sâmbătă, august 11, 2001

Castelul Langeais

Ne-am trezit şi la fel ca şi ieri am luat împreună micul dejun. Eu cu Betty conduşi de Andre vom merge în orăşelul Langeais să vizităm ultimul nostru castel de pe Valea Loarei. După vizită urmează să mergem la casa de vacanţă a familiei Tryoen, undeva în apropiere, în care ne vom întâlni cu Anick.

Langeais este cam la 25 de km de Tours, distanţă pe care am parcurs-o în mai puţin de o jumătate de oră. Castelul se află pe o înălţime în interiorul oraşului. Am cumpărat bilete, cu 42 FF biletul şi am avut pe ele două ilustraţii: una cu podul de intrare în castel, care putea fi ridicat sau coborât şi alta cu faţada în stilul Renaşterii Franceze. Am vrut ca Andre să fie invitatul nostru la castel, dar el avea statut special. Fiind pensionar avea sau gratuitate la intrare sau o foarte mare reducere la cumpărarea biletului.

Biletul de intrare cu podul.

Biletul cu Faţada Renascentistă.
Am intrat pe respectivul pod, care era lăsat, am ajuns la o scară în spirală cu trepte foarte înalte, construite pentru bărbaţii adevăraţi, care trăiau în Evul Mediu. Aceştia în armură puteau urca scara fugind nu ca şi noi, ăştia de astăzi.

Castelul a fost construit prin 992 de Către un conte de Anjou, care fiind mai bărnaci era poreclit Contele Negru. Scopul construirii castelului era să fie fortăreaţă de apărare. Până la folosirea prafului de puşcă şi la apariţia artileriei, castelul a fost inexpugnabil.

În timpul Războiului de 100 de Ani (1337-1453) castelul a fost pe rând când al francezilor, când al englezilor, spre sfârşitul lui fiind distrus aproape în întregime.

După alungarea englezilor din Franţa, regele Ludovic al XI-lea (1461-1483) reconstruieşte castelul din temelii între 1465-1469, castelul având atunci aproximativ forma de astăzi. Din vechiul castel au mai rămas ruinele unui Donjon. Astăzi castelul este proprietatea Academiei Franceze şi se vizitează numai parţial.

Scara de care vorbeam mai sus ne-a dus la fiecare etaj în camere şi apartamente cu mobilierul elegant şi foarte bine păstrat. Castelul fiind o fortăreaţă avea ferestrele foarte mici, deci toate aceste camere sunt într-o semiobscuritate. Detaliile pot fi urmărite după o bună bucată de vreme, după ce ochii se obişnuiesc cu întunericul.

 Am ajuns la camera în care s-a petrecut cel mai important eveniment care leagă castelul de istoria Franţei. În decembrie 1491 o ambarcaţiune a venit pe Loara şi pasagerii ei au ajuns la castelul Langais. Printre ei se afla tânăra ducesă Anna de Bretania. Aici a venit şi regele Franţei Carol al VIII-lea şi între ei s-a încheiat o surprinzătoare căsătorie care a adus Franţei provincia Bretania. Nunta regală este imortalizată în acea cameră a castelului în care ea s-a desfăşurat, prin figurile de ceară ale protagoniştilor, toate statuile fiind în mărime naturală.

În prim plan sunt mirele şi mireasa iar în spatele lor Arhiepiscopul de Paris şi Episcopul de Tours. Câteva doamne de onoare aranjează rochia de hermină a miresei. La o masă stă primul ministru al regelui şi un notar care redactează contractul de căsătorie. Acesta este bordat de doi martori, dintre care unul este vărul regelui, Ludovic d'Orleans.

Contractul de căsătorie prevedea că Bretania va face parte pe veci din Franţa şi dacă se va întâmpla ca regele Carol al VIII-lea să moară fără moştenitori, atunci cel care va moşteni tronul trebuie să se căsătorească cu Anna de Bretania, astfel ca ea să rămână în continuare regina Franţei.

Această clauză a fost foarte bine aleasă de bretoni, pentru că în 1498 Carol al VIII-lea moare fără urmaşi şi moştenitorul tronului, Ludovic d'Orleans divorţează de soţia sa Ioana a Franţei şi ca rege, Ludovic al XII-lea se căsătoreşte cu Anna de Bretania. Divorţul a fost aprobat de papa Alexandru al VI-lea (Borgia).

În castel fotografiatul era permis, dar cu desăvârşire fără blitz. Am făcut câteva fotografii, dar cu un aparat popular, cu film, care cu toate că era japonez (Olympos), nu prea putea să scoată poze de calitate cu lumina din încăperile castelului. Am să pun fotografia figurilor de ceară făcută de mine, singura care a reşit cât de cât. Pentru că îmi place sala mariajului am să pun şi o fotografie făcută de un profesionist cu aparatură adecvată.

Nunta Regală-figuri de ceară.
Fotografia unui profesionist.

Am ieşit din castel pe aceeaşi scară şi ne-am dus în grădini. Am trecut pe lângă donjonul în ruină, care înaintea Războiului de 100 de Ani avea forma unei prisme patrulatere şi nu de cilindru ca la majoritatea castelelor din Europa. Grădinile au spaţii verzi, tufe aliniate şi bine tunse, copaci falnici, dar nu se ridică la frumuseţea grădinilor de la Chenonceau.

Am părăsit castelul şi cu maşina lui Andre am mers într-un sat din apropiere unde ei au o casă de vacanţă pe care ei o numesc L'Habitat Troglodytique. Casa se află pe malul Loarei, din şosea se intră în curte, există o bucătărie şi o sufragerie modernă iar în stânca de calcar din continuare este săpată o cameră mare, pe post de dormitor şi un coridor curb, deasemenea săpat în stâncă, pe post de beci. Aici devin oameni ai cavernelor din neolitic. În porţiunea săpată este o temperatură constantă, care mie mi-a părut cam scăzută şi parcă în atmosferă plutea o mare umiditate. Era foarte bună pentru beci, aici Andre îşi ţinea sticlele de vin şi de şampanie (este clientul fidel al unui producător).

Anick ne-a pregătit deja masa de prânz, am mâncat, iar noi am şi băut, pentru că nu eram şoferi. Dar a gustat şi Andre un pahar de vin, pentru că atâta alcool poate fi ingurgitat de un conducător auto, conform Codului Rutier Francez.

Anick ne-a arătat o faţă de masă albă pe care ea a cusut diferite texte, scrise cu creionul de musafirii lor. Am scris şi noi un text în limba română, pe care Anick îl va coase şi va rămâne alături de celelalte.


După masă am urcat până în vârful stâncii în care era săpată locuinţa. Acolo familia Tryoen are o foarte mică grădină de legume şi am ajutat-o puţin pe Anick la săpatul, plivitul şi udatul plantelor.

Am revenit la casa din Charles Martel unde am luat masa de seară şi am discutat mult, pentru că mâine vom părăsi Tours-ul mergând la Fayet.

Mai târziu ne-am culcat şi am dormit foarte bine după ziua aceasta care a fost o zi plină.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu