sâmbătă, martie 21, 2015

Tours 2001

Oraş: Tours
Coordonate Geografice: 47g22m59s N  00g40m59s E
Ţara: Franţa
Populaţia: 130000 de locuitori
Sejur: 9-12 August 2001
Locuinţă: 20 rue Charles Martel

9 August. Am ieşit din  Paris  şi am ajuns la autostrada de Tours.  Drumul pe autostradă s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. Timpul era însorit şi aglomeraţia normală. Destul de repede am parcurs cei peste o sută de kilometri trecând de  Orleans  şi după aproximativ încă 70 de kilometri am oprit la o pompă în împrejurimile oraşului  Blois.  Aici am alimentat maşina cu motorină şi am făcut mici cumpărături în magazinul staţiei. Conform planului vom ieşi în oraş şi vom vizita primul nostru castel de pe Valea Loarei.

Blois  este un oraş în centrul  Franţei,  pe malul  Loarei,  având o populaţie cu ceva mai mică de 50000 de locuitori. Este capitala departamentului  Loir-et-Cher  şi mai este şi un mic centru industrial. Aici se fabrică piese de schimb pentru automobile, se găsesc unităţi ale industriilor farmaceutică, cosmetică, agroalimentară, aerospaţială şi chimică. Are Universitate şi o Catedrală, fiind oraş episcopal.

Dar celebritatea oraşului se trage de la  castelul său,  de o deosebită importanţă în timpul  Franţei renascentiste.

Am ieşit de pe autostradă şi urmând indicatoarele am mers spre castel. Am intrat într-o parcare subterană nouă, care conform reclamei avea 500 de locuri. De acolo am plecat pe jos la castel.

Am cumpărat două bilete a câte 38 FF fiecare şi am intrat în curtea pavată a castelului.

Bilet de intrare pentru Betty (Ludovic al XII-lea).

Bilet de intrare pentru mine.
Datorită unui loc strategic perfect, format dintr-o stâncă aflată deasupra Loarei,  în secolul al IX-lea exista aici un castru unde armatele lui  Carol cel Pleşuv  (cel cu Jurămintele de la Strasbourg)  au purtat lupte cu vichingii. Începând din secolul următor Conţii de Blois  măresc continuu acest castru, care devine un castel din ce în ce mai mare şi mai fortificat şi-l păstrează în stăpânirea familiei până în secolul al XIV-lea, când este cumpărat de familia d'Orleans,  o ramură a casei regale de Valois. Aceştia construies o aripă a castelului care poartă numele familiei, construcţia făcându-se într-un stil  gothique flamboyant.

La castel se naşte în 1462  Ludovic d'Orleans  care devine din 1498 rege al Franţei sub numele de Ludovic al XII-lea,  domnind până în 1515. Este al doilea soţ al  Annei de Bretania, primul soţ fiind vărul său, fostul rege  (Carol al VIII-lea)  care a decedat "în funcţie". Castelul devine  Reşedinţă  Regală şi este mărit pe rând, construindu-se noi aripi.


Curtea castelului cu Aripa Anna de Bretania.
Anna de Bretania şi soţul său  Ludovic al XII-lea  aduc arhitecţi, grădinari şi meşteri din  Italia, unde au purtat războaie, astfel că  frumuseţile Renaşterii pătrund în Franţa pe la Blois.  Ei constriesc aripa care poartă numele reginei:  Aripa Anna de Bretania.

Am început vizitarea castelului cu această aripă, intrând în camerele apartamentelor în ordinea numerotată, ghidându-ne după explicaţiile afişate.

Francisc I (1515-1547) construieşte şi el o aripă în mijlocul căreia se află o celebră scară în spirală. Construcţia se realizează de la începutul domniei şi ţine până în 1524 când  regina sa moare. Apartamentele sunt construite aici într-un nou stil, o  Renaştere specifică Franţei,  care de multe ori o întrece în lux pe cea italiană.

Revenind în curte am intrat şi în această aripă tocmai prin  Scara Monumentală.  Apartamentele erau într-adevăr luxoase, dar nu arătau chiar aşa de bine ca în albumul cu poze color, care prezenta castelul, album cumpărat la intrare.

Aripa lui Francisc I şi Scara Monumentală.
Henric al III-lea  (1574 -1589) convoacă la Blois  Stările Generale  în 1588 şi din ordinul său  Cei Patruzecişicinci  îl asasinează într-un apartament din castel pe  Ducele de Guise,  şeful Ligii Catolice. Acesta este şi el unul din episoadele războaielor religioase din Franţa.

Am fost în camera Regelui  Henric al III-lea,  acolo unde a fost omorât ducele şi unde există un tablou care înfăţişează asasinatul, tablou pictat în secolul al XIX-lea de  Paul Delaroche.

Terasa
Sub domnia lui  Ludovic al XIII-lea  (1610-1643)  castelul serveşte ca loc de exil pentru mama sa  Maria de Medici  şi apoi pentru fratele său  Gaston d'Orleans.  Acesta ridică şi el o aripă nouă între 1635-1638, dar într-un stil clasic sever, care nu prea se armonizează cu  goticul flamboyant  şi nici cu  stilul renascentist  al aripilor de alături.

Aripa Gaston d'Orleans.
După ce Ludovic al XIV-lea  mută curtea la Versailles  castelul de la Blois îşi pierde din importanţă, în timpul lui  Ludovic al XV-lea  devenind cazarma unui regiment.

Pe vremea Revoluţiei castelul este devastat, i se fură mobilierul şi toate insemnele familiei regale sunt distruse cu ciocanul. Încet-încet edificiul cade în ruină. În prima jumătate a secolului al XIX-lea este folosit din nou drept cazarmă şi i se fac numai reparaţiile obişnuite.

Între 1845-1848 arhitectul  Jaques Felix Duban  execută, la iniţiativa lui  Prosper Merimee, o restaurare foarte minuţioasă a  Aripii Francisc I,  lucrare în care a fost ajutat de arhitectul  Jules de la Morandiere.

Între 1861-1866, după desfiinţarea cazarmei din castel, tot Jaques Felix Duban  restaurează  Aripa Anna de Bretania,  pictând şi  Sala Stărilor Generale.

Între 1870-1879 restaurarea este continuată acum de  Jules de la Morandiere.

Castelul rămâne în stare bună până la un bombardament din 1944, când a fost foarte afectată Aripa Anna de Bretania. Restaurarea castelului s-a început în 1946 de către  Michel Ranjard.

În urma unei ultime restaurări din 1990 castelul arată cam ca şi în secolul al XVII-lea.

Terminând vizita am mers la parcarea subterană şi numai după ce am părăsit-o am văzut cum întreg cerul se întunecă cu nori grei şi negri.

Am luat-o pe drumul naţional spre Tours,  care urmează malul Loarei, hotărând să ne oprim la  Amboise  pentru a vizita şi castelul de acolo. Ploaia torenţială care s-a dezlănţuit nu ne-a permis să punem în practică această dorinţă şi am trecut pe lângă  Amboise  fără să mai oprim.

La Tours urma să stăm trei nopţi la prietenii noştri Annick şi Andre Tryoen, care ne-au vizitat şi ei în două rânduri la Dej.   Annick ne-a explicat la telefon cum să ajungem la casa lor de pe strada Charles Martel,  dar pe ploaia torenţială şi din goana maşinii nu am găsit niciunul din reperele indicate. Am oprit undeva în centru, în parcarea unui hotel şi de la un telefon public am contactat familia. După mai puţin de o jumătate de oră Andre a venit în parcare. Ne-am salutat şi apoi noi i-am urmat maşina până la ei acasă. Am parcat pe locul fiului lor mai mic Jean-Christophe care nu era în oraş, find plecat în concediu.

Familia Tryoen avea o casă foarte frumoasă şi funcţională. Ei au cumpărat-o în urmă cu vreo zece ani de la un arhitect care şi-a construit-o pentru el, pe un teren cu un foarte mic front la stradă, dar destul de lung în adâncime. Construcţia, pe trei nivele este foarte bine adaptată la terenul de care dispunea şi se vede că a fost făcută de un specialist. Anick şi Andre ne-au dat camera de oaspeţi, prevăzută cu dulapuri goale, pe care le puteam folosi şi cu o baie mare, care avea un perete întreg cu oglindă şi două chiuvete una lângă alta. (Puteam ca eu şi Betty să ne spălăm dinţii în acelaşi timp).

Am vorbit despre ce ni s-a întâmplat mai important în cei opt ani de când nu ne-am mai văzut, am luat masa de seară şi ceva mai târziu ne-am culcat. La televizor am aflat că  Jean Paul Belmondo a suferit în ziua respectivă un accident cerebral sau cardiac.

10 August. Ne-am trezit şi după toaleta de dimineaţă am coborât în sufrageria de la parter unde toţi patru am luat micul dejun. La familia Tryoen acesta era mai mult nemţesc decât franţuzesc. Nu sunt sigur, dar parcă Andre este alsacian.

Eu şi Betty am ieşit apoi, împreună cu Andre să ne arate oraşul. Tours  este capitala departamentului  Indre-et-Loire  şi are o populaţie cu ceva mai mare de 130000 de locuitori. Oraşul este situat pe râurile Loara şi Cher cam în zona de centu a Franţei.  Are unităţi ale industriilor electrică, mecanică şi chimică. Tours-ul posedă un mare Centru  Spitalicesc Universitar,  în domeniu lucrând peste 7000 de salariaţi. Fiind un important nod de cale ferată şi  SNCF  are mulţi lucrători din populaţia oraşului. Este bine reprezentat şi militar, în  Tours  având sediul una din cele mai mari  Baze Aviatice din Franţa.

Andre a hotărât să ne arate oraşul vechi, considerând că acesta este mai interesant de văzut de către un turist străin. El este un cartier care se întinde între Şoseaua Naţională şi Hale. A fost restaurat în anii 1970 şi de atunci are o bogată viaţă de noapte, numeroase restaurante, baruri şi discoteci aflându-se pe fiecare hectometru pătrat. Foarte multe case sunt cu grinzi exterioare vopsite, clădite între ele cu paiantă, pe care francezii le numesc  maissons a colombages  şi datează din secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Andre ne-a spus că acestea sunt cele mai scumpe case din Tours,  socotite pe metru pătrat.

În oraşul vechi.
Cu Andre Tryoen.
În plimbarea noastră am trecut pe lângă  Basilica Sfântul Martin,  pe care am văzut-o numai pe dinafară. Sfântul Martin este unul dintre cei mai importanţi sfinţi catolici. A trăit între 317-397 şi la început a fost, ca şi tatăl său, soldat roman. S-a dedicat apoi bisericii şi a ajuns Episcop de Tours.  A murit la 8 noiembrie şi a fost îngropat în 11 noiembrie, care este ziua sa de sărbătorire. Mormântul său se află în basilica ce-i poartă numele şi tot acolo este  păstrată o parte din mantia sa, în latină  capa, de aici vine termenul capelă pentru lăcaşul de păstrare. Este primul sfânt care nu a fost martir ci a murit de moarte bună.

Basilica Saint Martin.


Din oraşul vechi am plecat să vizităm  Musee du Compagnonnage,  care la  Tours  a fost înfiinţat în 1968. Le compagnonnage  este un ansamblu de societăţi ce unesc muncitorii care au aceeaşi meserie care se execută manual. Eu cred că sunt ceea ce la noi se numeau bresle. Scopul lor este perfecţionarea profesională şi morală, precum şi ajutorarea reciprocă.

Primele astfel de bresle au apărut cu peste 1000 de ani înainte de  Iisus Hristos,  pe vremea construcţiei  Templului lui Solomon.

În muzeu sunt expuse capodopere ale numeroaselor lucrări artizanale din mai multe meserii specifice evului mediu, epocii moderne şi celei contemporane.

Am revenit acasă unde am luat masa de prânz. În continuare am fost preluaţi de Annick care cu bătrânul ei  Citroen AX  ne-a dus să vizităm al doilea castel, pentru noi, de pe Valea Loarei:  Chenonceau.  Castelul se află la vreo 35 de km de casa lor.

Am intrat să vizităm castelul după ce am cumpărat biletele, fiecare în valoare de 50FF. Cotoarele lor, ca şi la Blois,  sunt ilustrate cu scene din istoria castelului.

Grădinile Caterinei de Medicis


Doamna Dupin.


Vedere aeriană.

Castelul poartă numele de Castelul celor Şase Doamne.

Primii stăpâni ai castelului a fost familia Marques care au ridicat între secolele XII-XV o moară fortificată pe râul Cher şi un castel medieval.

Thomas Bohier,  perceptor cu impozitele a trei regi, (Carol al VIII-lea,  Ludovic al XII-lea   şi  Francisc I),  reuşeşte în 1512 să cumpere castelul de la familia Marques. Demolează întregul edificiu înafara unui donjon şi din 1513 se apucă de construirea din temelii a unui nou castel. Datorită funcţiei sale este nevoit ca mereu să fie alături de rege, aşa că sarcina ridicării noului castel îi revine soţiei sale  Catherine Briconnet.  Ea a avut mână liberă în alegerea soluţiilor arhitectonice şi în opt ani castelul a fost ridicat. Catherine Briconnet este considerată Prima dintre cele Şase Doamne.

Thomas Bohier moare în timpul  Războiului  din Italia în 1524 şi soţia sa doi ani mai târziu. Perceptorul este învinuit post mortem de fraudă fiscală şi castelul este confiscat de către regele  Francisc I (1515-1547)

Fiul său Henric al II-lea  donează la urcarea pe tron, în 1547, castelul favoritei sale  Diana de Poitiers.  Ea construieşte podul mobil peste râul Cher şi formidabilele grădini ce-i poartă numele. Pentru acestea apelează la serviciile arhitectului  Philibert DelormeDiana de Poitiers este a Doaua Doamnă de la Chenonceau.

După moartea accidentală a lui Henric al II-a în 1559 soţia sa  Caterina de Medici  o exilează pe  Diana,  preia castelul pentru  Casa Regală a Franţei  şi ea personal se implică în construirea grădinilor ce-i poartă numele. În grădini sunt plantate mii de tufe ornamentale, sute de trandafiri şi zeci de mii de flori, pe acestea grădinarii schimbându-le după nevoi, de primăvara până toamna. Regina a construit şi  Labirintul  pe o suprafaţă de un hectar şi cu o înălţime de 1m şi 30 de cm.  Caterina de Medici este cea de-a Treia Doamnă a castelului.

Înaintea morţii sale de la începutul anului 1589,  Caterina de Medici  donează castelul nurorii sale, regina Franţei,  Louisse de Lorraine.  Spre sfârşitul aceluiaşi an este asasinat regele Henric al III-lea şi regina văduvă se retrage la  Chenonceau,  pe care-l drapează în culorile doliului regal, alb şi negru, timp de doisprezece ani, atât cât a mai trăit. Louisse de Lorraine  a fost a Patra Doamnă a castelului.

Importanţa castelului a scăzut şi în următorul secol a fost abandonat de Curtea Regală. În 1733 a intrat în posesia perceptorului regal  Claud Dupin.

Soţia sa Marie Louise Madeleine Dupin de Chenonceau (1706-1799), pe scurt Madame Dupin  s-a retras la castel unde a reuşit să întreţină  un salon frecventat de numeroşi artişti şi literaţi ai vremii, printre care nu au lipsit  Jean-Jaques Rousseau  şi  Voltaire. Madam Dupin a fost iubită de toată lumea, astfel ca în timpul Revoluţiei castelul nu a suferit nici o stricăciune, faţă de celelalte din vecinătate. Madame Dupin a fost a Cincea Doamnă de la Chenonceau, după deces fiind înhumată într-un parc al castelului.

In anul 1857 medicul  Eugen Pelouze  se căsătoreşte cu  Marguerite Wilson, fiica unui industriaş extrem de bogat. Căsătoria durează până în 1869, când cuplul divorţează.

Marguerite Pelouze  cumpără în mai 1864 castelul Chenonceau împreună cu un domeniu de 136 de hectare. Între anii 1867-1878 ea restaurează castelul cu ajutorul arhitectului Felix Roguet.  Il aduce la starea în care era în secolul al XV-lea şi suprimă modificările făcute construcţiei de către  Caterina de Medici.  În urma unui faliment din 1888 Marguerite Pelouze este nevoită să vândă castelul, care este răscumpărat de Creditul Funciar. Marguerite Pelouze a fost a Şasea Doamnă de la Chenonceau.

În 1913 industriaşul  Henri Menier  răscumpără castelul care şi astăzi este deţinut du urmaşii săi şi se vizitează doar parţial.

După ce am vizitat parterul am ieşit pe malul râului Cher şi am admirat priveliştea.

Pe malul...

Râului... 

Cher împreună cu Anick.

Vom continua vizita înăuntru.
Am intrat din nou în castel şi urmând traiectoria de vizitare am trecut prin superbele apartamente, păstrate mult mai bine ca cele de la  Blois.  Am văzut, printre altele, camera  Caterinei de Medici, a  Dianei de Poitiers,  Dormitorul celor Cinci Regine,  precum şi al lui Francisc I. Deşi în interior fotografiatul era interzis, am reuşit să fac două poze în camera lui Francisc I.

