Hurghada Egipt 2021

 Oraș: Hunghrada

Coordonate geografice: 27g15m58s N;  33g48m18s E

Țara: Egipt

Populația: 261700 locuitori (2012)

Data Sejur: 12.06-19.06 2021

Locuința: Hotel Sea Star Beau Rivage

12 Iunie. Pe la sfârșitul lunii mai am început să caut un sejur de o săptămână la Hurghada în Egipt. Am apelat la agenția Paralela 45  și în urma analizării ofertei am propus familiei Timar (Rodi și Ghiță) să ne însoțească. După deliberări au fost de acord și în 12 iunie urmează să plecăm în Egipt cu o cursă charter din Cluj. 

În acea dimineață, în jurul orei 4 a sosit Dani cu mașina, am încărcat bagajele și am plecat spre Aeroportul din Cluj. După declanșarea pandemiei COVID-19 nu am mai fost pe vreun aeroport de mai bine de un an și jumătate.

După trei sferturi de ceas ne-am instalat la coada de predare a bagajelor. Spre Hurghada plecau două avioane din Cluj, unul la 6 și al nostru la 8. 

Liberi, fără bagaje de cabină ne-am îndreptat spre controlul de securitate, când tocmai a apărut familia Timar.

 În premieră ne vom îmbarca de la o poartă nou construită, care se află la etaj. A fost dată în folosință în perioada în care noi nu am mai avut contact cu aeroportul.

Pe aeroport

La sala de la etaj

Mascați așteptăm îmbarcarea

Au sosit și Timarii la poartă și timpul a trecut încet-încet, până a sosit momentul îmbarcării. Am coborât  și autobusele ne-au dus la avionul Tarom cu numele de Deva.

Am ocupat locurile și am așteptat decolarea.

În avion

Mascați

Pe tot timpul

Călătoriei

Tipul avionului

Zborul a durat trei ore și jumătate și nu s-a întâmplat absolut nimic deosebit.

Când a început coborârea am văzut orașul și ținutul arid din jur.

Coborâm

Spre Aeroportul din Hurghada

După aterizare am părăsit avionul și la fel ca la Cluj am mers în aeroport cu autobusele.

În aeroport am fost opriți de vreo trei ori. Întâi pentru a completa fiecare câte o declarație de vamă. Apoi pentru a achita costul vizei turistice de 25$ și ștampilarea acesteia în pașaport. A treia oară am fost controlați dacă posedăm viza turistică egipteană. 

Viza turistică

Egipteană

Am mers apoi și am așteptat să ne vină bagajele. Cu ele am ieșit din aeroport și doi localnici, angajați ai firmei Paralela 45, ne-au condus la autocarele care ne vor transfera la hoteluri. Un termometru indica afară 38 de grade.

În autocarul care mergea la hotelul Sea Star Beau Rivage eram numai șapte pasageri, care ne lăfăiam pe scaunele comode și eram protejați de căldură datorită aerului condiționat care discret, sufla în mod continuu.

Hurghada a fost un sat de pescari situat pe malul Mării Roșii. Din anii 1980 a început în regiune să se dezvolte turismul, la început mai timid, apoi după 1990 dezvoltarea a fost explozivă. Astăzi sunt peste 200 de hoteluri, de la unități modeste de cazare de două stele, până la mari proprietăți de lux, care acum sunt majoritare. Aproape două milioane de turiști au fost aici în fiecare an, începând din 2008. Stațiunea se întinde pe 40 km de-a lungul litoralului și la ultimul recensământ din 2012 avea peste un sfert de milion de locuitori. Mai mult de trei sferturi dintre ei muncesc în sfera turismului. 

Pe tot traseul de 10 km, dintre aeroport și hotel majoritatea clădirilor sunt în construcție, orașul părând un imens șantier.

Ajunși la hotel, cei doi angajați de la Paralela 45 ne-au luat bagajele și le-au dus în hol. Noi, cum este aici obiceiul, i-am răsplătit cu câte un dolar pentru munca prestată. Ei s-au oferit să vorbească la recepție să ne dea camere mai bune, lucru pentru care au pretins 5$. Noi i-m dat și după un timp a venit însuși recepționerul care ne-a luat actele și ne-a spus că peste aproximativ jumătate de oră vom fi cazați. Tot el ne-a pus fiecăruia pe mână o brățară de plastic care dovedea că suntem clienți ai hotelului cu statutul de all inclusive. Asta presupune accesul în complexul hotelier, restaurante, baruri, la cele trei mese plus gustarea de după-amiază, la ceai și cafea, la bere, la toate băuturile răcoritoare locale și precis mai suntem beneficiarii a numeroase alte drepturi pe care eu nici măcar nu le cunosc.

 Unul din cei doi angajați ne-a propus să cumpărăm de la el excursii în împrejurimi. Am discutat și în final am cumpărat trei astfel de excursii: una pe insula Mahdya, din Marea Roșie, a doua un tur al orașului Hurghada cu vizitarea unor importante obiective turistice și a treia, o croazieră cu o navă cu cala transparentă, prin care vom vedea fauna subacvatică din respectivul loc al a Mării Roșii.

În holul hotelului

Ceva a căzut pe acoperiș

Doamnele completează

Cei doi angajați ne-au anunțat că ne putem caza în două camere de la etajul al cincilea cu o priveliște foarte frumoasă. Ei au luat bagajele și le-au dus sus cu un lift care pleca din exterior. Noi am urcat la etajul al V-lea cu un lift japonez de șase persoane, care din cauza pandemiei putea fi utilizat numai de două.

Am ajuns pe un coridor cu multe ferestre care alternau cu spații libere, prin care se vedea Marea Roșie.

Pe coridor

În dreapta Marea Roșie

În fața camerei 516

Ușa camerei se deschidea cu un card care după intrare se pune într-o fantă și astfel se cuplează curentul electric. După ușă era un coridor de vreo doi metri. În dreapta erau dulapurile pentru haine și frigiderul, iar în stânga baia, prevăzută cu un wc, o chiuvetă cu oglindă și o vană cu duș. Pe peretele din stânga erau două paturi mari și înalte, cu respectivele noptiere și un fotoliu, iar pe peretele din dreapta, un birou și televizorul.

Timarii aveau camera lângă a noastră și puteam comunica cu ei prin telefoanele cu care erau dotate camerele.

Am mers împreună cu ei la masă. Fiecare client își alege mâncarea preferată din numeroasele feluri expuse, o duce la masă și dacă poate, o mănâncă. Dacă nu, își alege alta.

După masă am revenit în cameră să completăm somnul, puțin prestat în noaptea precedentă.

După ora 17 am ieșit în complexul hotelier și ne-am interesat de apă minerală gazoasă. Am aflat că se poate găsi la bar. Barmanul a zis că putem lua apa și alte băuturi prevăzute în statutul nostru de all inclusive, gratuit la pahar, dar la sticlă trebuie plătit. O sticlă de un litru de apă gazoasă costă 6$. Ne având încotro am luat o sticlă la acest preț exorbitant. Apa de la baie este nepotabilă, legal recunoscut, iar cea de la restaurant, am constatat eu că este nepotabilă de fapt.

Am ieșit în parcul complexului hotelier, am trecut pe lângă cele două piscine și ne-am dus apoi vreo 200 de metri până la plaja de la mare a hotelului. Fiind ora șase și jumătate a început să se însereze și la șapte era deja noapte.

Împreună cu Timarii am fost la cină, unde din nou puteai alege din numeroasele feluri expuse. Mâncarea era în totalitate necondimentată și cu toate că pe masă se afla sare și piper, o mâncare bună trebuie condimentată în timpul gătirii (Teofil). În tot sejurul nostru aici pot spune că mâncarea a fost multă și proastă, făcută pentru oameni fără cerul gurii. Predomina puiul și peștele, foarte puțin vita și ce m-a mirat nu am găsit mâncare de oaie. Porcul bineînțeles, lipsea cu desăvârșire!

După cină ne-am plimbat cu Timarii prin parc într-o atmosferă caldă și foarte plăcută. 

Plimbare nocturnă

Pe la ora 10 seara ne-am retras în cameră. Am stat un timp pe balcon admirând priveliștea nocturnă și stelele de pe cerul senin al Africii. Este a doua oară când ne aflăm pe acest continent, prima dată am fost în Tunisia în 2008.

13 Iunie. M-am trezit pentru un moment la ora 4 și 15 și am văzut că afară era ziuă. Imediat după ora 7 am ieșit pe balcon și am constatat că într-adevăr priveliștea era grozavă. Jos erau cele două piscine, înconjurate de palmieri, flori și spații verzi, iar în depărtare marea de o culoare albastră-verzuie.

Vedere de pe balcon

O piscină și Marea Roșie

Betty pe balcon

Și eu pe balcon

Când am fost gata am plecat la micul dejun urmând să rezervăm o masă și pentru Timari.

În restaurant

La micul dejun

Am revenit în cameră și ne-am pregătit pentru excursia pe Insula Mahmya. Am coborât la ora 8 și 30 și în hol ne aștepta ghidul. I-am plătit 2,5 $ de persoană, o taxă ce permite intrarea în rezervația naturală.

Împreună cu Timarii am urcat într-un microbus care ne-a dus în portul de agrement. Și aici i-am dat câte un dolar șoferului Ahmed.

Noi am rămas cu ghidul Ismail, ne-am așezat la o masă sub o umbelă și am așteptat să vină vaporașul.

Pe vaporaș tineretul s-a înghesuit pe puntea superioară. Noi, fiind cei mai în vârstă din grup am intrat în cabina interioară și uneori mai ieșeam pe punte. Drumul până la insulă a durat aproximativ o oră, pe o mare superbă care avea o splendidă culoare albastru-turcoaz.

Pe Marea Roșie

Care de fapt este albastră-turcoaz

Numele vaporașului

Navigăm pe lângă țărm

Cu un domn din București

Cu tineri din Maghreb 

 Maghreb este o pasăre sfântă. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreaptă Tunisia, iar cea stângă, Marocul.

Ajunși în apropierea insulei a trebuit să părăsim vaporașul pentru că apa era foarte mică. Am trecut într-o barcă care ne-a dus până pe insulă. 

Fiecărei familii ni s-a repartizat pe plajă câte o umbrelă (din papură) și câte două șezlonguri. Ismail ne-a anunțat că pe la ora 1 și 30 (PM) va veni și ne va duce la terasa unde vom lua prânzul.

Ne-am echipat pentru plajă, ne-am uns cu cremă protectoare și după vreo 10 minute am intrat în apa călduță a mării. Apa nu este adâncă, iar nisipul plajei este foarte fin.

Rezidența de pe insulă

Cu marea în fundal

Noi și Timarii

După ce am stat aproape un ceas în apă, am ieșit la soare și am stat așa cât am rezistat. Am mutat apoi șezlongul la umbra umbrelei și iar am stat până ni s-au uscat slipurile. Am repetat apoi; din nou o oră în apă, stat pe șezlong la soare, stat pe șezlong la umbră.

Am fost invitați să mergem cu un vaporaș să facem scufundări, într-un loc cu apă adâncă unde existau corali. De obicei scufundările se fac contra cost, dar astăzi (nu știu din ce cauză) sunt gratuite. Ne-a părut rău, dar a trebuit să refuzăm. Nici calul nu învață la bătrânețe să tragă!

 Pe când s-au uscat, din nou, costumele de baie a venit Ismail și împreună am mers la restaurantul aflat în spatele plajei, pe un loc mai înalt. Era un local plimbă-tava și ne-am ales ceva mâncare de pui și pește. La sfârșit ne-am servit de la un dozator cu coca-cola rece.

De pe terasa restaurantului

Vedere de sus, deasupra restaurantului

În depărtare se fac scufundări

Mă hodihnesc

Cu amforele antice

Am revenit la șezlonguri și am repetat a treia oară fazele scăldatului. Acum am stat mai mult pe șezlong la umbră.

Când eram sătui de făcut baie și plajă doamnele au intrat în apă și au stat acolo la povești mai mult de o oră.

