am revenit mi-am adus aminte că e un meci în cadrul CM de fotbal, am introdus un euro în televizor şi am văzut repriza a doua din meciul Ucraina - Italia (0-3).

Ne-am culcat, am adormit, dar pe la ora trei iar au început să bubuie tobele, dar parcă acuma cu o intensitate mai mare. Betty a coborât şi a aflat de la recepţie că la subsolul hotelului, cam sub apartamentul nostru, este o discotecă deschisă zilnic de la miezul nopţii până dimineaţa, înafară de duminica. Multe reclamaţii au fost din cauza ei şi chiar în momentul de faţă se află acolo poliţia. A fost o perioadă de linişte, dar după probabila plecare a poliţiei vacarmul a reînceput. Posibil că el să se fi desfăşurat şi în serile trecute, dar fiind obosiţi nu l-am auzit. Eu am mai adormit câte un pic, dar Betty deloc.

joi, iunie 29, 2006

Turul staţiunii. Plajă.

Ne-am sculat odihniţi şi după toaleta de dimineaţă am luat micul dejun pe terasă. Am observat că imediat înainte de ora şapte era încă noapte. Deci aici, datorită faptului că suntem în apropierea tropicului, acum imediat după solstiţiu, noaptea ţine zece ore şi nu şapte ca la Amsterdam.

Piscina şi...

Atlanticul dimineaţa.
Înainte de ora 9:45 am coborât în faţa hotelului şi imediat a venit autobuzul să ne ducă în turul insulei.

În faţa...

Hotelului.
Am mai fost pe la câteva hoteluri să mai luăm turişti, dar în final nu au fost ocupate decât jumătate din locurile autobuzului. Ne-am dat imediat seama că nu era un tur al insulei ci numai al staţiunii Playa del Inglés.

Citez dintr-un prospect turistic: “Playa del Inglés este cea mai mare şi cea mai cunoscută staţiune a insulei, plajele sale fiind situate pe dune de nisip fin auriu. Are hoteluri şi restaurante pentru toate categoriile de turişti (de la un anumit nivel în sus, zic eu). La câţiva paşi de la plajă ne aflăm în mijlocul vieţii mondene.”

A fost o ieşire plăcută, am văzut locuri pitoreşti, mai ales de la marginile staţiunii, pe care nu am fi putut altfel să le vedem şi am făcut multe poze.

La dune.



Loc de plimbare pietonală.

Peste tot...

Sunt plaje la ocean.
Turul s-a încheiat la restaurantul Gambrinus, unde ni s-a servit o băutură răcoritoare şi mai mulţi vorbitori au prezentat insula Gran Canaria, evident că în olandeză, din punct de vedere geografic, economic, social, etc. Scopul a fost ca noi să contractăm excursiile şi serviciile pe care ni le putea oferi firma de turism. Când ne-am dat seama despre ce e vorba, cu prima ocazie am părăsit discret sala. Nu că nu ne-ar fi interesat oferta lor, dar totul fiind în olandeză, nu am fi înţeles nimic din ce ne-ar prezenta ghidul viitoarelor excursii.
La Gambrinus.
Am ieşit de la Gambrinus şi ne-am dus la “supermercado” unde am cumpărat alimente, doar aveam o bucătărie bine dotată! Acasă am gătit puiul la cuptor, care a ieşit excelent, am mâncat şi ne-am odihnit.

Atlanticul...

În fundal.

În drum...

Spre hotel...

Înconjuraţi...

De o vegetaţie...

Tropicală.
După masă am mers la plajă unde Raluca şi Marius ne-au dat o veste rea: excursia din Tenerife nu se mai ţine, nefiind suficienţi doritori. La ora opt Izobel va veni la Koka să ne dea banii înapoi.
Am făcut baie şi plajă şi după ora şase o furtună de nisip ne-a gonit, evident că la restaurantul german, unde am mai băut câte o bere Warsteiner.

Alungaţi de furtuna de nisip.

Cu Raluca.

La nemţi...

La o bere.
Ne-am dus apoi la Koka, în apartamentul nostru, unde i-am servit cu coniac Jidvei şi apă Borsec. Au fost încântaţi!

La noi pe terasă.
La ora opt Izobel a fost prezentă şi ne-a înapoiat banii. Ne-a spus însă că mai are şi alte excursii. Una vineri în împrejurimi, unde ne vom plimba cu submarinul şi una sâmbătă care este un fel de safari. Până la urmă, atât eu cât şi Marius le-am ales pe amândouă. Noi în plus am mai ales o excursie în Tenerife, pentru marţi 4 iulie. Ei nu mai puteau veni, fiindcă plecau duminică. I-am plătit Izobel-ei excursiile, om am făcut-o; pentru fiecare excursie contractată primeşte comision. Izobel i-a dus cu maşina personală pe Marius şi pe Raluca la hotelul lor, unde şi ea avea treabă.

Noi am mâncat, ne-am plimbat prin centru şi am venit să ne culcăm.

Pe la ora trei noaptea am auzit o muzică dată tare, cu zgomot de tobe, dar am adormit din nou la loc.