Cele trei Graţii.


Camera lui Francisc I.
Am coborât apoi la subsol unde se aflau bucătăriile seculare ale castelului. Cred că moderna bucătărie de la internatul şcolii noastre este net inferioară acestora de la castel. Şi aici am reuşit să fac clandestin două fotografii.

Bucătăria...

Castelului.

Am ieşit în exterior şi ne-am dus la cele două grădini, ale amantei şi soţiei lui  Henric al II-lea. Anick, care a văzut toate castelele de pe Valea Loarei, este de părere că Chenonceau este cel mai frumos şi mai bine întreţinut.

Din gradinile de la Chenonceau.
De la castel am revenit la "Castelul familiei Tryoen" unde am cinat, am discutat şi apoi ne-am culcat  în dormitorul de oaspeţi.

11 August.Ne-am trezit şi la fel ca şi ieri am luat împreună micul dejun. Eu cu Betty conduşi de Andre vom merge în orăşelul Langeais să vizităm ultimul nostru castel de pe Valea Loarei. După vizită urmează să mergem la casa de vacanţă a familiei Tryoen, undeva în apropiere, în care ne vom întâlni cu Anick.

Langeais este cam la 25 de km de Tours, distanţă pe care am parcurs-o în mai puţin de o jumătate de oră. Castelul se află pe o înălţime în interiorul oraşului. Am cumpărat bilete, cu 42 FF biletul şi am avut pe ele două ilustraţii: una cu podul de intrare în castel, care putea fi ridicat sau coborât şi alta cu faţada în stilul Renaşterii Franceze. Am vrut ca Andre să fie invitatul nostru la castel, dar el avea statut special. Fiind pensionar avea sau gratuitate la intrare sau o foarte mare reducere la cumpărarea biletului.

Biletul de intrare cu podul.

Biletul cu Faţada Renascentistă.
Am intrat pe respectivul pod, care era lăsat, am ajuns la o scară în spirală cu trepte foarte înalte, construite pentru bărbaţii adevăraţi, care trăiau în Evul Mediu. Aceştia în armură puteau urca scara fugind nu ca şi noi, ăştia de astăzi.

Castelul a fost construit prin 992 de către un conte de Anjou,  care fiind mai  bărnaci  era poreclit  Contele Negru.  Scopul construirii castelului era să fie fortăreaţă de apărare. Până la folosirea prafului de puşcă şi la apariţia artileriei, castelul a fost inexpugnabil.

În timpul  Războiului de 100 de Ani  (1337-1453) castelul a fost pe rând când al francezilor, când al englezilor, spre sfârşitul conflagrației fiind distrus aproape în întregime.

După alungarea englezilor din Franţa, regele Ludovic al XI-lea  (1461-1483) reconstruieşte castelul din temelii între 1465-1469, castelul având atunci aproximativ forma de astăzi. Din vechiul castel au mai rămas ruinele unui Donjon. Astăzi castelul este proprietatea Academiei Franceze şi se vizitează numai parţial.

Scara de care vorbeam mai sus ne-a dus la fiecare etaj în camere şi apartamente cu mobilierul elegant şi foarte bine păstrat. Castelul fiind o fortăreaţă avea ferestrele foarte mici, deci toate aceste camere sunt într-o semiobscuritate. Detaliile pot fi urmărite după o bună bucată de vreme, după ce ochii se obişnuiesc cu întunericul.

 Am ajuns la camera în care s-a petrecut cel mai important eveniment care leagă castelul de istoria Franţei. În decembrie 1491 o ambarcaţiune a venit pe Loara şi pasagerii ei au ajuns la castelul Langais. Printre ei se afla tânăra ducesă Anna de Bretania.  Aici a venit şi regele Franţei  Carol al VIII-lea  şi între ei s-a încheiat o surprinzătoare căsătorie care a adus  Franţei  provincia Bretania. Nunta regală este imortalizată în acea cameră a castelului în care ea s-a desfăşurat, prin figurile de ceară ale protagoniştilor, toate statuile fiind în mărime naturală.