Poveștile femeilor

Nu se sfârșesc niciodată

Umbrele înserării

Pe la ora 5 (PM) a venit Ismail și împreună ne-am dus la bărci. După ce au venit toți turiștii am urcat în bărci și ne-am dus la vaporașe. 

Vaporașele au plecat spre Hurghada, când din mare au început să sară doi delfini. Toate vaporașele au înconjurat locul și au oprit, pentru ca pasagerii să poată urmări spectacolul.

Nu i-am prins

În cadru pe delfini

În portul de agrement se afla microbusul lui Ahmed care ne-a depus la hotel când era deja întuneric. 

L-am felicitat pe Ismail pentru orașul său care este un mare șantier. Ne-a spus că nu este tocmai așa. Pandemia a secătuit fondurile, banii s-au terminat și la toate construcțiile începute nu se mai lucrează de mai bine de un an. Toți lucrătorii din branșă simt din belșug vremurile grele.

Am fost la cină, am stat pe terasă la o băutură răcoritoare locală și apoi ne-am plimbat prin parcul complexului hotelier.

Ne-am culcat ceva mai devreme, obosiți după efortul cu excursia pe insulă.

14 Iunie. După ce ne-am trezit, ne-am făcut toaleta de dimineață și am plecat la micul dejun împreună cu Timarii. De aici ei au plecat direct la mare, pe plaja hotelului. Noi am revenit la cameră, ne-am echipat și ne-am dus apoi la plajă. 

Pe coridor l-am întâlnit pe băiatul care ne curăță camera, care ne-a spus că știa că vom veni sâmbătă și cu două zile înainte a tot pregătit-o. I-am mulțumit și apoi ne-am gândit la cei cărora le-am dat 5$ pentru o cameră bună! Camera ne-a fost repartizată nouă încă de joi sau vineri!

Pe plajă Rodi ne-a rezervat două șezlonguri și o umbrelă, a sosit băiatul responsabil cu aceasta care ne-a întins prosoapele pe șezlonguri și l-am răsplătit, de data asta cu 1 euro, pentru că dolarii mărunți i-am terminat.

Împreună cu Ghiță am intrat în mare. Nisipul de pe plajă avea o granulație destul de mare, se găseau în el pietricele de mărimea oului de porumbel, care te gâdilau dureros la talpă. Nisipul de sub apa mării era acoperit cu un strat de nămol în care deasemenea se găseau pietricele mai mici sau mai mari, care creau și ele disconfort tălpilor noastre. Apa era foarte mică. După ce am înaintat vreo 40 m ea ajungea până la genunchi și nu avea deloc de gând să crească. Neavând ce să-i fac m-am pus și am înotat pe spate. Incomparabil mai bună a fost plaja de ieri de pe insulă! După un sfert de oră am ieșit la șezlonguri. Am stat la soare dar și la umbră, pentru că anul acesta, aici am făcut pentru prima oară plajă.

La plajă

Pe șezlong

În continuare șederea noastră pe plajă a avut una din proprietățile unui șir convergent: era monotonă și mărginită! 

Dar a venit și momentul care a însuflețit situația! A apărut pe plajă arabul cu cămila! Arabul era un tânăr slab, îmbrăcat într-o haină specific-arăbească neagră, iar cămila era un dromader mascul cu numele Max, care era tatuat pe crupa sa.

Contra a 10 $ clientul putea face o plimbare pe cămilă, de-a lungul plajei, în timp ce aparținătorii lui îl puteau fotografia sau filma. Dresat, dromaderul se așeza cu burta pe pământ, clientul se urca pe el, animalul se ridica în picioare și tânărul arab conducea echipajul la plimbare.

Prima clientă a fost Rodi. S-a urcat pe dromader, parcurgând toate etapele descrise de mine mai sus, în timp ce Ghiță filma. 

Rodica Timar pe dromader 

Ghiță filmează

Abia mai târziu și-a dat seama că aparatul s-a blocat și nu a filmat nimic. Noroc că am făcut eu, așa în joacă, câteva fotografii și două filmulețe!

I-a venit apoi rândul lui Betty pentru plimbarea pe cămilă.

Betty pe dromader

Salută publicul

După ce s-a urcat, cămila s-a ridicat în trei etape și toți au pornit la plimbare. Au parcurs vreo sută de metri, în timp ce eu filmam cu transfocatorul. Am filmat și ridicarea și coborârea dromaderului, dar filmele nu le pot pune aici.

Amuzați am mers și am luat câte o bere, singura băutură care se putea folosi din cele cu care ne dotează statutul nostru all inclusive.

Am luat masa de prânz, după care ne-am petrecut după-amiaza jucând sudoku. Mai târziu Betty s-a dus la mare, unde i-a găsit pe Timari. Eu am ieșit la piscină, am înotat în apa de 1,70 m și după ce m-am uscat am urcat în cameră.

Toți patru am fost la cină, și apoi am stat pe terasă.

La o apă minerală gazoasă

Pe terasă

Am mai ascultat muzică de pe balcon și mai târziu ne-am culcat.

15 Iunie. Am fost toți patru la micul dejun. Timarii s-au dus de acolo direct la mare, Betty după ce a fost în cameră i-a urmat, iar eu am coborât la piscină.

Chiar la deschiderea restaurantului, la ora 1 (PM) am luat prânzul, pentru că la ora 2 vom merge în excursia numită Turul Hurghadei.

La ora 2 ne aflam în hol, dar microbusul cu excursia a venit numai după vreo trei sferturi de ceas.

Primul obiectiv vizitat a fost Catedrala Coptă din Piața El Dahar.

Copții sunt locuitorii creștini ai Egiptului, fiind descendenți ai egiptenilor care au acceptat religia creștină începând cu secolul I dHr. Întemeietorul Bisericii Copte este Sfântul Marcu Evanghelistul care a ajuns în Alexandria în timpul împăratului roman Claudius. El a fost ucis ca martir creștin tot la Alexandria în timpul împăratului roman, de tristă amintire, Nero , care a domnit între anii 37-68 dHR. 

În secolul al III-lea dHr creștinismul era deja religia predominantă în Egipt.

În anul 641 arabii cuceresc Egiptul și impun creștinilor impozite foarte mari. Cei care se convertesc la islam sunt scutiți de plata acestora. Totuși convertirea este lentă, astfel că în secolul al XIV-lea copții încă reprezentau majoritatea populației egiptene.

Astăzi   cu ceva peste 10% din populația țării sunt copți. Unele surse spun că ar fi până la aproape 20%.

 Religia coptă este prezentă și în alte țări cum ar fi Statele Unite și Australia. 

Biserica coptă este autocefală și are propriul papă. Primul a fost Sfântul Marcu și actualul, Teodor al II-lea  este al 118-lea de la înființarea bisericii.

Catedrala coptă din Hurghada este o clădire impresionantă, dată în folosință în 2011. Interiorul ei este luminos, are ferestre mari, tavane înalte și este pictată în culori deschise. Intrarea în biserică este gratuită.

Catedrala coptă din Hurghada

În interiorul catedralei

Păcat că însoțitorul nostru nu era ghid profesionist. Atunci ar fi putut să ne spună lucruri deosebit de interesante despre biserica și religia coptă. El era de religie musulmană și ne-a spus că în Egipt un bărbat poate avea patru femei. Întrebat de noi a spus că el însă nu are niciuna. Slăbuț personaj!

Ne-am urcat din nou în microbus și ne-am dus să vizităm un acvariu din oraș. Nu este vorba de Marele Acvariu din Hunghrada, unde se poate vedea o bună parte din fauna Mării Roșii. Este un acvariu mai vechi și mai mic care prezintă în general pești într-un mediu asemănător cu mediul lor natural.

Pești

De la acvariu microbusul ne-a dus la Portul de Agrement (Marina Hurghada). I-am admirat apa frumoasă, aleile curate și iahturile parcate, multe dintre ele păreau destul de noi și foarte elegante.

În port

Sunt noi și elegante

Ghidul probabil se grăbea și voia să scoată întârzierea, așa că din port am plecat destul de repede pe jos până la Marea Moschee El Mina (în arabă El Mina Masjid).

Moscheea a fost deschisă în 2012 și construcția ei a costat peste 200 de milioane de lire egiptene. Este cea mai mare moschee și în același timp cea mai mare clădire din Hurghada.

Ghidul a spus că moscheea se vizita tot gratuit înainte de pandemie, dar acum nu se mai poate vizita, pentru siguranța sanitară a eventualilor doritori.

Noi am vizitat-o în mod sumar pe dinafară.

Ne-am urcat din nou în microbus și acesta ne-a dus la un fel de drogherie, unde patroana era rusoaică din Petersburg. A fost foarte încântată când i-am spus cât de mult ne-a plăcut orașul ei natal în primăvara lui 2019.

A prezentat clienților diferite parfumuri arăbești, uleioase și creme medicinale naturiste rusești, bune, vorba bunicii mele (Baba), la tăte cele!

La sfârșitul excursiei am fost într-un magazin modern, cu etaj, un fel de mall, de unde Betty a cumpărat cu cardul mai multe suveniruri.

Înainte de a trece cele patru ore afectate excursiei noastre ne-am întors cu microbusul la hotel.

Am fost la cină și după o scurtă plimbare am urcat în cameră și ne-am culcat.

16 Iunie. Ne-am dus mai târziu la micul dejun pentru că numai la ora 9 vom merge în ultima noastră excursie: Croaziera pe Marea Roșie în Nava cu Cala Transparentă.

Imediat după ora 9 a sosit autobusul, destul de plin, cu excursioniști de la alte hoteluri. Ne-am urcat și noi în el și ne-a dus în Portul de Agrement, acolo unde am fost și ieri. 

Spre Portul de Agrement

Marina Hurghada

Am fost predați în grija unui individ care ne-a dus pe navă. Fiecare a ocupat loc pe un scaun fixat în punte, care se putea roti în jurul axei 360 gr.

Pe nava cu cală transparentă

Erau aici vreo 10 indivizi în uniformă, care nu făceau nimic, dar aveau un singur scop final și anume de a încasa câte un dolar de la fiecare turist.

Nava s-a desprins de la debarcader și am navigat la vreo 200 m, paralel cu țărmul, timp de o jumătate de oră.

Ajunși la locul potrivit, ales de căpitan, nava a ancorat și am fost invitați să coborâm în cală. Printr-un sistem de ferestre se putea vedea partea subacvatică a mării. Am văzut floră și faună marină, plante și pești în general.

Pasagerii

Au coborât

În cală

În cala

Transparentă

Urmărind

Flora și fauna subacvatică

După vreo 20 de minute am revenit pe punte și începea o nouă etapă a excursiei: baie în largul mării.

 Etapa aceasta a fost întotdeauna foarte îndrăgită de mine și îmi amintesc cu drag băile pe care le-am luat în largul Cretei, Tunisiei, Corsicii , Thasos etc. și ultima în largul Maltei. Nevastă-mea a decis că a fost destul, la vârsta mea se poate trăi și fără baie în largul mării, cu săritură de pe punte în apă și revenirea cu greu pe navă, prin scara care întotdeauna te taie la tălpi.

După ce înotătorii au revenit pe navă ne-am pus în mișcare și am navigat spre port.

Marea moschee

El Mina Masjid, văzută din larg

În port ne aștepta omul nostru care ne-a condus la autobus. Autobusul a lăsat, pe rând, pasagerii la hotelurile lor. Cei de la hotelul nostru am fost ultimii.

Am fost și am luat masa de prânz, după care m-am dus în cameră și m-am culcat. Nu am ieșit decât seara la cină.

Vedere de pe balcon: piscina și marea

Aceeași piscină, dar noaptea

 17 Iunie. Ne-am trezit ceva mai devreme și am hotărât ca înainte de micul dejun să ne odihnim.

După micul dejun ne-am dus la piscină. Piscina avea peste tot adâncimea de 170 cm, fapt care făcea să fie puțin frecventată; numai de înotători. Apa era caldă și curată, dar Betty nefiind înotătoare nu prea beneficia de calitățile piscinei,

Eu am intrat de două ori în apă, stând aproape o oră de fiecare dată. Întors pe șezlong am stat la soare cât timp am rezistat, apoi am mutat șezlongul sub umbra umbrelei. Betty a stat mai mult pe șezlong la umbră.

Singur în piscină

Asta da distanțare fizică!

Balconul nostru: la ultimul etaj deasupra umbrelei

Pe la ora 12 am revenit în cameră și mai târziu ne-am dus la masa de prânz împreună cu Timarii.

După masă numai Betty a mers cu Timarii la mare, iar spre seară au ieșit toți trei la niște magazine din împrejurimile hotelului.

A urmat cina, terasa și plimbarea cvasi nocturnă prin parc.

18 Iunie. Este practic ultima zi a vacanței din Egipt. Am ales tot piscina de ieri și tot ca ieri am intrat în apă de două ori. Betty a intrat și ea, dar în cealaltă piscină care avea o porțiune cu adâncimea mai decentă, adică de 150 cm.

La piscină

Când la soare, când la umbră

Acum la umbră

După ora 11 eu m-am retras în cameră și Betty, împreună cu Rodica vor participa la ora de gimnastică acvatică care se va ține în porțiunea mai puțin adâncă a celei de-a doua piscine.

Gimnastica

Acvatică

După amiază eu am rămas în cameră, în timp ce doamnele au mai fost la cumpărături în vecinătatea hotelului.

Am fost la ultima cină și la ultima plimbare nocturnă în complexul hotelului din Hunghrada.

 

19 Iunie. După micul dejun au venit cei doi angajați din prima zi, care ne-au luat bagajele și au spus că ne așteaptă în hol.

Din hol, împreună cu Timarii și cu cele trei doamne din prima zi, ne-am urcat în microbus și am plecat spre aeroport.

Am parcurs cei 10 km prin debandada în care se circulă, fără a părea că se respectă vreo regulă.

Cu greu am ajuns înăuntru în aeroport, unde primul lucru care trebuie făcut este să mergem și să ne învelim bagajele de cală într-o plasă de plastic, contra 5 euro, lucru obligatoriu înainte de a face checkingul.

Am predat bagajele și apoi am completat fiecare o declarație de vamă (sau așa ceva).

Completăm

Până am trecut spre poarta de îmbarcare am fost controlați sever de două ori, inclusiv cu descurelare, descălțare și control corporal.

Am ajuns în zona magazinelor și doamnele din nou au pornit la cumpărături.

Trecuți de controalele de securitate

Doamnele

Sunt

La cumpărături

Pe la magazinele 

Din aeroport

La poartă am luat loc și am așteptat îmbarcarea.

La momentul potrivit am mers la autobusele care ne-au dus la avionul TAROM cu numele de Timișoara, de astă dată.

Ne-am ocupat locurile și am așteptat decolarea.

Suntem în avion

Familia Timar

În fața noastră

Am decolat și după trei ore și jumătate am aterizat cu bine la Cluj.

Am decolat

În avion

Din nou autobusele ne-au dus de la avion la aeroport. 

După controlul pașapoartelor am mers la bagaje. Misiunea de recuperare a bagajelor s-a desfășurat foarte greu din cauza plaselor din plastic în care erau învelite și astfel făceau să nu vedem semnele particulare după care să recunoaștem valizele.

L-am întâlnit pe Dani care în mai puțin de o oră ne-a dus acasă. Aici nenea Karcsi ne-a lăsat pe masă un buchet de trandafiri din grădina noastră, în semn de bun venit acasă.

Florile de la nenea Karcsi

În sejurul nostru la Hurghada lucrul cel mai dezagreabil a fost calitatea mâncării și a apei de băut. Aceasta mi-a provocat începând dintr-a treia zi un serios disconfort (diaree), care a întunecat toată imaginea mea despre Egiptul modern. Asta nu mi s-a întâmplat numai mie ci și altor exploratori celebri ai Africii. Îl dau exemplu numai pe David Livingstone, care cum pășea pe continent era predispus disconfortului relatat de mine mai sus.

Destul de jenant a fost și faptul că egiptenii pretindeau bacșiș și pentru servicii minime sau inexistente.

Sper însă că părțile plăcute ale sejurului în Egipt le vor depăși, în memoria mea,  pe cele neplăcute și cu toate că am fost la porțile orientului, cred că într-un viitor mai îndepărtat m-aș mai duce în țara-n care dorm de veacuri bătrânii faraoni...Poate atunci într-o croazieră pe Nil care să includă și piramidele!

Moscova 1989

Oraş: Moscova
Coordonate Geografice: 55gr45min N  37gr37min E
Ţara: URSS
Populaţia: 9000000 de locuitori
Data sejur: 10, 11, 14, 15 August 1989
Locuinţă: Hotel Ismailovo Bloc G
Personalităţi: Fără număr...

10 August. Am decolat de pe Aeroportul Otopeni şi după aproximativ trei ore de zbor am aterizat pe Şeremetievo, un aeroport relativ nou, deschis cu prilejul Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980.

Poate din cazuza noutăţii sale, personalul dădea dovadă de o crasă lipsă de experienţă şi organizare. Am stat mai mult de două ore până ne-au sosit bagajele, timp în care am fost aşteptaţi de ghida pusă la dispoziţie de Compania Inturist, echivalentul sovietic al ONT-ului.

După un control vamal lejer şi rapid, am fost recuperaţi de ghidă, ne-am urcat bagajele în camion şi am urcat la rândul nostru într-un autocar elegant. Acesta ne-a adus la Complexul Hotelier Izmailovo, situat cam la 30 de kilometri de aeroport. Şi acesta a fost dat în folosinţă tot în 1980 cu ocazia Olimpiadei. Se compunea din patru blocuri cu mai mult de 20 de etaje fiecare. Blocul G era rezervat pentru Inturist.

Hotelurile Izmailovo.

După ce am fost instruiţi de ghidă, în ce priveşte programul, ni s-au repartizat camerele. Eu stăteam împreună cu Karcsi, un fost vecin de pe Miron Costin.

Camera era situată la etajul al 23-lea, era luminoasă, frumos mobilată, cu o baie curată şi bine întreţinută şi cu televizor alb-negru. Se ajungea acolo cu un lift rapid care nu se oprea decât începând de pe la etajul al 20-lea. După ce ne-am instalat trebuia să coborâm la unul din restaurantele hotelului, pentru masa de cină.

Am aşteptat liftul care cobora şi am intrat în el. Aud o voce care zice: Ăsta-i Cadariu, care mi-a fost şef de grupă! Mi-am pupat colega de studenţie şi am conversat câteva secunde, până eu am coborât din lift. Nu ştiu nici azi cine a fost. O fi slăbit memoria mea vizuală, sau ea s-a schimbat mai mult decât trebuia în cei 21 de ani de la absolvire.

După ce am mâncat, câţiva din grup am mers la staţia de metrou din apropiere. Cu 5 kopeici (40 de bani), o sumă infimă, am mers până în apropiere de Piaţa Roşie. Este a doua piaţă ca mărime din lume, după Piaţa Tiananmen din Pekin.

Am străbătut piaţa la pas, am văzut biserica Vasili Blajenâi, zidurile Kremlinului şi Mausoleul lui Lenin.   În faţa acestuia stăteau de gardă doi soldaţi, în ţinută de paradă, inclusiv cu cravată fiecare. Aceştia erau complet nemişcaţi, parcă erau din ceară.

Piaţa Roşie.

Biserica Vasili Blajenâi.

Ne-am mai plimbat pe câteva străzi din împrejurimi şi apoi ne-am întors tot cu metroul la hotel. Staţiile metroului erau luxoase, foarte înalte, pavate cu marmură şi în ele erau expuse numeroase sculpturi. Majoritatea acestor staţii au fost construite în ultimii ani ai Marelui Război Pentru Apărarea Patriei, precum şi după aceea, de către prizonierii din armatele inamice.

11 August. După un mic dejun mai mult decât copios, împreună cu ghida ne-am urcat în autocarul nostru şi am plecat într-un Tur al Moscovei.

Am parcurs câteva din Marile Bulevarde care multe pleacă radial dintr-un centru care este tocmai Kremlinul.

Prima oprire am făcut-o la Universitatea Lomonosov, a cărei clădire principală este asemănătoare cu Casa Scânteii, dar proporţional mai mare.

Universitatea Lomonosov.

Cu Universitatea în fundal.

Când ţiganul trebuia să fie primit în Partidul Muncitoresc Român, un tovarăş din prezidiu i-a pus o întrebare: Ce-a fost tată-tu? 
Hapoi ciocănar, să trăiţi!
E bine, muncitor, să-l prmim! Zice tovarăşul.
Alt tovarăş; Încă o întrebare: Ce-a fost mamă-ta?
Hapoi curvă, să trăiţi!
Nu-i bine...
Fraţi, surori ai?
Am o soră.
Ea ce-i?
Hapoi tot curvă, să trăiţi!
Nu-i bine! Da frate n-ai?
Am unu'.
Şi unde-i?
La Moscova la Universitatea Lomonosov.
Foarte bine! Foarte bine! şi ce face acolo?
Stă-n borcan că s-a născut cu două puţe.

După ce am plecat de la Universitate, autobusul ne-a dus pe o colină de unde se vedea foarte frumos Râul Moscova.

Pe colină.

Următoarea oprire am făcut-o într-o parcare, rezervată special numai pentru autocarele Inturist-ului, pe aglomeratul bulevard Karl Marx, (mare dascăl al omenirii). Am parcurs pe jos o parte din bulevard şi am ajuns la Teatrul Mare (Bolşoi Teatr), pe care l-am privit numai din exterior.

Teatrul Mare.

Foarte aproape se afla Piaţa Dzerjinski dominată de statuia celui care a înfiinţat prima poliţie politică bolşevică: CEKA. Este una din cele mai vechi pieţe ale Moscovei atestată documentar din secolul al XV-lea, când se numea Lubianka. De-a lungul timpurilor CEKA a purtat alte nume, ultimul fiind KGB. În piaţă se află închisoarea de o foarte tristă faimă Lubianka, în clădirea căreia se găseşte chiar Sediul Central al KGB-ului.

Statuia lui Dzerjinski.

Sediu Central al KGB.

Statul sovietic a dat numele lui Dzerjinski mai multor oraşe din URSS, după moartea sa din 1926. M-a surprins când ghida mi-a spus că marca aparatului meu de fotografiat, FED, provine de la iniţialele fabricii care-i poartă numele: Felix Eduardovici Dzerjinski. Tot ghida (poate sub influenţa perestroikăi) ne-a spus că alături de Lenin, Dzerjinski era personajul multor bancuri din epocă şi avea, zic eu, cam acelaşi rol pe care-l avea Zărone în bancurile de la noi, alături de Petru Groza.

După ce am revenit la autobus, am plecat cu acesta într-o altă parcare, tot rezervată, foarte aproape de Piaţa Roşie, de unde se vedeau ziduri şi turnuri ale Kremlinului. Ghida ne-a vorbit de istoria cetăţii şi am reţinut că orologiul din Turnul Spasski, vizibil de unde ne aflam, bate ora exactă încă din secolul al XVII-lea şi că marea cruce instalată pe el a fost înlocuită cu o uriaşă stea roşie din sticlă, montată acolo în epoca interbelică din ordinul lui Stalin.

Turnul Spasski.

Ne-am întors cu autobusul la hotel pentru a lua în acelaşi restaurant masa de prânz. Şi aceasta a fost excesiv de bogată, marea majoritate dintre noi nefiind în stare să mănânce toată mâncarea care ne-au dat-o.

După masă ar fi trebuit să vizităm turnul de televiziune Ostankino. Ghidul român însă, pe care eu îl credeam becil, dar el era de fapt imbecil, a hotărât la sugestia bişniţarilor din grup, să renunţăm la vizită pentru ca ei să aibă o după amiază liberă şi să poată să-şi vândă din marfă. Ghida rusoaică şi şoferul autocarului, evidemt că au fost cu mare bucurie de acord. Aveau astfel şi ei o nesperată după amiază liberă.

Am ieşit mai târziu cu nişte colegi de excursie şi cu metroul am ajuns printre altele pe Bulevardul Arbat. Am stat şi pe terasa unui fel de mic restaurant, unde evident, nu se găseau băuturi alcoolice (perestroika). Cum eram ghiftuiţi, nu puteam mânca nimic, deci am luat o cafea şi o coca-cola fabricată de ruşi sub licenţă. Cafeaua era foarte slabă, ca şi în cofetăriile noastre, iar coca-cola extraordinar de dulce. Am întâlnit aici nişte tineri din RSS Moldovenească cu care am discutat mai ales despre comerţul clandestin cu care ne-au spus că se ocupau ei.

Într-o piaţă din apropiere am văzut o manifestaţie de protest. Sub protecţia Miliţiei, mai mulţi cetăţeni din RSS Ucraina cereau dreptul de a se recunoaşte Biserica Greco Catolică de acolo. O altă consecinţă a perestroicăi erau aceste manifestaţii autorizate. Oare la noi cum i-ar fi protejat Miliţia pe indiferent care protestanţi?

Am revenit la hotel, am luat masa de cină şi foarte târziu ne-am culcat, deşi a doua zi va trebui să fim foarte devreme la Aeroportul Domodedovo pentru a merge la Ulianovsk.

14 August. Când am ajuns din nou la hotel, după zborul de la Ulianovsk, era cu ceva înainte de miezul nopţii. Deoarece am întârziat, nu mai exista mâncare gătită şi ne-au dat hrană rece. Am mâncat câteva sortimente de salam uscat, roşii, brânză proaspătă, caşcaval precum şi o bombă: peşte macerat într-un amstec de ceapă cu oţet. A fost mâncare bună şi multă; mai multă decât am putut mânca. A dispărut tot disconfortul creat de golurile de aer din timpul zborului.

15 August. Imediat după micul dejun am mers cu autobusul să vizităm Muzeul Bătăliei de la Borodino. În faţa muzeului era o coadă imensă, cu ceva numai mai mică decât aceea de la Mausoleul lui Lenin. Noi fiind clienţi ai Inturist-ului am intrat direct, fără să mai stăm la coadă.

Muzeul a fost deschis prin anii 1930 şi în timpul războiului a fost evacuat în est, împreună cu alte muzee moscovite. Pe un ecran circular cu diametrul de câţiva zeci de metri sunt prioectate scene statice de pe câmpul de luptă de la Borodino din 1812. Acestea se schimbă după un anumit program, după care se desfăşoară bătălia. Vizitatorii se află în interiorul ecranului şi au senzaţia că şi ei participă la bătălie. Se vedea Napoleon împreună cu statul lui major. În partea opusă era Kutuzov. Cavaleria franceză atacă cu Murat în frunte. Generalul caucazian Bagration este rănit mortal s.a.m.d...A fost ceva antrenant să vezi această bătălie pe care fiecare parte o consideră câştigată. Până şi ruşii, cei care au avut cu mult mai multe pierderi decât francezii, care după bătălie s-au retras şi au abandonat Moscova, lăsând-o ocupată, lucru care nu s-a mai întâmplat de pe vremea tătarilor şi nu se va mai întâmpla de atunci niciodată.

Muzeul Borodino.

Scenă din bătălie.

De la muzeu am plecat să facem o vizită la Kremlin. Ghida ne-a dus la cei înmormântaţi sub zidul Kremlinului, unde am văzut locul în care zace Stalin din 1960, după ce Hruşciov l-a scos din Mausoleul lui Lenin. Acolo se afla şi mormântul lui Brejnev principalul conducător sovietic dinaintea lui Gorbaciov. Ceilalţi doi dintre ei nu au apucat să se remarce, că au trăit fiecare aproximativ câte un an.

Am văzut apoi în curte Clopotul Ţarului, cel mai mare şi mai greu clopot din lume, care în timpul unui incendiu a căzut de unde era atârnat şi s-a spart, desprinzându-se din el o bucată de vreo 40 de tone.

Clopotul Ţarului sau Ţarul Clopotelor.

Undeva aproape de el se afla un tun foarte mare care nu ştiu dacă a fost folosit vreodată. Se numea Tunul Ţarului sau pe ruseşte Puşka Ţaria.

Puşka Ţaria.

La un moment dat ghida ne strigă tuturor să o urmăm repede, că tocmai a început ceremonia de Schimbare a Gărzii. Aceasta are loc în fiecare zi la ora 12. Am avut de parcurs o bună bucată de drum, dar am prins o parte din ea. Soldaţii, probabil profesionişti ai defilărilor, băteau un pas de front cu cizma ridicată la o înălţime apreciabilă, într-o sincronizare perfectă. La fiecare schimbare a postului santinelele mânuiau armele de parcă erau jongleri de la circ.

Schimbarea gărzii.

Am văzut apoi marile catedrale din Kremlin. Le-am văzut numai pe dinafară, înăuntru vizitarea lor fiind interzisă. Ghida ne-a spus că peste doi ani, când vom mai veni, speră să le putem vedea şi în interior. Zicea de doi ani, pentru că noi românii de rând nu aveam voie să facem o călătorie peste hotare decât una la doi ani. Nimeni din cei de faţă nu bănuiam atunci schimbările care vor surveni peste doi ani!

Catedrala Adormirea Maicii Domnului.

Am revenit la hotel, am luat masa de prânz şi apoi am eliberat camerele, depozitându-ne bagajele într-o sală de unde ne vor fi duse la gară la trenul de Kiev.

Am ieşit la o ultimă plimbare prin capitala URSS-ului. Cu metroul am ajuns din nou pe Bulevardul Karl Marx, unde ghida mi-a spus că în apropierea Pieţii Dzerjinski se găseşte cel mai mare magazin cu jucării din Moscova, numit Detskii Mir (Lumea Copiilor). Voiam să-i cumpăr fiului meu un tren electric cu şinele şi instalaţia corespunzătoare.

Detskii Mir.

Deşi magazinul era imens, întinzându-se pe patru etaje, nu am reuşit să găsesc articolul căutat. Cunosc o persoană care cu 10 ani înainte a cumpărat din Moscova garnituri întregi de astfel de trenuri şi m-a îduioşat cu câtă bucurie s-a jucat odată, într-o vizită, fiul meu cu ele. Asta m-a determinat să vreau să-i cumpăr şi lui măcar o garnitură din aceste trenuleţe. Nu am reuşit! Am ajuns la concluzia că şi Uniunea Sovietică merge Înainte, că şi la ei înainte era mai bine!

Am luat ultima cină la restaurantul de la hotel, după care autobusul ne-a dus la gara de unde am luat trenul de foarte lungă distanţă, care venea din Leningrad şi mergea la  Kiev.

Am parcurs distanţa în 12 ore, nu am dormit aproape toată noaptea şi a fost o călătorie memorabilă.

Ulianovsk 1989

Oraşul: Ulianovsk
Coordonate geografice: 54gr19min N  48gr22min E
Ţara: URSS
Populaţia: 625000 locuitori
Data sejurului: 12 - 14 Aug 1989
Locuinţă: Hotel Veneţ
Personalităţi: V.I.Lenin (1870-1924), Alexandr Kerenski (1881-1970)

12 August.  Am plecat în zori de la Moscova de pe Aeroportul Domodedovo şi am sosit destul de dimineaţă pe Aeroportul din Ulianovsk. Am călătorit împreună cu ghida Inturist-ului, aceea care ne-a luat în primire la Moscova.

Am fost aşteptaţi de ghida locală şi autobusul, împreună cu camionul pentru bagaje ne-a adus la hotelul Veneţ.

Hotel Veneţ şi podul peste Volga.

Volga văzută din camera hotelului.

Turism. Am făcut Turul Oraşului cu autobusul pus la dispoziţia grupului, conduşi de cele două ghide. La obiectivele mai importante am coborât din autobus şi le-am vizitat per pedis.

Volga cu podul în fundal.

Am vizitat şi două case în care a locuit în copilărie V. I. Lenin.

Am revenit la hotel şi într-un restaurant aflat la unul din cele 22 de etaje am luat masa de prânz. În acest restaurant am luat toate mesele pe timpul sejurului.

În continuare a fost program de voie. Ne-am plimbat prin centrul oraşului şi am făcut şi mici cumpărături.

Seara ne-am întors la hotel pentru cină. Toată partea europeană a URSS-ului are ora Moscovei. Datorită situării oraşului la aproape 800 km mai spre est de capitală, soarele răsare aici la o oră foarte mică dimineaţa şi apune tot la o oră foarte mică seara.

Camera mea era la etajul al 20-lea şi ajungeam acolo foarte repede cu elegantele lifturi rapide, fabricate în Finlanda, care făceau opriri numai de la etjul al 16-lea în sus. Camera era prevăzută cu un pat bun, mobilier nou, baie elegantă şi curată. Aveam şi televizor alb-negru unde se transmiteau multe filme sovietice cu al doilea război mondial, dar şi şedinţe ale parlamentului. M-au mirat mult deputaţii care în timpul şedinţei se plimbau, citeau ziarul şi erau cu desăvârşire neatenţi. Se simţea un iz al noii democraţii introduse de Gorbaciov cu perestroika sa.

Am invitat ghida moscovită, care locuia în hotel cu noi, la un coniac Triumph (fabricat la Focșani) și am ajuns să discutăm și despre politică. Am spus că sunt un admirator al lui Gorbaciov și al reformelor sale, la care ghida a zis că acest om este conducătorul Uniunii Sovietice de mai mult de patru ani și nu a făcut încă nimic important. Dacă nu va face nici în următoarea perioadă, precis va fi schimbat. Viitorul a arătat că a avut dreptate.

13 August. După micul dejun autobusul ne-a dus în portul de pasageri unde cu vaporul Maxim Gorki am făcut o croazieră de vreo două ore pe Volga. Deşi era duminică vaporul nu era foarte aglomerat. La restaurantul de la bord nu se vindeau băuturi alcoolice. Eram în epoca în care Gorbaciov voia să-i înveţe pe ruşi să nu mai folosească alcoholurile. Era o luptă cu morile de vânt!

Aproape tot timpul am stat pe puntea superioară a vasului. A fost o plimbare frumoasă, având în vedere că Volga este cel mai mare fluviu european!

Imagini din timpul croazierei.

Cu Prunduş şi Milotoi.

Am revenit la hotel pentru masa de prânz, după care am vizitat Ansamblul Arhitectonic construit în 1970 cu ocazia centenarului lui Lenin. Acesta cuprinde, printre altele, o mare bibliotecă, un muzeu, săli de concert şi înglobată în interior, casa în care s-a născut Lenin.

În muzeu erau expuse fotografiile membrilor primului guvern sovietic. Prima era fotografia lui Lenin, urmau apoi ale miniştrilor, în ordinea importanţei şi ultima era a unui tânăr negricios. Una din ghide ne-a spus că acesta este Stalin şi toţi cei dinaintea lui, înafara lui Lenin, au fost omorâţi din ordinul său. Evident că nicăieri în muzeu şi nici în oraş, nu se pomenea nimic de bine despre concitadinul lor Kerenski.

14 August. Dimineaţa am avut program de voie, am cutreierat prin centrul oraşului şi la ora 12 am venit la hotel.

După ce am luat masa de prânz, autobusul ne-a dus la aeroport pentru a pleca la Moscova. Ghida ne-a instalat în salonul rezervat turiştilor companiei Inturist. Acesta era mai aerisit şi mai elegant decât sălile de aşteptare ale cetăţenilor de rând.

Ghida s-a întors şi ne-a dat o veste rea. Avionul nostru, care trebuia să plece la ora 3 PM, s-a  defectat şi va trebui să aşteptăm, nu se ştie cât, până va veni în locul lui un alt avion de la Minsk.

Timpul a trecut foarte greu şi am decolat spre seară după aproape şase ore de întârziere.

A fost un zbor neplăcut, în condiţii meteorologice nefavorabile, cu multe mici căderi, datorate golurilor de aer.

Am ajuns la Moscova târziu, pe o ploaie deasă şi rece. Autobusul ne-a dus la hotel, unde din cauza întârzierii nu au mai avut să ne dea decât hrană rece.