În prim plan sunt  mirele şi mireasa  iar în spatele lor  Arhiepiscopul de Paris şi Episcopul de Tours. Câteva doamne de onoare aranjează rochia de hermină a miresei. La o masă stă primul ministru al regelui şi un notar care redactează contractul de căsătorie. Acesta este bordat de doi martori, dintre care unul este vărul regelui,  Ludovic d'Orleans.

Contractul de căsătorie prevedea că  Bretania va face parte pe veci din  Franţa  şi dacă se va întâmpla ca regele Carol al VIII-lea să moară fără moştenitori, atunci cel care va moşteni tronul trebuie să se căsătorească cu  Anna de Bretania, astfel ca ea să rămână în continuare regina Franţei.

Această clauză a fost foarte bine aleasă de bretoni, pentru că în 1498 Carol al VIII-lea moare fără urmaşi şi moştenitorul tronului, Ludovic d'Orleans divorţează de soţia sa  Ioana a Franţei şi ca rege, Ludovic al XII-lea  se căsătoreşte cu  Anna de Bretania. Divorţul a fost aprobat de papa  Alexandru al VI-lea  (Borgia).

În castel fotografiatul era permis, dar cu desăvârşire fără blitz. Am făcut câteva fotografii, dar cu un aparat popular, cu film, care cu toate că era japonez (Olympos), nu prea putea să scoată poze de calitate cu lumina din încăperile castelului. Am să pun fotografia figurilor de ceară făcută de mine, singura care a reuşit cât de cât. Pentru că îmi place sala mariajului am să pun şi o fotografie făcută de un profesionist cu aparatură adecvată.

Nunta Regală-figuri de ceară.
Fotografia unui profesionist.

Am ieşit din castel pe aceeaşi scară şi ne-am dus în grădini. Am trecut pe lângă donjonul în ruină, care înaintea Războiului de 100 de Ani  avea forma unei prisme patrulatere şi nu de cilindru ca la majoritatea castelelor din Europa.  Grădinile au spaţii verzi, tufe aliniate şi bine tunse, copaci falnici, dar nu se ridică la frumuseţea grădinilor de la  Chenonceau.

Am părăsit castelul şi cu maşina lui Andre am mers într-un sat din apropiere unde ei au o casă de vacanţă pe care ei o numesc L'Habitat Troglodytique.  Casa se află pe malul Loarei, din şosea se intră în curte, există o bucătărie şi o sufragerie modernă iar în stânca de calcar din continuare este săpată o cameră mare, pe post de dormitor şi un coridor curb, deasemenea săpat în stâncă, pe post de beci. Aici devin  oameni ai cavernelor din neolitic. În porţiunea săpată este o temperatură constantă, care mie mi-a părut cam scăzută şi parcă în atmosferă plutea o mare umiditate. Era foarte bună pentru beci, aici Andre îşi ţinea sticlele de vin şi de şampanie (este clientul fidel al unui producător).

Anick ne-a pregătit deja masa de prânz, am mâncat, iar noi am şi băut, pentru că nu eram şoferi. Dar a gustat şi Andre un pahar de vin, pentru că atâta alcool poate fi ingurgitat de un conducător auto, conform  Codului Rutier Francez.

Anick ne-a arătat o faţă de masă albă pe care ea a cusut diferite texte, scrise cu creionul de musafirii lor. Am scris şi noi un text în limba română, pe care Anick îl va coase şi va rămâne alături de celelalte.


După masă am urcat până în vârful stâncii în care era săpată locuinţa. Acolo familia Tryoen are o foarte mică grădină de legume şi am ajutat-o puţin pe Anick la săpatul, plivitul şi udatul plantelor.

Am revenit la casa din Charles Martel unde am luat masa de seară şi am discutat mult, pentru că mâine vom părăsi Tours-ul mergând la Fayet.

Mai târziu ne-am culcat şi am dormit foarte bine după ziua aceasta care și ea a fost o zi plină.

12 August. După toaleta de dimineaţă şi după micul dejun ne-am dus bagajele la maşina parcată aproape vis-a-vis, ne-am luat rămas bun de la familia Tryoen şi am plecat spre Autostrada de Paris. Am ajuns pe ea urmând nişte indicatoare de circulaţie descrise de Andre.

Ne-am descurcat foarte bine pe Centurile Parisului, urmărind indicaţiile de pe  Ghidul Michelin  şi am ajuns relativ uşor pe  Autostrada Paris-Lille,  care se continuă spre Belgia şi trece în apropiere de  Saint Quentin.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu